Cât de ușor e să îţi protejezi sănătatea prin sport

1151

Lipsa timpului și efortul fizic sunt pentru mulţi impedimente pentru a face sport, deși s-a dovedit în numeroase rânduri că activitatea fizică este un aliat puternic pentru sănătate și longevitate. Experţii de la Mayo Clinic au descoperit însă numărul optim de minute de sport săptămânal care ajută la protejarea organismul și a vieţii. Iar vestea bună este că e un interval de timp extrem de accesibil pentru oricine.

Doar 52 de minute de alergat pe săptămână pot adăuga trei, până la șase ani vieţii tale, potrivit concluziei metaanalizei publicate în jurnalul Mayo Clinic Proceedings. Intervalul de timp este echivalentul a 9,7 kilometri alergaţi într-o săptămână.

„Vestea bună e că nu trebuie să alergi un maraton pentru a beneficia de efectele exerciţiilor fizice. Te ajută doar dacă ieși să faci mișcare. Exerciţiile fizice aduc beneficii în multe privinţe, inclusiv pentru sistemul cardiovascular, și diminuează riscul dezvoltării anumitor tipuri de cancer”, a declarat dr. Edward Laskowski, directorul Centrului Mayo Clinic pentru Medicina Sportului.

Cei care aleagră pe o distanţă mai lungă decât cei circa 9,7 kilometri nu culeg beneficii în plus faţă cei care se opresc la distanţa recomandată, au observat experţii. În plus, datele lor arată că alergatul pe distanţe foarte mari ar putea conduce la diminuarea efectelor pozitive ale sportului. În acest caz ar putea apărea ceea ce autorii numesc cardiotoxicitate, efect care să manifestă în urma unui antrenament sportiv lung și intens, precum maratoanele sau ultramaratoanele.

„Cei care aleargă mai puţin au un nivel mai mic de aptittuini decât cei care aleargă mai mult, dar se pare că primesc protecţie maximă împotriva bolilor cardiovasculare și a tuturor cauzelor de mortalitate”, a declarat autorul principal al studiului, dr. Chip Lavie, pentru Runner’s World.

Pentru a te bucura de beneficiile sportului pentru sănătate, nu este neapărat nevoie să alergi. Chiar și exerciţiile fizice ușoare sau plimbările pot fi eficiente în acest sens însă, pentru că presupun un nivel mai mic de efort pe minut, și timpul dedicat acestor activităţi trebuie să fie mai mare. Autorii punctează că un minut de alergat sau de activitate fizică intensă este echivalentul a trei, patru minute de mers pe jos.

Potrivit recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii și a Departamentului de Sănătate și Servicii Umane din SUA, un adult ar trebui să facă cel puţin 150 de minute de sport moderat pe săptămână, ori între 75 și 85 de minute de exerciţii fizice intense. Iar un studiu publicat în JAMA Internal Medicine a observat că respectarea acestor îndrumări poate diminua riscul de deces al unui individ cu circa 31% faţă de cei care nu fac deloc sport. Cele mai puternice beneficii au fost observate în cazul creșterii intervalelor minime recomandate de trei, până la cinci ori, fapt ce a condus la scăderea riscului de deces cu 39 de procente.

Foto: geniusvv | Pixabay