„Dating-ul nu este o chestie foarte simplă. În plus, dacă ești și femeie supraponderală atunci este chiar mai dificil. Iar pe deasupra, dacă mai ești și creștină, atunci relaţia este de-a dreptul imposibilă”. Această declaraţie tranșantă, cu nuanţe triste, îi aparţine lui Joy Beth Smith, editor la un blog adresat tinerelor creștine (Today's Christian Woman). Ea însăși luptă cu excesul de greutate și cu toate daunele dare derivă de aici. Articolul ei, publicat de The Washington Post, este provocator prin sensibilitatea subiectului pe care îl aduce în discuţie. Ar trebui un creștin(ă) autentic să fie gras(ă)? Pe cât de simplu este să ne putem întrebarea, pe atât de dificil este să dăm răspunsul.

Fie că ne place, fie că nu ne place să recunoaștem, atracţia fizică joacă un rol important în aprofundarea unei relaţii. Cele mai afectate de această situaţie sunt femeile supraponderale, care au dificultăţi de socializare sau de utilizare cu succes a serviciilor de întâlnire pe Internet, cunoscute ca internet dating. Partea și mai ciudată, pentru Joy, este că nici biserica nu oferă un mediu prielnic care să contureze impresia că aspectul exterior nu primează. Ba chiar contează, spune Joy, surprinsă de această realitate. Indicatorii maturităţii spirituale, cum ar fi „caracterul sau altruismul, ar trebui să conteze mai mult decât IMC-ul, însă rareori se întâmplă așa”, acuză Joy. Ceea ce o deranjează cel mai tare sunt observaţii „bine intenţionate” de genul: „Știu că vrei să te căsătorești. Nu crezi că dacă ai pierde în greutate te-ar ajuta?” Impresia că personalitatea sau talentele pe care și le-a dezvoltat contează mai puţin decât dimensiunile corporale o urmărește în mod obsesiv.

Este convinsă că mulţi o identifică în funcţie de trei adjective, și întotdeauna în această ordine: grasă, singură, creștină. Greutatea ar explica de ce este necăsătorită, iar primele două luate împreună pun sub semnul întrebării creștinismul pe care îl invocă. De aici derivă, de fapt, și rana deschisă care o necăjește în continuare. Nu este vorba doar de sentimentul de respingere, ci de conotaţia spirituală atașată problemelor ei de ordin fizic. Mulţi dintre cei care o cunosc sunt convinși că aspectul ei fizic demască probleme spirituale reale. „A fi gras este un păcat.” Aceasta ar fi, în sinteză, observaţia pe care Joy o deduce din replicile pe care adeseori le primește sau din atitudinea celor cu care se întâlnește. „Surplusul de grăsime transmite un mesaj greșit despre Hristos”, a auzit Joy adeseori predicându-se, în acord cu ideea că un organism obez subminează mesajul și puterea Evangheliei.

De multe ori i s-a atras atenţia să fie mai atentă la mesajul biblic. I s-au oferit, nu de puţine ori, texte „salvatoare”. A auzit de nenumărate ori că trupul creștinului reprezintă un templu al Duhului Sfânt (1 Corinteni 6:19) sau că cei credincioși trebuie să dea dovadă de autocontrol (2 Timotei 1:7). În plus, lăcomia, unul dintre cele șapte păcate capitale, este clar mustrat în Scriptură (Proverbe 23:20-21). În ciuda acestei invazii de texte, Joy este convinsă că „greutatea nu determină valoarea mea”. În timp ce este conștientă că nu poate învinovăţi pe nimeni de sex opus pentru faptul că nu se simte atras de ea, nu se poate abţine să nu acuze biserica „care caută să-mi găsească vină pentru lipsa mea de atracţie. Atunci când evlavia este asimilată IMC-ului, simt că am pierdut jocul înainte de a primi șansa de a juca”.

Lecţii pentru toţi

Acest caz, poate prea des întâlnit, ar putea fi analizat din cel puţin trei perspective. Prima este a „spectatorilor”, adică a celor care stau pe margine, observă și se lansează uneori în critici acide la adresa celor care par să fie în război cu un stil de viaţă sănătos. Evident, Joy este suficient de precaută să nu arunce doar vina pe alţii. Totuși nu are reţineri în a-i acuza pe cei care au așteptări consistente de la ea. Faptul că aceștia sunt lipsiţi de tact și de fineţe creștină nu înseamnă că greșesc la nivel de argumentaţie sau că Joy are scuze în continuarea unui stil de viaţă greșit. Totuși soluţia invazivă la care apelează aceștia nu este cea mai constructivă. Atunci când sunt tachinaţi din cauza greutăţii lor, obezii sunt mai predispuşi să dezvolte comportamente nesănătoase, precum izolarea şi mâncatul în secret, declară psihologul Rebecca Puhl, de la centrul Yale. Cu alte cuvinte, în mâna întinsă a unora există riscul să se găsească un măr otrăvit.

O a doua perspectivă este a persoanelor care se află în situaţii similare cu cea a lui Joy. La prima vedere, mesajul ei este încurajator și mobilizator. Este însă și un mesaj transformator? Joy își justifică derapajul corporal prin faptul că excesul în greutate poate fi cauzat de o serie întreagă de erori (metabolismul încetinit, dezechilibrul hormonal, probleme cu glanda tiroidă, moștenirea genetică sau chiar considerentele de ordin socioeconomic). „Acești factori sunt rareori luaţi în considerare atunci când un prieten bine intenţionat îmi trimite un link către cele mai ciudate diete.” În această privinţă, Joy invocă ceva ce nu poate fi contestat. Obezitatea nu stă întotdeauna în vârful furculiţei. Cercetările sugerează că un stil de viaţă sedentar şi genele joacă un rol în provocarea obezităţii, însă numeroase dovezi ştiinţifice arată că excesul alimentar este principala cauză a obezităţii. Deci genetica (deși nu poate fi exclusă) de multe ori doar oferă justificare celor care au deprinderi de viaţă nesănătoase, cu tot tacâmul care derivă de aici.

O perspectivă care nu poate fi deloc ignorată, mai ales atunci când este invocat mesajul biblic, este cea divină. „Lui Dumnezeu îi pasă mai mult de viaţa mea de rugăciune decât de dozajul caloric”, spune Joy, fiind mai mult decât convinsă că Dumnezeu iubește nelimitat, chiar și pe cei „dintre noi cu șolduri considerabile”. Are dreptate. Însă aici nu este vorba doar de iubirea divină (care nu acţionează în mod selectiv), ci de impactul pe care Evanghelia ar trebui să îl aibă în viaţa fiecărui om. Nu oferta divină este în discuţie, ci responsabilitatea umană. Nu limitele puterii divine nu ar trebui invocate, ci limitele voinţei umane. Până la urmă, starea umană (nu numai morală, ci și fizică) s-ar putea să fie rezultatul preponderent al alegerilor, mult mai mult decât suntem dispuși să recunoaștem. Metanoia de care vorbește Biblia este mai mult decât un concept teologic. Este chintesenţa spiritualităţii creștine. Transformarea începe în interior, însă se observă în exterior prin stilul de viaţă adoptat.

Sintetizând, se poate spune că problema obezităţii în cazul persoanelor cu valori religioase are un grad de sensibilitate mai ridicat decât în cazul persoanelor nereligioase, date fiind tocmai valorile spirituale pe care ele le invocă. Iar creștinismul are multe de spus cu privire la transformarea interioară și la schimbarea integrală a obiceiurilor, orientărilor și așteptărilor de la viaţă. În această privinţă, persoanele normoponderale nu au motive să își etaleze superioritatea în faţa celorlalţi. Dar nici cei supraponderali nu ar trebui să se limiteze la invocarea dragostei divine, în condiţiile unor deficienţe de organizare a propriei vieţi. Și unii, și alţii poate că au ceva în comun: nevoia de a crește. Unii în dragoste, ceilalţi în voinţă.

DISTRIBUIE: