De ce revine tusea măgărească?

9

Pertussis, sau tusea convulsivă numită în termeni populari „tuse măgărească”, este o boală infecţioasă acută, descrisă pentru prima dată în secolul XVI. În secolul XX, pertussis devenea una din cele mai răspândite boli ale copilăriei și o cauză majoră a mortalităţii infantile în Statele Unite. Boala aproape a dispărut în anii 1940, după ce s-a găsit un vaccin eficient. Acum, pertussis revine, deși majoritatea copiilor de astăzi sunt vaccinaţi împotriva bolii.

NYTimes scrie că în ultimii ani au fost câteva episoade epidemice care nu s-au mai văzut din anii 1940. În 2012, aproape 50.000 de americani s-au îmbolnăvit și 20 au murit, majoritatea copii. Alţi 13 au murit în 2013 și, din nou, în 2014, ultimul an pentru care există date. Ultima oară când s-au înregistrat mai mult de 40.000 de infecţii în SUA era în anul 1959. Înainte de apariţia vaccinului, anual se raportau peste 200.000 de decese la nivel mondial.

În România, în anii 2011 și 2012 s-au raportat 86, respectiv 83 de cazuri, un număr în creștere faţă de anii precedenţi: 21 de cazuri în 201o și 10 cazuri în 2009.

Ce presupune boala

Tusea convulsivă este cauzată de bacteria Bordetella pertussis, care afectează cel mai grav sugarii și copiii mici nevaccinaţi. Și adolescenţii, adulţii si copiii doar parţial vaccinaţi se pot infecta, dar pot manifesta forme mai ușoare și chiar asimptomatice. De fapt, adulţii și adolescenţii sunt sursa principală de transmitere a bolii, pe cale respiratorie sau prin contact cu secreţii și obiecte contaminate. Cei infectaţi sunt contagioși între trei și patru săptămâni.

Boala este una parșivă, cu simptome de debut nespecifice, adică nas înfundat, strănut, ochi lăcrimoși, stări subfebrile, stare letargică și tuse uscată. De aceea, debutul bolii poate fi de multe ori greșit diagnosticat ca o răceală sau o bronșită, pentru ca mai târziu pacientul să aibă nevoie de internare și tratament cu antibiotice puternice. În faza mai avansată a bolii simptomele se agravează, căile respiratorii sunt afectate, tusea devine severă și chiar incontrolabilă. Aceste atacuri de tuse paroxistică sunt deosebit de grave la copii mici și la sugari, putând atrage crize de apnee, convulsii și chiar stop respirator. Atacurile apar cel mai frecvent noaptea, iar între ele starea generală a copilului este aparent normală. Boala poate avea complicaţii infecţioase precum bronhopneumonia, atelectazia, bronsiectazia, emfizem subcutanat, encefalite, hemoragii pulmonare, iar sugarii sunt cei mai predispuși la complicaţii neurologice precum encefalopatiemielite, nevrite, ataxie, afazie, surditate, cecitate.

O astfel de infecţie severă este dureroasă, iar timpul de recuperare este îndelungat. Infecţia poate avea un efect de durată asupra capacităţii pulmonare, pacienţii simţind de multe ori oboseală sau lipsa aerului. Chiar și după recuperare, orice altă infecţie virală respiratorie poate cauza spasme de tuse asemănătoare tusei convulsive.

Ce presupune vaccinul

Singura metodă de prevenţia a bolii este vaccinarea, care este recomandată de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii și de majoritatea comitetelor naţionale de vaccinologie din întreaga lume și care ar fi salvat peste jumătate de milion de vieţi numai în anul 2002. Problema este că vaccinarea nu oferă imunitate pe viaţă, ci doar pentru câţiva ani. Dispariţia imunităţii și neefectuarea rapelurilor regulate explică de ce, începând cu anii 1980, multe ţări industrializate cu acoperiri vaccinale înalte se confruntă cu o creștere a incidenţei tusei convulsive.

Astăzi, la nivel mondial există două tipuri de vaccin antipertussis: celular, care include bacteria întreagă, dar inactivă, și acelular, care include doar componente selectate și înalt purificate ale bacteriei. Vaccinul celular, DTP, avea o eficacitate de  70%-90% în prevenirea bolii, după o primă serie de patru doze, dar protecţia scădea în timp, dispărând la 5-10 ani de la ultima doză. Dar cea mai mare problemă cu acest tip de vaccin era toleranţa scăzută, care se traducea în efecte secundare precum roșeaţă, inflamare și durere la locul înţepăturii, febră, leșin și chiar cazuri de encefalopatie. Acest tip de vaccin nu mai este folosit în Statele Unite, dar este încă utilizate în multe alte ţări.

Acum, în SUA se folosește tipul de vaccin acelular, care este mult mai bine tolerat, dar este și mai ineficient, ceea ce a dus la o creștere a incidenţei bolii. Un studiu realizat la Centrul de Studiu al Vaccinurilor Kaiser Permanente, în California, confirmă această realitate. Adolescenţi care au fost vaccinaţi cu tipul acelular și care au primit și rapel la 11 și 12 ani au pierdut protecţia după doar trei ani. Rapelurile au fost introduse în Statele Unite abia în 2005, când medicii au observat că vaccinul nu oferă protecţie pe viaţă, dar, chiar și în ciuda acestora, eficienţa rămâne scăzută.

Astăzi, ţări precum Canada, Franţa, SUA, Germania și Marea Britanie lucrează cu rapeluri și recomandă vaccinarea atât a adulţilor, cât și a femeilor însărcinate, pentru că prima doză de vaccin la copii se poate face doar la vârsta de opt săptămâni. Rapelul de vaccin la adulţi este asociat cu vaccinul tetanic și difteric, în combinaţia „Tdap”, și diferă faţă de versiunea pentru copii în ce privește cantităţile componentelor. Și în România se folosește varianta acelulară a vaccinului. În anul 2015 schema de vaccinare se compunea din trei doze de vaccin hexavalent DTaP-VPI-HB-Hib, administrate la 2, 4 și 6 luni, urmate de un rapel cu aceeași combinaţie la 12 luni și de un al doilea rapel, doar cu DTaP, la 4 ani.

Chiar și în varianta acelulară, la fel ca în cazul oricărui vaccin injectabil, DTaP poate cauza reacţii secundare precum durere, roșeaţă și inflamare la locul înţepăturii, raportate la 20%-40% dintre copii după primele trei doze și chiar mai frecvente după următoarele doze. Acestea pot fi însoţite de alte efecte precum febră ușoară, somnolenţă, iritabilitate. Cu toate acestea, majoritatea doctorilor își sfătuiesc pacienţii să se vaccineze, pentru că și în cazul contractării bolii, forma va fi mai ușoară și riscul de efecte severe va fi scăzut. Pentru moment se depun eforturi pentru educarea publicului cu privire la importanţa vaccinării și nu pentru găsirea unui alt tip de vaccin, mai eficient. „Este cale lungă până la vaccinuri noi. Până atunci, stăm mult mai bine ca în trecut și nu avem aceleași reacţii secundare”, a declarat dr. James D. Cherry, profesor de pediatrie la David Geffen School of Medicine, din cadrul U.C.L.A., specialist în tusea convulsivă.