Lumea fotbalului este dură. Este o supoziţie care nu necesită prea multă demonstraţie. Este suficientă o simplă privire pentru a se constata violenţa care domină de prea multe ori atât de pretinsul fair-play al spectacolului fotbalistic. De aceea, atunci când un jucător de fotbal „filozofează” cu privire la sensul vieţii, ceva pare să nu fie în ordine. Iar atunci când declară nu și-a găsit fericirea în multiplele trofee câștigate, semnele de întrebare se înmulţesc.

Dani Alves, un jucător emblematic al F.C. Barcelona (cu 30 de trofee câștigate) a oferit un interviu savuros unei publicaţii engleze în care se poate „citi” și o altă faţă a jucătorului, una mai puţin cunoscută microbiștilor. Alves a vorbit despre performanţele reușite cu F.C. Barcelona, dar și despre acele aspecte care rareori pot fi auzite în discursul unui jucător de fotbal.

Unele dintre concepţiile de viaţă ale vedetei clubului catalan ar trebui să stârnească interesul. Jurnaliștii l-au întrebat dacă, dincolo de fotbal, și-a asumat și un rol social. Fără ezitări, a răspuns afirmativ. „Când vorbim despre energie, fericire, bucurie, cred că sunt aplicabile vieţii. Încerc să îi fac pe oameni să se gândească la asta. Sper să fiu contagios. Nu cred că trebuie să fim supăraţi: lumea este destul de amară, deja se autodistruge.” Fotbalistul este conștient că unii ar putea pretinde că banii îl fac să se raporteze diferit la dificultăţile vieţii, însă el spune că, din contră, celebritatea nu l-a ajutat să găsească fericirea, ci să o piardă. „Oamenii consideră că, datorită vieţii pe care o am, fiind bine plătit, sunt fericit. Nu. Am fost mai fericit când am trăit în mediul rural, cu tatăl meu, decât sunt acum. De ce? Pentru că nu am știut cât de rea poate fi lumea.”

Alves spune că se refugiază mintal în Juazeiro, micul oraș unde a crescut, deși nici locurile natale nu mai sunt ceea ce erau altădată. „Acum, toată lumea are telefon, dar nimeni nu mai vorbește cu nimeni… Cu cât cunoști mai bine lumea de astăzi, cu atât ești mai dezamăgit. Nu înţeleg de ce toată lumea se luptă pentru putere, bani, faimă. Oare nimeni nu se mai oprește pentru a vedea că faima este un gunoi? Cu cât ai mai mulţi bani, cu atât ai mai multe probleme.” În plus, este în dezacord și cu ideea că celebritatea ar putea împlini fiinţa umană. „Toată lumea vrea, vrea, vrea… și, când are, se simte disperată. Banii sunt un rău necesar… Îmi oferă lucruri pe care nu le-am putut avea, lucruri frumoase, dar fericire? Aceasta nu este o chestiune de bani și de faimă.”

Ceea ce încearcă să transmită fotbalistul Barcelonei este că fericirea nu vine la pachet cu celebritatea. Nu de puţine ori viaţa sub lumina reflectoarelor a creat mari dificultăţi. Familii destrămate, cariere ratate, vieţi distruse sunt, cel mai adesea, consecinţa căutării unei fericiri artificiale, fără miză profundă. Cheia succesului nu constă în cifre, ci în atitudini. Iar acestea sunt rezultanta directă a unor deprinderi și tipare de gândire. Nu contextul extern este cel care trasează destinul fericirii, ci construcţia interioară. A demonstrat-o suficient cel mai fericit om din lume și soluţia sa extrem de „banală” de 15 minute. „Dacă doriţi să fiţi fericiţi”, obișnuiește să spună deja renumitul călugăr budist Matthieu Richard, atunci „ar trebui să depuneţi eforturi pentru a fi binevoitori, ceea ce nu numai că vă va face să vă simţiţi mai bine, dar îi va face și pe alţii să se simtă la fel de bine.”

Secretul fericirii nu este neapărat dependent de bani sau de celebritate. Nu întâmplător, primul profesor de psihologie al SUA, William James, spunea că „cea mai mare descoperire a oricărei generaţii este aceea că omul își poate schimba semnificativ viaţa prin schimbarea atitudinii”. Este un exerciţiu ce trebuie făcut zilnic și testat prin atitudinile pe care le avem faţă de oameni, lucruri și împrejurări. Adică exact ceea ce, în alte cuvinte, spunea și Dani Alves.