O minune în mijlocul suferinţei

1057

Nu este uşor să treci peste experienţa unui viol şi nici să-i suporţi consecinţele. Dar dacă printre acestea se numără şi o nouă viaţă, ce este de făcut? O fetiţă de 12 ani s-a văzut forţată să ia o astfel de decizie.

Fără îndoială, violul este una dintre cele mai traumatice situaţii prin care poate trece o femeie. Consecinţele fizice şi psihologice îşi pun amprenta pe viaţa victimei, schimbându-i sau chiar distrugându-i existenţa. Din păcate, uneori nici societatea şi nici chiar familia nu sunt pregătite pentru a răspunde în cel mai eficient mod acestei probleme, fiind alături de victimă şi oferindu-i înţelegerea de care are nevoie în acele momente.

Lianna Rebolledo era doar un copil de 12 ani când a trecut prin experienţa teribilă a unui viol. Din acel moment, simţămintele de vinovăţie şi ideea că este murdară şi fără valoare au început să o copleşească. Ajunsă într-un centru de îngrijire pentru cei cu depresie severă, a încercat să-şi ia viaţa. A fost dusă la spital, unde a aflat că era însărcinată. Medicii i-au recomandat avortul, ca fiind cea mai bună soluţie, deşi oricum nu erau convinşi că sarcina ar fi putut ajunge la bun sfârşit. Potrivit lor, copilul ar fi fost amintirea vie şi consecinţa mereu prezentă a violului, notează lifenews.com.

Lianna povestea că, atunci când a reuşit să conştientizeze ce însemna o sarcină, şi-a dat seama că acel bebeluş făcea deja parte din ea. Când i-a auzit inima bătând, a înţeles că urma să nu se mai simtă niciodată singură, abandonată şi fără speranţă, aşa cum se simţise de multe ori în copilăria ei. Acel bebeluş, rezultatul celui mai groaznic moment din viaţă, a devenit dintr-odată cel mai bun motiv să trăiască, să lupte pentru un trai mai bun şi să privească spre viitor.

Deşi nu fusese crescută într-un mediu religios, cu valori creştine, îi cerea Dumnezeului despre care îi auzise pe alţii vorbind să o ajute să uite, iar El, avea ea să spună mai târziu, i-a arătat că ceea trebuia să facă era să ierte. Lianna povesteşte cum fetiţa ei a fost cea care i-a arătat ce înseamnă să fii iubit, i-a dat puterea de a fi mai bună şi i-a fost alinare în momentele de disperare şi singurătate. De copil, fetiţa obişnuia să-i mulţumească mamei sale pentru viaţă şi pentru grija pe care i-o purta, lucru care îi întărea Liannei convingerea că, de fapt, acel copilaş fusese cel care îi redase ei viaţa şi bucuria.

„Nu îmi pot imagina viaţa fără ea. Nu a fost uşor, dar a fost cea mai bună alegere”, declara Lianna pentru aciprensa.com. „Cum este posibil ca cineva să creadă că aceste fiinţe nu au dreptul la viaţă, când ele sunt cele care îţi aduc atâtea bucurii, îţi umplu viaţa, când de multe ori sunt singurele care sunt lângă tine în momentele grele? Nu, pentru mine, avortul nu este o opţiune”, spunea Lianna.

Foto: captură YouTube

DISTRIBUIE: