Ataşamentul părinte-copil şi consecinţele acestuia

792

Ataşamentul părinte-copil este una dintre cele mai frumoase şi importante legături emoţionale din experienţa umană, însă nu întotdeauna se dezvoltă în condiţii optime. Un ataşamentul disfuncţional defineşte şi influenţează în mod negativ comportamentul copilului şi, de asemenea, pe al viitorului adult.

Ataşamentul părinte-copil este definit de relaţia care se stabileşte încă de la primele ore ale venirii pe lume a bebeluşului cu părinţii săi. El cuprinde multe aspecte, cum ar fi cel al nevoilor fizice şi cel al nevoilor emoţionale. Relaţia părinte-copil este prima relaţie de tip social pe care o are un copil, motiv pentru care este fundamentală în ceea ce priveşte dezvoltarea lui, fiind o piatră de temelie şi un model care îi va influenţa fie spre bine, fie spre rău, atât perioada copilăriei, cât şi pe cea a maturităţii, notează comunicarepersonala.com.

Studiile în acest domeniu au confirmat faptul că tipul de ataşament dintre părinţi şi copii este cel mai bun indicator al tipului de ataşament pe care copilul devenit părinte îl va avea cu copiii lui. Ataşamentul care se dezvoltă în copilărie va inclina balanţa în ceea ce priveşte simţăminte precum nesiguranţă, anxietate, teamă sau satisfacţie pe tot parcursul vieţii, potrivit psychologytoday.com. Bineînţeles, există şi excepţii; există şi cazuri în care copiii care nu au avut parte de un ataşament sănătos de părinţii lor se autoeducă, îşi trasează anumite repere şi dezvoltă relaţii optime atât cu copiii lor, cât şi cu cei din jur.

Fiecare persoană este unică, iar legătura, ataşamentul dintre un părinte şi copilul său, de asemenea. Însă psihologii spun că există 4 tipuri de ataşament, care ne pot ajuta să stabilim în ce măsură relaţia cu copilul nostru este sănătoasă şi ce putem face pentru a o îndrepta.

Ataşamentul securizant. Copiii care au parte de un asemenea ataşament se simt siguri pe ei şi în siguranţă. Ei explorează lumea înconjurătoare liberi şi fără teamă, pentru că ştiu că în spatele lor există nişte părinţi iubitori, care îi primesc mereu cu braţele deschise, loc în care se simt iubiţi şi în siguranţă. Aceşti copii devin adulţi siguri pe ei, cu o identitate proprie, capabili să stabilească relaţii sănătoase cu cei din jur.

Ataşamentul anxios. În acest tip de ataşament se încadrează părinţii care, din diferite motive, îşi asumă acest rol în mod intermitent. Părintele care câteodată este acolo, câteodată nu, care câteodată împlineşte nevoile copilului, câteodată nu, creează în acesta un simţământ de nesiguranţă, confuzie şi frustrare, lipsă de încredere, care, la rândul lor, îi provoacă acestuia stări de anxietate.

Ataşamentul evitant. În cadrul acestui tip de ataşament, copiii îşi creează o pseudoindependenţă. Ei se poartă de parcă nu ar avea nicio problemă de rezolvat, nicio necesitate de împlinit şi încearcă să minimalizeze ceea ce simt sau chiar să înlăture acele simţăminte. Aceştia învaţă că, pentru a se simţi în siguranţă, nu trebuie să-şi exprime nevoile şi simţămintele, ci să păstreze o oarecare distanţă. La maturitate, caută aceeaşi distanţă faţă de cei din jur, temându-se de prea multă apropriere, intimitate, de a fi vulnerabili sau de a demonstra o oarecare dependenţă de cineva. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că cei mici nu au numai nevoi fizice, ci şi emoţionale, pe care părinţii trebuie să le împlinească.

Ataşament dezorganizat. Acesta are loc atunci când părinţii nu au un comportament consecvent. Spre exemplu, uneori reacţionează la o anumită situaţie râzând, alteori supărându-se sau ţipând, neavând un comportament previzibil. În felul acesta, copiii nu ştiu ce să facă şi cum să obţină ceea ce au nevoie. Îşi doresc să meargă la părinţi pentru a se simţi în siguranţă, dar pe măsură ce se apropie de ei, simt teamă. Lipsindu-le simţământul de siguranţă, ei experimentează o „dezordine emoţională” şi simţăminte contradictorii.

Înţelegând mai bine aceste tipuri de ataşament şi impactul lor în viaţa copilului, putem dezvolta pe viitor un model de ataşament mai sănătos, în care cel mic să se simtă iubit, în siguranţă, liber şi fără teamă.

Foto: Pixabay

DISTRIBUIE: