Ce se întâmplă cu un cheeseburger lăsat câteva ore în acidul din stomac

1103

Un experiment inedit care arată transformările suferite de un cheeseburger în stomac ar putea tăia pofta chiar și celor mai împătimiţi consumatori de junk-food.

Pentru cercetarea lor, experţii de la Universitatea din Nottingham au cumpărat un cheeseburger de la McDonald’s, pe care apoi l-au scufundat pe jumătate într-un recipient cu acid clorhidric, unul dintre componentele sucului gastric. Întregul experiment a fost filmat și publicat pe canalul YouTube Periodic Videos.

„Acidul clorhidric se găsește în stomacul tuturor și face parte din procesul digestiv. În timp ce vă uitaţi la mine, ceea ce vă agită stomacul este acidul, care reprezintă una din primele etape prin care mâncarea este descompusă în componente utilizabile care îţi dau energie sau te îngrașă“, a explicat prof. Martyn Poliakoff.

Cheeseburgerul a fost lăsat timp de trei ore și jumătate pentru a fi „digerat“ în acidul clorhidric, iar rezultatul experimentului este departe de a fi apetisant. Soluţia din recipient, care la început era transparentă, a căpătat o culoare neagră, la fel ca și sandwichul folosit, care a căpătat, de asemenea, și o consistenţă gelatinoasă.

O comparaţie cu alte alimente dizolvate în acid clorhidiric nu poate fi făcută însă, întrucât nu există suficiente materiale care să arate ce se întâmplă în urma acestei reacţii. Un singur experiment, publicat pe canalul YouTube al Universităţii Carnegie Mellon, arată ce se întâmplă cu un ou.

De asemenea, din imaginile publicate se poate observa că cheeseburgerul nu a fost descompus complet, deși a stat câteva ore în acidul clorhidric. Cu toate că substanţa este un coroziv puternic, ea nu este eficientă în descompunerea completă a grăsimii, după cum punctează unul dintre iniţiatorii experimentului. Această procedură este realizată, în interiorul organismului, prin intermediul acizilor biliari, explică profesorul.

În experimentul de faţă, substanţa folosită pentru „digerarea“ produsului ar putea fi considerată motivul principal pentru care cheeseburgerul nu a fost descompus complet. De asemenea, trebuie luat în considerare și faptul că alimentele sunt digerate, în stomac, în circa 24, până la 72 de ore, după cum explică Dian Dooley, profesor asociat, specializat în știinţa alimentelor și alimentaţie umană, la Universitatea din Hawaii. Alimentele bogate în grăsime au însă nevoie de și mai mult timp pentru a fi descompuse. De exemplu, un hamburger poate fi digerat într-o perioadă de una, până la trei zile, punctează prof. Dooley.

Experimente anterioare au arătat că sandwichurile McDonald’s sunt greu de digerat. Unul dintre acestea este Happy Meal Project, realizat de fotografa Sally Davies. În 2010, fotografa a cumpărat un meniu Happy Meal și o porţie de cartofi prăjiţi de la un restaurant McDonald’s, pe care le-a fotografiat periodic, timp de cel puţin trei ani. Chiar și după atâta vreme, aspectul produselor era încă apetisant.

„Am pus (alimentele) în sufragerie, pe un raft, acoperite cu un geam de sticlă. Nu au fost niciodată ţinute în frigider. Au rămas în apartament încă din prima zi, în diverse condiţii de temperatură: de la foarte frig la foarte cald, umiditate. Nu au făcut niciodată mucegai și nici nu s-au dezintegrat. Carnea și cartofii s-au transformat într-un material foarte dur, care seamănă cu plasticul“, precizează Sally.

Într-un alt experiment, Karen Hanrahan, consultant nutriţionist, a fotografiat un hamburger McDonald’s atât în momentul achiziţiei, în 1996, cât și peste 12 ani. „Reţineţi că arată la fel ca în ziua când l-am cumpărat. Petele de pe burger sunt firimituri de chiflă. Burgerul începe să se dezintegreze puţin. Are cel mai ciudat miros. (…) Oamenii mă întreabă mereu cum am făcut să îl conserv. Nimic – s-a conservat singur“, scrie Hanrahan pe blogul său, Best of Mother Earth.

Ce face ca burgerii McDonald’s să fie „indestructibili“? Cantitatea mare de grăsime este unul din factorii care contribuie la conservarea acestor produse. „Orice este bogat în grăsime va avea o umiditate scăzută”, lucru care îngreunează formarea de mucegai, explică prof. Barry Swanson, de la departamentul pentru știinţa alimentelor din cadrul Universităţii Statului Washington, pentru publicaţia Salon. Iar un cheeseburger de 113 grame conţine circa 12grame de grăsime, potrivit calculatorului de calorii Calorie King.

De asemenea, sarea, conservanţii precum acidul citric (în cartofii prăjiţi), propinatul de calciu și propinatul de sodiu (în chifla cu seminţe de susan) ajută la păstrarea în stare nealterată a produselor McDonald’s. „Ingredientele sunt similare celor pe care le găsești în alimentele procesate de fast food”, adaugă prof. Sean O’Keefe, care predă știinţa alimentelor la Virginia Tech, citează Salon.

 

Foto: stockvault.net

 

DISTRIBUIE: