De regulă, asociem longevitatea cu un miracol din dietă. Pentru unii, alimentaţia a devenit o obsesie, în timp ce pentru alţii rămâne doar o necesitate. Însă și unii, și alţii speră că vor trăi mai mult. Beneficiile unui stil de viaţă corect a fost demonstrat deja de nenumărate studii. În plus, însă, mai există la îndemâna noastră ceva chiar foarte simplu, dar adeseori ignorat.

Are 116 ani și o cheamă Gertrude Weaver. A fost declarată recent cea mai vârstnică femeie din lume. A dus o viaţă activă, în slujba semenilor, lucrând mulţi ani ca asistentă socială. Acum locuiește la un centru de bătrâni, se deplasează cu ajutorul unui scaun cu rotile și este vizitată periodic de fiul ei, care are nu mai puţin de 93 de ani.

Pe cât de uimitoare este vârsta, pe atât de surprinzător este secretul longevităţii doamnei din Arkansas. Aceasta nu se referă la exerciţiile fizice pe care le face și în prezent, de trei ori pe săptămână. Nu amintește nimic despre alimentaţie, chiar dacă mănâncă sănătos și acum. Nu bea și nici nu fumează. Îi place și acum să citească Biblia. Luate în ansamblul lor, toate aceste lucruri au contribuit la longevitatea bătrânei din Arkansas. La acest puzzle de factori, Gertrude insistă să mai fie adăugată o piesă pe care o consideră fundamentală.

„I-am tratat pe toţi așa cum doresc să fiu și eu tratată”, le-a spus ea reporterilor la cea de-a 116-a aniversare, ocazie cu care a primit o scrisoare de felicitare din partea președintelui Barack Obama, informează Agerpres. „Amabilitate” este cuvântul de ordine al vieţii ei.

Amabilitatea, la fel de veche ca lumea

Nu este greu de sesizat că mottoul ei este unul inspirat din conceptele biblice („Ce vreţi să vă facă vouă oamenii faceţi și voi lor asemenea”). Iisus Christos, cel care a enunţat principiul, de fapt nu transmitea o învăţătură chiar nouă. Cu câţiva ani înainte, vestitul rabin Hilel atrăgea atenţia asupra aceleiași filosofii de viaţă, folosind într-o formă inversată dictonul christic: „Ce îţi este ţie urât nu îi face vecinului tău.” Întâlnim și la Confucius același principiu al reciprocităţii. Dacă ultimii doi pun accent pe abţinere de la rău, Iisus insistă pe ideea de a face binele. Este o diferenţă semnificativă de nuanţă. Însă, indiferent de unghiul de abordare, ambele variante trimit spre același concept al bunătăţii dezinteresate. Varianta lui Hilel chiar a pătruns în zicalele tradiţionale românești („Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”). Interesant este că răspunsul lui Hilel nu s-a oprit aici. El a mai continuat să rostească alte cuvinte, la fel de importante ca și primele: „Acum du-te și învaţă!”

În viziunea rabinului, amabilitatea trebuie cultivată și sunt necesare eforturi în acest sens. Nu este rezultatul întâmplării și nici al vreunei gene avantajoase. Chiar dacă amabilitatea nu a fost întotdeauna atuul rasei umane, ea a existat ca punct de referinţă în derularea istoriei. Profesorul Sam Bowles, de la Institutul din Santa Fe, din Statele Unite, a analizat civilizaţii antice și a descoperit că amabilitatea a fost una dintre componentele esenţiale care a contribuit la supravieţuirea comunităţilor. „Grupurile cu mai multe persoane altruiste tind să supravieţuiască”, a concluzionat cercetătorul.

Prezentul ne joacă feste

De ce oamenii buni fac lucruri rele este mai mult decât titlul unei cărţi. Reprezintă expresia unei lupte pe care fiinţa umană trebuie să o ducă cu sinele. Autoarea consideră că ne autosabotăm prin atitudine și comportament. De aici derivă cultivarea unui rău de amploarea căruia rămânem noi înșine surprinși. Istoria a înregistrat nenumărate situaţii în care oamenii de bine au căzut în capcana propriei lor mânii. Adeseori, consecinţele au fost dezastruoase. Războaie, diplomaţii nereușite, conflicte sângeroase au fost rezultatul acţiunilor unor oameni pentru care amabilitatea nu a fost un deziderat. Prin contrast, Gertrude a reușit acolo unde mulţi alţii au eșuat. Alături de ea mai pot fi așezate persoane care au avut capacitatea de a evita să răspundă cu moneda răutăţii. Unii au obţinut Nobelul pentru pace, alţii au rămas anonimi.

Interesant este că uneori poate sunt mai dispuși la manifestarea amabilităţii cei care au poate cele mai puţine motive să o facă. Acest aspect a fost evidenţiat într-un experiment stradal, în care un tânăr, deghizat în cerșetor, a avut surpriza să vadă că oamenii fără adăpost cărora le cerea bani i-au răspuns pozitiv și cu amabilitate. Unul dintre ei chiar s-a căutat în buzunare și i-a oferit tânărului tot ce avea. Sunt doar contraste ale unei naturi umane pe care pretindem că o înţelegem.

Alte experimente sugerează cum indiferenţa este de obicei atitudinea comună celor încărcaţi prea mult cu problemele proprii pentru a mai răspunde cu amabilitate la nevoile altora. Este posibil să fie și altfel și, totuși, simţim uneori că ne este greu să fim deschiși, altruiști și plini de bunăvoinţă. De ce? Pot fi cel puţin doi factori invocaţi în această privinţă. Unul ţine de mersul unei societăţi pentru care competitivitatea excesivă a devenit un etalon de conduită. Amabilitatea este în contrapondere cu cerinţele unui capitalism distorsionat, în care regula este ca cel mai puternic să învingă. Se negociază mult mai ușor de pe poziţii de forţă, de intimidare sau de supraestimare a potenţialului propriu. Amabilitatea cu greu mai poate fi inserată în această ecuaţie.

În al doilea rând, intervine și un factor de ordin personal. Este vorba de teamă. Potrivit Huffington Post, persoanele cu un comportament amabil sunt preocupate să nu provoace nici cel mai mic disconfort. De aceea au o predispoziţie mai mare spre evitarea conflictelor, dorind să fie pe placul celorlalţi. În cazul în care aceștia nu răspund în mod similar, intervin dezamăgirile și frustrările.

O atitudine de bunăvoinţă implică și sacrificii. Totuși principalul beneficiar este cel care se oprește din alergarea vieţii, fie și pentru a împărţi câte un zâmbet. Studiile confirmă ceea ce Gertrude afirmă. Amabilitatea vindecă sufletul și îmbunătăţește viaţa umană. Cine ignoră acest secret alege să deconteze pagubele.

DISTRIBUIE: