Povești de groază despre diagnostice greșite, asistente care încurcă tratamente, chirurgi care nu sunt atenţi în sala de operaţii și altele au umplut titlurile ziarelor în ultimii ani. Oamenii își pierd rapid încrederea în sistemul medical și medicii se simt vizaţi în mod nedrept. Și, câteodată, așa și este. Greșelile unui om nu pot fi generalizate la o întreagă specializare, decât dacă există dovezi în acest sens.

Un studiu publicat săptămâna aceasta în publicaţia BMJ arată că erorile medicale din spitale și alte centre de îngrijire sunt incredibil de comune și ar putea constitui a treia cauză de deces în SUA, după bolile cardiovasculare și cancer. Peste 250.000 de persoane mor în fiecare an din cauza unor erori medicale, mai multe decât din cauza bolilor respiratorii, a accidentelor, a infarctului sau de Alzheimer.

Studiul a fost realizat de către doi medici de la Universitatea „Johns Hopkins” pe baza a patru studii mai mari, desfășurate în perioada 2000-2008. Problema nu este nouă. Washington Post scrie că în 1999, Institute of Medicine a publicat un raport în care numea erorile medicale ce pot fi evitate „o epidemie” care provoca 98.000 de decese pe an. La momentul respectiv, studiul a șocat comunitatea medicală și a dus la dezbateri substanţiale despre ce s-ar putea face pentru a preveni aceste erori.

În prezent, se pare că istoria se repetă. Categoriile incluse în noua analiză sunt mai diverse, cuprinzând de la doctori nepricepuţi la probleme sistemice, cum ar fi proasta comunicare atunci când pacientul este mutat între secţii sau între spitale. „Concluzia este că oamenii mor mai degrabă din cauza tratamentului și a îngrijirii pe care o primesc decât din cauza bolii pentru care au căutat tratament”, spune Martin Makary, chirurg, profesor de management și politici medicale și autor al studiului.

O problemă și mai mare este că acest număr s-ar putea să fie mult mai mare în realitate, din moment ce Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor nu cere raportarea erorilor medicale în datele pe care le colectează despre cauzele deceselor la nivel naţional. Erorile medicale sunt greu de găsit și greu de prevăzut, iar spitalele nu vor să discute pe această temă și unele nici nu au resursele financiare pentru a face investigaţii proprii. „Cu toţii știm cât de întâlnită este problema. Mai știm și cât de rar se discută deschis despre ea”, a mai spus Makary, care nu a luat în calcul și numărul pacienţilor care nu au murit, dar care au rămas cu leziuni severe din cauza erorilor medicale, un număr care ar fi de 40 de ori mai mare decât cel al decedaţilor, conform unui grup de consultanţă medicală. Ar trebui să atrag atenţia că aceasta este o discuţie care se poartă în SUA chiar în aceste zile.

Rezultatele nu ar trebui să ne mire în condiţiile în care un alt studiu de anvergură anunţă că o treime din antibioticele pe care medicii americani le prescriu pacienţilor sunt nefolositoare pentru tratarea problemelor cu care aceştia se prezintă la medic. Aceasta înseamnă că aproximativ 47 de milioane de reţete de antibiotice sunt eliberate anual pentru copii și adulţi care nu au nevoie de ele, pentru că suferă de boli virale, cum ar fi gripa, bronșita, dureri în gât, răceli ușoare etc. Rezultatele acestui studiu sunt extrem de importante dat fiind faptul că s-a observat că supraadministrarea de antibiotice a dus la apariţia unor bacterii rezistente la tratamentele care există pe piaţă în acest moment. „Cu toţii am auzit că aceasta este problema și am înţeles ideea generală că se dau prea multe antibiotice. De aceea este important acest studiu, pentru că vine cu numere concrete”, a explicat David Hyun, unul dintre cei care a lucrat la acest proiect al Centrului de Cercetare Pew și care a publicat un raport și în JAMA.

Problema este recunoscută și de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, care vine să recunoască încă o „bubă” în sistem: CDC a avertizat chiar ieri că și copiii care suferă de ADHD (deficit de atenţie și hiperactivitate) sunt supratrataţi cu medicamente și le cere atât părinţilor, cât și medicilor, pediatri și psihiatri, să încerce mai întâi terapii comportamentale înainte de a trece la medicamente precum Adderall și Ritalin, recunoscute că îi ajută pe copii să aibă rezultate mai bune la școală – fapt care a dus la abuz printre studenţii sau chiar cercetătorii care vor să fie în top. Acum un deceniu, medicii se fereau să pună acest diagnostic înainte de împlinirea vârstei de șapte ani, pentru simplul motiv că este imposibil să distingi între un comportament normal al unui copil foarte energic și un comportament care cere intervenţie. Astăzi însă, atitudinea este complet alta, scrie Washington Post. În jur de 2 milioane de copii americani au fost diagnosticaţi cu ADHD la vârste între 2 și 5 ani.

Dacă situaţia generală din sistemul medical american este atât de neagră, ce încredere am putea avea în statisticile și analizele care pictează sistemul medical românesc în cele mai luminoase culori? Chiar să fi inventat noi cele mai bune protocoale de securitate și de comunicare pe orizontală, cu alte spitale, și pe verticală, cu oficiali ministeriali, încât să închidem ochii la scandalul Hexi Pharma? Dacă erorile medicale, fie că ţin de medici, fie că ţin de sistem, sunt a treia cauză de deces în SUA, să credem că sistemul românesc este atât de bun, încât intrăm în spital cu picioarele înainte și ieșim mergând pe ele? Dacă am ajuns să ne minţim într-un asemenea hal, cel mai probabil că americanii ne-ar trata de urgenţă pentru afecţiuni mintale. Dar, hei, tot am avea o șansă mai mare să trăim!