Schimbarea atitudinii lumii faţă de oamenii cu dizabilităţi. Aceasta este, în esenţă, misiunea istorică a Jocurilor Paralimpice. O misiune pe care, cu fiecare ediţie, organizatorii o împlinesc și chiar o depășesc în moduri efectiv neașteptate.

Așa s-a întâmplat anul acesta când, în ajunul Jocurilor, organizatorii încă nu aveau certitudinea că își vor putea împlini obiectivele legate de legitima cauză a integrării persoanelor cu handicap. Economia șubredă a Braziliei s-a ciocnit de risipa tipică organizării Jocurilor Olimpice, iar lucrul acesta, coroborat cu problemele financiare cauzate de vânzarea extrem de lentă a biletelor, a pus o presiune uluitoare pe Comitetul Internaţional Paralimpic. Sir Philip Craven, președintele acestuia, spunea că, anul acesta, Jocurile Paralimpice trec prin cea mai mare criză a organizării lor, din istorie. Președintele era vădit îngrijorat de faptul că la doar 3 săptămâni distanţă de începerea Jocurilor, doar 12% din bilete fuseseră vândute. După o măsură inspirată, de ieftinire a costului de intrare, făcută în numele respectării filosofiei că „Jocurile Paralimpice sunt jocurile oamenilor”, numărul biletelor vândute a depășit 1,2 milioane. Apoi, cu doar câteva zile înainte de începerea Jocurilor, vânzările au depășit 2 milioane, întrecând cele 1,5 milioane de bilete vândute în 2008, la Beijing, ajungând ca, la deschidere, să se bată recordul de 2,8 milioane care fusese stabilit la Londra, acum 4 ani. Pe 10 septembrie, aproape 170.000 de spectatori au ocupat un loc în Parcul Olimpic, un număr mai mare decât cele înregistrate în oricare alt moment al Jocurilor Olimpice.

Acestor neașteptate recorduri organizatorice li s-au alăturat însă performanţele-record atinse de sportivi. „Generaţia 2016 a alergat mai repede, a sărit mai sus și a terminat cursa mai în forţă decât predecesoarele ei”, scria The Economist. „Paralimpicii au stabilit recorduri noi într-o șesime dintre evenimentele de înot și aproape într-un sfert din disciplinele atletice.” Și mai surprinzător a fost când, în proba de la clasa T13 (deficienţe de vedere) de la 1.500 metri, bărbaţi, primii patru clasaţi au scos timpi mai buni decât campionul Matthew Cetrowitz, care a luat aurul anul acesta la JO. Dacă americanul Cetrowitz alergase cei 1.500 de metri în 3 minute și 50 de secunde, algerianul Abdellatif Baka a câștigat titlul paralimpic în 3:48.29 și glumea spunând: „Îmi pare rău că nu am putut concura în august”.

Înotătorul Daniel Dias a adunat în competiţia de anul acesta 9 medalii, dintre care 4 de aur, cumulând pe parcursul carierei sale nu mai puţin de 24 de medalii – mai multe decât oricare alt înotător paralimpic. Ba mai mult încă, odată ce Michael Phelps s-a retras, cu cele 28 de medalii ale lui, este foarte posibil ca Dias, care ar mai putea participa la o serie a Jocurilor Paralimpice, să îl întreacă.

Și Tatyana Mc Fadden și-a ţinut fanii cu sufletul la gură, și nu degeaba. Sportiva care s-a născut paralizată de la mijloc în jos și a crescut într-un orfelinat din Rusia, unde se învăţase să meargă în mâini, își propusese să ia aurul la toate cele șapte competiţii pentru femei. A reușit să iasă pe primul loc în categoria T54 la 400 metri, 800 metri, 1.500 metri și 5.000 metri, s-a aflat în echipa descalificată de la 4×400 metri și a luat argintul la 100 metri și maraton.

Astfel, jocurile recente au reușit să transforme competiţia într-una în care accentul cade nu pe dizabilităţi, ci pe abilităţi. Cu toate acestea, controversele privind clasificarea dizabilităţilor au continuat să amărască victoriile inspiraţionale ale sportivilor, atrăgând atenţia asupra sistemului Jocurilor. Criticii au vociferat împotriva codurilor medicale existente, despre care spun că nu sunt suficiente pentru a stabili categorii corecte de competiţie, care să ia în calcul nu doar tipul și severitatea handicapului, ci mai ales impactul dizabilitant asupra sportivului.

Însă, dincolo de sportivi și performanţele lor realmente inspiratoare, lumea a învăţat și lecţii conexe despre respect și egalitate. De pildă, televiziunea britanică Channel 4 (blamată pentru documentarul despre imigranţii români din Marea Britanie), a fost apreciată public de președintele Comitetului Paralimpic pentru „stabilirea unui standard internaţional în acoperirea mediatică a jocurilor paralimpice”. Televiziunea a raportat de la evenimentul sportiv într-un mod care a făcut din propria activitate un eveniment. Mai exact, instituţia a detașat pe teren un impresionant număr de angajaţi cu dizabilităţi ‑ responsabili atât de ceea ce se petrece în faţa camerelor, cât și de ceea ce se petrece în spatele lor. Între acești trimiși speciali s-a numărat și actorul R.J. Mitte, cunoscut publicului larg pentru rolul pe care l-a jucat în serialul „Breaking Bad”. „Channel 4 a înţeles complet că acoperirea mediatică pe care o asigură nu este doar una de captare a audienţei, ci una pentru schimbarea atitudinii faţă de oamenii cu dizabilităţi”, a mai apreciat președintele Comitetului Paralimpic. Erijându-se într-un „reper internaţional pentru multe alte televiziuni”, a conchis Sir Craven, Channel 4 și-a asigurat un parteneriat pe termen lung pentru încă 4 ani de participare la competiţiile para- de la Londra 2017, Pyeong Chang 2018 și Tokyo 2020.

DISTRIBUIE: