Vârsta este doar un număr. Dovada știinţifică

2027

Un studiu recent arată cum reușesc unele persoane să „păcălească” timpul și să rămână mai tinere faţă de vârsta reală, atât la exterior, cât și la interior. Descoperirile ar putea sta la baza unor progrese importante în medicină.

Echipa de experţi din SUA, Marea Britanie, Israel și Noua Zeelandă a identificat 18 factori biologici despre care afirmă că „ar putea fi combinaţi pentru a determina dacă unii oameni îmbătrânesc mai repede sau mai încet decât alţii”. Printre aceștia s-au numărat modul de funcţionare a rinichilor, a plămânilor, a ficatului, lungimea telomerilor (care se micșorează cu înaintarea în vârstă), sănătatea dentară, cea cardiorespiratorie, nivelul de colesterol HDL, starea metabolismului și a sistemului imunitar.

Spre deosebire de majoritatea studiilor privind procesul de îmbătrânire, care folosesc subiecţi în vârstă, cercetarea de faţă a inclus date de la peste 900 de persoane tinere. Cercetătorii le-au evaluat acestora vârsta biologică pe baza celor 18 factori, atât la 26 de ani, cât și la 32, respectiv la 38 de ani.

„Majoritatea oamenilor cred că procesul de îmbătrânire se petrece mai târziu în viaţă, dar semnele de îmbătrânire erau deja evidente în aceste teste, de-a lungul celor 12 ani de început de maturitate: de la 26 la 38 de ani”, subliniază unul dintre autorii studiului, Dan Belsky, profesor-asistent de geriatrie la Universitatea Duke. El a explicat, totodată, că semnele îmbătrânirii pot fi observate mult mai devreme, prin evaluarea organelor, comparativ cu analiza stării ochilor, a articulaţiilor sau a părului.

Potrivit rezultatelor, vârsta biologică a majorităţii participanţilor, evaluată la 38 de ani, a corespuns cu cea „din buletin”. Însă au fost observate și discrepanţe între cele două vârste, care au variat de la 20 și ceva de ani, până la 60 de ani. Astfel unii participanţi au îmbătrânit biologic mult mai greu sau chiar deloc, în vreme ce alţii au îmbătrânit cu până la 3 ani într-un interval de 12 luni.

Conform observaţiilor, cei care au îmbătrânit mai repede pe interior au obţinut rezultate mai slabe la testele care evaluează funcţiile creierului și care sunt folosite, de regulă, în cazul celor de peste 60 de ani. Aceștia au declarat că au mai multe dificultăţi de ordin fizic (de exemplu, când urcă scările), comparativ cu ceilalţi.

Într-un experiment suplimentar, experţii au vrut să observe cum se vede vârsta biologică, din interior, comparativ cu cea împlinită, așa că au fotografiat participanţii la vârsta de 38 de ani. Apoi imaginile le-au fost prezentate unor studenţi de la Universitatea Duke, aceștia fiind rugaţi să aprecieze cât de tineri sau cât de bătrâni arată subiecţii. Cu cât vârsta biologică a voluntarilor a fost mai mare, cu atât aceștia au fost evaluaţi drept mai bătrâni.

Concluziile studiului ar putea fi utile pe viitor pentru dezvoltarea de strategii medicale în scopul a creșterii speranţei de viaţă și al încetinirii procesului de îmbătrânire. „Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât crește și riscul nostru de dezvoltare a diverselor boli. Pentru a preveni apariţia mai multor boli simultan, ţinta trebuie să fie procesul de îmbătrânire în sine”, susţine prof. Belsky.

Rezultatele au fost primite cu entuziasm de specialiști. „Cred că e surprinzător că pot fi detectate aceste schimbări în rândul tinerilor. Acesta este primul pas în detectarea factorilor ce influenţează rata de îmbătrânire… Prevenţia timpurie a bolilor ar putea fi unul dintre lucrurile pe care le vom putea măsura mai bine”, a declarat dr. Andrea Danese, de la King’s College London, pentru BBC.

 

DISTRIBUIE: