Dieta vegetariană este elevul din prima bancă, mereu dornic să fie atent la ce se întâmplă, cu temele făcute, de la care leneșii din spate ar vrea să copieze, dacă ar putea, dar primesc oricum nota de trecere, așa că nu se obosesc.

Literatura de specialitate are dificultăţi când e vorba să pună punctul pe „i” și să stabilească efectele pe termen lung ale alimentaţiei vegetariene – a nu se confunda, cum se întâmplă, cu stilul de viaţă vegetarian (care include exerciţiu fizic regulat și evitarea fumatului și a alcoolului). Până în acest moment, datele susţin clar că dieta vegetariană este asociată (nu cauza) unei incidenţe mai scăzute a obezităţii, a bolii coronariene, a hipertensiunii și a diabetului zaharat. Probabil (dar cu dovezi știinţifice încă sub focurile de tun ale cercetărilor), aceste beneficii se datorează scăderii colesterolului LDL, a tensiunii arteriale și a indicelui de masă corporală, care sunt de asemenea asociate cu dieta vegetariană. Un aspect foarte important de reţinut este acela că beneficiile menţionate nu sunt asociate intrinsec cu vegetarianismul, al cărui conţinut nutriţional este foarte variabil – și cartofii prăjiţi sunt tot hrană vegetală.

Un studiu recent a fost interpretat de presă ca aducător de dovezi că totuși elevul din prima bancă nu e chiar așa de bine pregătit, mai precis titlurile sunau cam așa: dieta vegetariană crește riscul de boli de inimă și riscul de cancer. Ca idee, există aproximativ o sută de tipuri de cancere, fiecare cu genetica și biologia lui, așa că afirmaţia „crește riscul de cancer” este una vagă.

Studiul original, publicat de revista Molecular Biology and Evolution („Positive selection on a regulatory insertion-deletion polymorphism in FADS2 influences apparent endogenous synthesis of arachidonic acid”, Kumar et al), se referă la studierea incidenţei unor gene implicate în metabolismul acizilor grași polinesaturaţi.

Acizii grași polinesaturaţi cu lanţ lung (LCPUFA) au, printre altele, funcţia de regulatori ai procesului inflamator. Ei sunt obţinuţi de organismul uman fie prin consum direct de produse animale, fie prin sintetizarea lor din alţi acizi grași cu lanţ mai scurt. Această a doua cale este controlată de genele studiate în articolul menţionat. Ipoteza studiului este că vegetarienii se bazează pe această a doua cale metabolică, iar o eventuală mutaţie a genei le-ar oferi un avantaj de adaptare.

Studiul analizează transversal două populaţii – tradiţional vegetariană şi, respectiv, omnivoră – și constată că într-adevăr există o variantă genică la populaţia vegetariană. De asemenea, mai constată și că oamenii cu varianta genică prezentă au o concentraţie mai mare a unui anumit LCPUFA (acidul arahidonic), implicat și el în procesele inflamatorii. Concluzia studiului este că gena studiată influenţează la nivelul fiecărui individ sinteza de acizi grași.

Ca direcţii de studiu ulterior (și este important să înţelegem că lucrurile nu sunt demonstrate, ci se ridică ipoteze): în condiţiile unui sistem alimentar bazat pe acid linoleic, persoanele cu variaţia genică specifică grupului vegetarian ar trebui să aibă un nivel bazal al acidului arahidonic mai crescut, ceea ce ar putea însemna că au un potenţial inflamator mai ridicat și o incidenţă mai crescută a bolilor cronice asociate inflamaţiei. Sunt cel puţin trei ipoteze de studiat. Cercetările vor demonstra dacă lucrurile stau într-adevăr așa şi lanţul de cauzalitate presupus este corect. Până atunci, să ne stăpânim entuziasmul împotriva elevului din prima bancă.

DISTRIBUIE: