Ce să mănânci ca să trăiești mai mult

9

Alimentaţia joacă un rol esenţial pentru o viaţă mai lungă, iar respectarea Îndrumărilor de Nutriţie pentru Americani (DGA) s-a dovedit a fi extrem de eficientă în păstrarea sănătăţii și creșterea longevităţii, potrivit unei cercetări a experţilor de la Universitatea Vanderbilt.

Concluziile au arătat că participanţii care au integrat într-o proporţie cât mai mare aceste îndrumări de alimentaţie și-au diminuat cu circa 20% riscul de deces cauzat de boli cronice precum cancerul sau afecţiunile cardiovasculare, comparativ cu ceilalţi.

Studiul a cuprins peste 77.000 de locuitori din partea de sud a SUA, dintre care 65% au fost afro-americani, cu vârste de 40-79 de ani și cu venituri mici. Autorii au avut acces la informaţii legate de dieta și cantitatea de alimente consumată de participanţi, pe baza datelor colectate în momentul înrolării lor în Studiul de Cohortă al Comunităţii de Sud. Evoluţia voluntarilor a fost urmărită pe o perioadă medie de 6,2 ani.

Pentru evaluarea regimului alimentar al participanţilor a fost folosit Indicele de Alimentaţie Sănătoasă, prin care se urmărește calitatea dietei individului, pe baza îndrumărilor guvernamentale. Totodată, au fost luaţi în calcul factori precum vârsta, greutatea, veniturile, istoricul de boli cardiovasculare sau obiceiurile nocive pentru sănătate, precum fumatul.

„Acesta este primul studiu, după cunoștinţele noastre, care constată această asociere în cazul unei populaţii cu venituri mici, care cuprinde o mare parte din afro-americani. Aceste descoperiri prezintă dovezi directe că modificarea alimentaţiei ar putea influenţa prevenirea bolilor în această populaţie deservită”, a declarat coordonatorul studiului, dr. Wei Zgeng.

Printre îndrumările DGA se numără consumul variat de fructe și legume proaspete, de cereale integrale, de lactate sărace în grăsimi, fructe de mare, proteine cu un nivel scăzut de grăsimi solide și calorii (de exemplu, carnea slabă, ouăle, brânza, oleaginoase, leguminoase), precum și alimente bogate în potasiu, calciu, fibre și vitamina D.

Totodată, este recomandată limitarea consumului de cereale rafinate, de alimente care conţin adaos de zahăr sau care sunt bogate în grăsimi trans, ce cresc nivelul colesterolului rău, LDL (de exemplu uleiurile parţial hidrogenate). Nivelul de sodiu consumat zilnic nu ar trebui să depășească 2.500 mg, iar în cazul copiilor, al persoanelor de peste 51 de ani și al bolnavilor de diabet, hipertensiune și afecţiuni cronice ale rinichilor, se recomandă micșorarea cantităţii la sub 1.500 de mg.