J&J plătește despăgubiri unei femei care ar fi făcut cancer de la produsele cu talc

795

Binecunoscuta companie Johnson & Johnson a pierdut un proces în statul american Missouri și trebuie să plătească despăgubiri în valoare de 72 de milioane de dolari familiei unei femei al cărei deces în urma unui cancer ovarian a fost legat de faptul că, pentru câteva decenii, a folosit cu regularitate produsele pe bază de pudră de talc Baby Powder și Shower to Shower.

Cazul nu este nicidecum unul nou, însă verdictul este o premieră. Compania a fost acuzată că, într-un efort de a vinde mai multe produse, a evitat timp de zeci de ani să avertizeze consumatorii că produsele pe bază de talc pot cauza cancer, scrie Reuters. Aproximativ 1.000 de cazuri au fost înregistrate la curtea din Missouri și încă alte 200 în statul New Jersey.

Femeia care a decedat în octombrie 2015, la vârsta de 62 de ani, a susţinut că a folosit cele două produse pentru igiena intimă timp de 35 de ani, înainte să fie diagnosticată cu cancer ovarian, în urmă cu trei ani. Juraţii au găsit compania pasibilă de fraudă, neglijenţă și acte conspirative, conform avocaţilor familiei. Unul dintre aceștia a declarat că J&J „știa încă din anii 1980 despre acest risc” și, prin urmare, a hotărât „să mintă publicul și să mintă agenţiile cu rol de reglementare”.

Un alt caz din South Dakota s-a finalizat în octombrie 2013 cu aceeași concluzie, că produsele pe bază de pudră de talc ale companiei au fost un factor în dezvoltarea cancerului ovarian al unei femei pe nume Deane Berg, dar tribunalul nu a acordat despăgubiri familiei acestei. Alte cazuri pe acest subiect urmează să fie dezbătute în anul în curs.

Carol Goodrich, purtătoare de cuvânt pentru Johnson & Johnson, a declarat că cea mai importantă responsabilitate a companiei privește tocmai sănătatea și siguranţa consumatorilor și că, prin urmare, compania se declară „dezamăgită” de rezultatul procesului. „Simpatizăm cu familia reclamantei, dar credem cu tărie că siguranţa folosirii talcului este sprijinită de dovezi știinţifice”.

Pudra de talc este formată dintr-un mineral care conţine magneziu, silicon și oxigen. Sub formă de pudră, acesta absoarbe umezeala și ajută astfel la prevenirea iritaţiilor pielii. Talcul este extrem de folosit în produse cosmetice, de la pudre pentru bebeluși la pudre faciale, creme și alte produse de larg consum. În forma lor naturală, unele tipuri de talc conţin azbest, o substanţă despre care se cunoaște că poate provoca cancer la plămâni dacă este inhalată. Produsele pe bază de talc care se comercializează în Statele Unite pentru uz comun nu mai conţin azbest încă din anii 1970. Conform Asociaţiei American pentru Cancer, aceasta este principala diferenţă care trebuie făcută atunci când se discută dacă talcul poate sau nu să provoace cancer.

În ceea ce privește produsele pe bază de talc care nu conţin azbest, dovezile cu privire la posibilitatea de a cauza cancer sunt „mai puţin clare” comparativ cu produsele care conţin azbest în talc, spun tot cei de la AAC. În ceea ce privește legătura cu cancerul ovarian, au fost realizate mai multe studii, iar rezultatele au fost mixte, unele indicând un risc ușor crescut pentru femeile care foloseau pudră de tac în zona vaginală, iar altele neînregistrând nicio astfel de creștere. În prezent, în lipsa unor studii cu rezultate mai clare, concluzia ar fi că „dacă există un risc, cel mai probabil, acesta este foarte mic”.