Lucruri pe care trebuie să le știi despre slăbit

1802

În jurul luptei cu kilogramele în plus s-au acumulat o serie de mituri și concepţii greșite care, pe lângă faptul că pot diminua rezultatele eforturilor de a atinge greutatea ideală, pot afecta grav motivaţia de a slăbi.

Alături de o alimentaţie sănătoasă, activitatea fizică este un aliat important pentru scăderea în greutate. Însă mai mult sport nu înseamnă neapărat mai multe kilograme date jos. Experţii de la Universitatea din Copenhaga au observat că bărbaţii care au practicat zilnic câte 30 de minute de sport, timp de 3 luni, au înregistrat o scădere în greutate mai mare (circa 3,6 kilograme) decât cei care au practicat câte 60 de minute de sport zilnic, în aceeași perioadă (2,7 kilograme). Autorii cred că acest lucru poate fi explicat și prin faptul că o jumătate de oră pe zi de exerciţii fizice pare un obiectiv mai ușor de atins, decât 60 de minute, iar voluntarii au fost dispuși să investească timp și energie în sport chiar și după terminarea antrenamentului.

De altfel, când vine vorba de eficienţa sportului în scăderea în greutate, intensitatea antrenamentului joacă un rol mai important decât durata acestuia, datorită efectului after-burn. Denumit și „consum excesiv de oxigen postantrenament” (EPOC), acest efect presupune arderea caloriilor după încetarea activităţii fizice. „Odată cu creșterea intensităţii exerciţiilor, crește și amploarea și durata efectului EPOC. Prin urmare, cu cât intensitatea e mai mare, cu atât efectul EPOC și consumul caloric după exerciţii sunt mai mari”, punctează experţii de la Universitatea din New Mexico.

Graba, în general, strică treaba, dar nu și în cazul slăbitului, au observat experţii de la Universitatea din Florida. Rezultatele unui experiment pe durata a 18 luni au arătat că femeile care au slăbit mai repede și mai mult (peste 0,68 de kilograme într-o săptămână) au avut un risc semnificativ mai mic de a se îngrășa din nou, comparativ cu cele care au slăbit mai puţin, în același interval (între 0,23 și 0,68 de kilograme într-o săptămână), notează Springer.

Evitarea meselor de seara a devenit regulă de bază pentru toţi cei care vor să slăbească, însă aceasta poate fi încălcată ușor dacă se acordă atenţie sporită alimentelor consumate. „Nu există nicio dovadă clară că oamenii nu ar trebui să mănânce înainte de culcare. Când te uiţi în ţările lumii, vezi că oamenii mănâncă frecvent cina la orele 9 sau 10 seara și nu toţi au probleme de greutate. (…) Totul se rezumă la calorii. Trebuie să arzi mai mult decât ingerezi”, a declarat Liz Weinandy, expert în nutriţie la Centrul Medical Wexner, din cadrul Universităţii Statului Ohio, pentru US News. De exemplu, alegerea unei salate cu puţine calorii, chiar și seara, este mult mai potrivită, faţă de o îngheţată sau o porţie de hrană fast-food.

De asemenea, nu toate grăsimile trebuie evitate pentru a slăbi. Spre deosebire de grăsimile saturate (precum cele de provenienţă animală), cele monosaturate (de exemplu, uleiul de măsline) aduc beneficii importante pentru sănătate, iar corpul uman are nevoie de ele pentru a funcţiona corespunzător. „Adoptarea unei diete mediteraneene, care este bogată în grăsimi bune, poate fi un mod bun de a pierde în greutate”, a declarat Peter LePort, directorul medical al Centrului Memorial de Îngrijire pentru Obezitate, din Fountain Valley, California, citează US News.

 

DISTRIBUIE: