Cum să îţi lauzi copilul fără să îl transformi într-un mic narcisist

792

Aproape oricine cunoaşte o persoană narcisistă. Acestea sunt uşor de identificat datorită faptului că manifestă dragoste şi admiraţie exagerată faţă de propria persoană, o atitudine de grandiozitate şi o completă lipsă de empatie faţă de cei din jur, notează la-psiholog.ro. Dar cum ajunge o persoană adultă să aibă acest tip de comportament? Nu cumva şi părinţii au o oarecare vină sau responsabilitate în ceea ce priveşte dezvoltarea acestei atitudini sau tulburări?

Se pare că da. Un studiu recent a arătat că părinţii care îşi supraapreciază copiii îi predispun la dezvoltarea anumitor caracteristici narcisiste, cum ar fi atitudinea de superioritate, potrivit edition.cnn.com. Însă există o problemă, şi anume faptul că uneori între aprecierea şi admiraţia justă, menite să motiveze copilul şi să-i creeze un grad potrivit de autostimă, şi supraevaluare, care duce la conduita narcisistă, linia de demarcaţie este foarte subţire. Ce presupune de fapt supraevaluarea?

Eddie Brummelman, unul dintre autorii studiului şi cercetător la Institutul de Cercetare a Dezvoltării Copilului, explică acest lucru. În cadrul altui studiu, al Universităţii din Utrecht, le-a pus unor părinţi câteva întrebări legate de copilul lor; spre exemplu, îi întreba dacă îşi consideră copilul mai bun, mai inteligent, mai special faţă de alţi copii şi dacă acesta ar merita ceva în plus în viaţă. Brummelman a constatat că părinţii care răspundeau afirmativ îşi supraevaluau copiii, pentru că, de fapt, aceştia nu erau nici mai inteligenţi şi nici nu aveau mai multe cunoştinţe decât alţii. Studiul a implicat, de asemenea, 565 de copii, având între 7 şi 12 ani, vârste la care aceştia sunt capabili să se evalueze în funcţie de alţii.

Pentru unii, probabil că narcisismul este o atitudine inofensivă, care nu are implicaţii serioase în viaţa de zi cu zi. Însă un copil care are atitudini narcisiste şi care nu este admirat suficient (potrivit nevoilor sale), care nu primeşte suficientă dragoste şi atenţie sau care este respins, neaprobat sau umilit, tinde să dezvolte atitudini agresive. De asemenea, are stări emoţionale extreme, iar atunci când nu are parte de laudă şi de admiraţie, poate ajunge deprimat şi anxios.

Bineînţeles, acest lucru nu înseamnă că un copil nu trebuie admirat sau lăudat pentru calităţile sale şi pentru ceea ce face bine. Însă acest lucru nu presupune comparaţii de genul: „sunt mai inteligent decât…”, „sunt mai bun decât…”, pentru că acestea încurajează narcisismul. Brummelman le recomandă părinţilor să le dea căldură şi afecţiune copiilor fără a le spune că sunt mai ceva decât alţi copii, fără a-i compara cu alţii. În mod sigur, niciun părinte care îşi supraevaluează copilul nu o face cu rea intenţie, ci din convingerea că acesta este un lucru bun, însă, în acest caz, se pare că nu.

DISTRIBUIE: