Unu. Ești mamă și în seara respectivă ţi-ai tuns și aranjat fiul de 17 ani, pentru că urma să meargă cu prietenii la o petrecere.

L-ai pupat și ţi-ai dat ochii peste cap la ideea că se duce la petrecere sperând să întâlnească o anumită fată. Ce mare a crescut! Ai zâmbit ca pentru tine și i-ai spus: „Ne vedem dimineaţă.” Sigur, ai spus-o cum îi spui o mie de alte replici care par fără substrat, doar pentru că nu are nimeni timp să le discute, dar numai tu știi ce frici și ce speranţe stau agăţate în acel punct în timp, „dimineaţă”, de la speranţa că nu o să întârzie și o să vă certaţi iar, la speranţa că cel puţin o să ajungă întreg acasă și că nu a făcut vreo prostie pe care nu o s-o puteţi repara, nici el, dar nici tu. În acea seară din august, două mame și-au văzut speranţele distruse.

Era intimidant, acolo erau condamnaţi teroriști și criminali, iar el doar dăduse cuiva un pumn, spune Ben despre momentul în care a ajuns în sala de judecată. Medicul legist a zis că nu lovitura în sine a fost cauza directă a morţii, ci faptul că în urma loviturii George a căzut cu capul de asfalt. Pentru Ben asta era scuza salvatoare, portiţa prin care putea să cotinue să trăiască pretinzând că nu a omorât pe cineva într-un moment în care trebuia să demonstreze capacităţi de mascul alfa în faţa prietenilor și a fetei pe care o agăţase la petrecere. Tocmai se pusese de o bătaie, unul dintre prietenii lui fusese accidentat, iar el avea să regleze conturile cu cel pe care i-l indicase prietenul. Pentru familia lui George, concluzia medicului legist nu a schimbat nimic, dacă Ben nu l-ar fi lovit pe George pentru că a încercat să se bage între ei și să aplaneze conflictul, fiul lor nu ar fi fost acum îngropat la 2 metri sub pământ. Ben are povestea sa, care spune că l-a lovit pe George cu pumnul în faţă după ce acesta l-a împins de mai multe ori cu mâinile în piept, după ce s-a băgat între Ben și tipul care tocmai avea să-și ia o mamă de bătaie. Martorii au altă poveste, care spune că George a stat tot timpul cu mâinile pe lângă corp și că a primit un pumn din partea unui Ben nervos că cineva i se pusese în cale. Pe loc, fapta s-a consumat și toată lumea și-a văzut de treabă. Ben s-a întors la petrecere unde le-a spus prietenilor ce a făcut, iar George s-a dus acasă să se culce. Avea să fie ultimul său somn. În final, Ben nu are cum să scape de legea universală care spune că orice efect are o cauză. Astăzi își spune povestea din închisoarea unde trebuia să petreacă 5 ani, dar va petrece 45 de luni. În continuare se consideră nedreptăţit. Mii de pumni sunt împărţiţi și încasaţi în fiecare zi, fără să moară cineva sau altcineva să meargă la închisoare. El a avut un plus de ghinion, care va fi amintit de fiecare dată când Ben se va gândi cum i s-a distrus viaţa. Probabil că i-ar da și o mamă de bătaie, dacă ar putea.

Doi. E vară și e mai cald decât de obicei. E nevoie urgentă de niște pantaloni mai scurţi. Asta e, nu contează ce program aveai, o să îţi faci timp să mergi și cu soţul la cumpărături. Te grăbești și vrei să eficientizezi lucrurile. La un moment dat vă despărţiţi, el merge înainte să pregătească mașina și tu o să vii cu lucrurile pe care le-aţi cumpărat. „Ok, ne vedem într-un minut.” Nu îţi ia doar un minut, îţi ia, poate, cinci. Ieși în parcare și vezi îmbulzează lângă mașina ta. Se văd picioare întinse pe jos. E chiar soţul tău, e întins pe jos, acoperit parţial cu o pătură. Întrebi ce s-a întâmplat. Oamenii se uită confuzi la tine. I-a dat cineva un pumn, după care a fugit cu mașina, spune altcineva. La spital, doctorii îţi spun că au făcut tot ce au putut, dar l-ar scoate de pe aparate, nu are nicio șansă. A doua zi, ești văduvă.

În camera de interogatoriu, un bărbat trecut de a doua tinereţe își spune povestea. Voia și el să meargă cu soţia la cumpărături, dar când să ajungă la magazin ce să vadă? Locul pentru persoane handicapate era ocupat. Asta avea să îi facă necazuri soţiei sale, care are probleme locomotorii. L-a văzut și pe cel care era cu mașina respectivă. Era singur și nu părea să aibă vreo problemă de sănătate. Așa că i-a dat o replică acidă: „Tu nu pari să ai nevoie de scaun cu rotile.” Bărbatul l-a apucat de mâna dreaptă, așa că l-a împins și i-a spus să plece. Bărbatul l-a apucat iar de mâna dreaptă, și mai tare. Într-o mișcare de autoapărare, nu mai putea decât să îi dea un pumn în faţă cu mâna stângă. Bărbatul a căzut cu capul de asfalt și a doua zi a murit. Ce avea să se întâmple cu domnul Watts, care a aplicat pumnul? Mărturiile martorilor, dar și înregistrările video din parcare arată o altă poveste. Bryan se afla lângă mașina sa, când un bărbat dintr-un Range Rover s-a dat jos din mașină și a venit să se certe cu el. Bryan nu a pus mâna pe bărbat și la un moment dat s-a întors și a luat-o în cealaltă direcţie, părând să vrea să părăsească discuţia. Cu toate astea, bărbatul a venit după el și i-a dat un pumn, după care s-a urcat în mașină și a plecat. Watts a văzut un bărbat singur, care parcase în locul pentru handicapaţi fără să pară să aibă vreo deficienţă fizică și i s-a făcut roșu în faţa ochilor. Nu s-a gândit nici măcar două secunde că cei doi erau de fapt în aceeași situaţie, ambii, însoţitori sănătoși ai unor soţii cu probleme. Singura diferenţă dintre ei era că soţia lui Bryan nu era împreună cu el în cele cinci minute în care Watts s-a transformat în judecătorul și călăul lui Bryan. Abia când a fost interogat, poliţiștii i-au confirmat că Bryan avea o soţie cu probleme fizice și, prin urmare, tot dreptul să parcheze în acel loc. Watts a părut șocat de asemănarea izbitoare dintre ei și de prostia de a nu avea răbdare să pună o întrebare, în loc să arunce un pumn. Din nou, avem evidenţa unui culturi care învaţă bărbaţii că este ceva de admirat în a tăbărî înainte ca un taur care vede roșu în faţă, mai degrabă decât a-și păstra calmul și a părăsi o situaţie conflictuală. Watts a fost condamnat la cinci ani de închisoare.

Trei. Doi taţi singuri au avut parte de băieţi sensibili. Fiecare dintre ei a încercat să îi educe cât mai bine. Unul a devenit cel mai bun prieten cu fiul său, iar celălalt și-a găsit apropierea în legătura care se creează între bărbaţi când pescuiesc împreună. Unul, observând cum fiul său este mereu hărţuit de colegi din cauza greutăţii sale, l-a învăţat box pentru a-l ajuta și să își intre în formă, și să capete încredere în el, dar și să se poată apăra, la o adică. Celălalt l-a învăţat pe fiul său ca niciodată să nu plece capul în faţa altora și să își facă singur dreptate, neconștientizând că va crea în el un automatism de răspuns la orice provocări de tip mascul alfa. Automatism care, în lipsă de alte variante, l-a condus pe acesta direct în armată la doar 18 ani, apoi pe fronturile din Irak și Afganistan, unde a omorât oameni, și de unde s-a întors suferind de stres postraumatic. Într-o zi, cei doi băieţi deveniţi bărbaţi s-au întâlnit.

Era vineri și Ben era la pub cu prietenii săi. Tocmai se tunsese într-un stil mai avangardist și când a mers la toaletă un bărbat necunoscut a făcut o remarcă despre asta. Ben nu a spus nimic, dar l-a ţinut minte pe bărbat pentru că era o faţă nouă în micul orășel englezesc în care toate lumea se cunoaște cu toată lumea. A doua seară, Ben a ieșit din nou, de data aceasta cu tatăl său. Când acesta a hotărât că e timpul să se ducă acasă, Ben i-a spus că mai rămâne în oraș, că doar are 21 de ani. Ce să îi mai spui? Pe la 4 dimineaţa, hotărăște și Ben să se întoarcă acasă și împreună cu un prieten vor să împartă un taxi. În staţia de taxi îl zărește pe tipul de seara trecută și îi spune prietenului său „Uite, ăsta a făcut mișto de mine aseară.” Tipul respectiv a auzit înjurătura și s-a dat jos din mașină pentru a riposta. Era însoţit și el de prieteni. Erau trei bărbaţi mai mari decât Ben care au sărit la bătaie. Ben a încercat să aplaneze conflictul, și verbal și fizic, și a trecut în ofensivă, ţintuindu-l pe unul dintre atacatori la sol. În momentul acela, erau deja înconjuraţi de alţi bărbaţi care filmau și întreţineau atmosfera. Al treilea atacator își ia rândul. Se vedea că știe să se lupte și Ben și-a dat seama că o să aibă probleme serioase, chiar dacă individul părea beat. Din nou a încercat să aplaneze conflictul, dar Dave a sărit cu un pumn spre el. Ben s-a ferit, după care a ripostat. Dave nu s-a mai ridicat de pe jos. De frică ca ceilalţi care se adunaseră să nu sară pe el, Ben a luat taxiul și a plecat. Cu toate acestea și-a dat seama că a făcut o prostie serioasă. Așa că a oprit taxiul lângă o mașină de poliţie, a mărturisit și a plecat de acolo în cătușe. Din nou, medicii au explicat familiei că au făcut tot ce au putut, dar hemoragia craniană fusese prea severă. Medicii voiau să îl deconecteze pe Dave de la aparate. Un tată, o soţie și o fiică tocmai rămăseseră fără cea mai importantă persoană din viaţa lor. În timpul procesului, familia lui Dave a avut ocazia să vadă toată înregistrarea din care reieșea că Ben acţionase în legitimă apărare și să audă mărturia plină de părere de rău a acestuia. Toată lumea a realizat că un om a murit din pură prostie, de la o remarcă gratuită despre părul cuiva. Cel care făcuse remarca și ieșise la bătaie din taxi nici măcar nu era prieten cu Dave, erau doar proaspete cunoștinţe de la un curs pe care îl făcuseră împreună și hotărăseră să iasă împreună în oraș după ce trecuseră de un examen important. Nu a existat niciun raţionament în ce s-a întâmplat, decât nevoia fiecăruia de a-și demonstra că e mai tare decât celălalt. La finalul procesului, Ben a fost achitat. Autorităţile l-au întrebat dacă ar vrea să vorbească singur cu soţia lui Dave. Ce putea să-i spună el acelei femei, ce putea să-i ceară? „A intrat și era speriat și nu putea să se uite în ochii mei și mi-a rupt inima. L-am îmbrăţișat și i-am spus că o să fie bine”, spune Nikki. Ea își cunoaștea bine soţul și știa că la fel de bine situaţia ar fi putut fi invers. Poate dacă Dave nu ar fi fost beat și și-ar fi nimerit ţinta cu primul pumn, acum Ben ar fi fost mort și Dave la închisoare pentru crimă. Ca părinte, tatăl lui Dave nu a putut să adopte aceeași atitudine. El și-a pierdut fiul. Pe de altă parte, și tatăl lui Ben și-a pierdut fiul cu care și-a petrecut 21 de ani din viaţă, pe care l-a crescut. Ben nu o să mai fie niciodată la fel. Și-a făcut bagajele și a plecat în Australia, să o ia de la capăt. Tatăl său nu poate decât să spere că o să își primească cândva băiatul înapoi.

Patru. „David a întrebat cine este femeia aceasta, și i-au spus: «Este Batșeba, fata lui Eliam, nevasta lui urie, Hetitul. Și David a trimis niște oameni s-o aducă.» (2 Samuel 11: 3,4). Și restul e istorie. David nu a ucis cu pumnul, ci a ucis prin reprezentanţi, și nu un om, ci mai mulţi. Dar decizia a fost tot de o secundă, tot emoţională, tot cu scuze că, doar, Batșeba era frumoasă, el era rege și câţi alţi bărbaţi nu făcuseră la fel ca el, și mai rău, fără să se întâmple nimic catastrofal. David a avut „ghinionul” să trăiască consecinţele deciziei sale. Citind istoria vieţii sale de după acest incident, o istorie care implică moartea propriului copil, rebeliune și dezbinări în familie, incest și răscoală, dezbinări la nivelul societăţii pe care o conducea, oricine poate să înţeleagă până unde poate ajunge braţul lung al deciziilor pe care le luăm cu atât de mare ușurinţă și lipsă de responsabilitate. Nu ar fi exagerat nici să vedem că slăbiciunea neînfrânată a lui David pentru femei s-a transmis mai departe în generaţii, și la regele Solomon, care, în ciuda reputaţiei sale, nu a avut o inimă „shalem” (loială) lui Dumnezeu, construind altare pentru idolii sutelor sale de neveste și concubine, și chiar la fiul său, împăratul Roboam, care a încercat să își copieze tatăl în mai toate greșelile sale. În doar trei generaţii, dintre care două sub conducererea celor mai mari oameni ai Israelului, primii chiar și printre oamenii Bibliei, naţiunea a ajuns să trebuiască să fie dezbinată în două.

„După câtăva vreme, s-a întâmplat că nevasta stăpânului său a pus ochii pe Iosif, și a zis: «Culcă-te mine!» El n-a voit… Cum aș putea să fac eu un rău atât de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” (Geneza 39: 7-10) Și restul e istorie. Iosif a suferit pe termen scurt din pricina deciziei sale, de altfel corecte, dar pe termen lung implicaţiile pozitive sunt fabuloase. Nu doar că a devenit al doilea om din Egipt, într-un timp în care Egiptul era putere mondială, dar a salvat ţara și pe toţi locuitorii din ea și de lângă ea de foamete și colaps total timp de ani de zile, iar cu această ocazie și-a salvat și propria familie, și astfel linia geneaologică din care s-a născut chiar Iisus, pentru a salva întreaga omenire. Ceea ce nu înseamnă că salvarea lumii a stat în acea decizie a lui Iosif, dar arată foarte clar în ce fel decizia sa corectă a contribuit la dezvoltarea bună a unor evenimente de care el nu știa nimic. Nu este de mirare de ce exemplele celor două personaje din Biblie sunt de multe ori puse în comparaţie. Drumul lor către putere este foarte asemănător și se întrerupe atunci când cei doi trebuie să ia niște decizii aparent banale și care aparent ţin doar de lumea și contextul lor și îi afectează doar pe ei. Nu este nicio îndoială că amândoi au acţionat la impuls și pentru ei, dar, ca o picătură căzută într-un pahar cu apă, reverberaţiile deciziilor lor aveau să traverseze pe mulţi și multe și să să ciocnească de marginea paharului mult după moartea lor. Acest fenomen rămâne nealterat până în ziua de azi, fie că suntem conștienţi de el sau nu, fie că ne covine sau nu.


Notă: Primele trei cazuri prezentate sunt reale și fac parte din seria de documentare „One Punch Killers”, difuzată pe Channel5.