Uitarea este umană. În exces însă, poate duce la indiferenţă și la ignorarea dramelor celor din jur. Este nevoie, câteodată, de o tragedie pentru ca fiinţa umană să fie trezită din reverie.

Fareed Shawky avea doar 9 ani când a cunoscut pe propria piele ce înseamnă confruntarea cu ororile războiului. O lecţie amară pentru un biet copil, aflat încă la vârsta jocului. Tocmai ieșise afară cu câţiva prieteni. A fost o alegere fatală, fiind secerat de schijele unui atac cu rachete, deja o parte a normalităţii care caracterizează conflictul civil din Yemen, un spaţiu uitat, ignorat de opinia publică. A fost nevoie de videoclipul unui reporter pentru ca memoria oamenilor să fie reactivată.

„Nu mă îngropaţi”, spune micuţul Fareed printre lacrimi. Știe deja ce înseamnă moartea. A văzut-o de mai multe ori în lungul război civil. Știe și că oamenii care mor sunt îngropaţi.

Aflat întâmplător în spital, un fotograf din Yemen a devenit fără voia sa martor al dorinţei lui Fareed și al expresiei de teamă care i se putea citi pe faţă. A filmat momentul fără să își imagineze ce va urma. „Am crezut că a fost doar rănit”, a povestit fotograful Ahmed Basha, pentru CNN. „Nu am fost sigur că am reuşit să înregistrez ce a spus, eram preocupat mai mult de imagini.” Din nefericire, câteva zile mai târziu, Fareed a murit. Rănile pe care le avea la cap au fost prea adânci. Copilul a fost îngropat, în grabă, într-un cimitir de familie. Atunci când ziaristul a aflat de moartea băieţelului, a început să caute printre înregistrările sale. A găsit povestea micuţului, pe care a dorit să o facă publică.

https://youtu.be/kJHU2VZmkfQ?t=3

Durerea virală a unui copil

Filmuleţul a devenit rapid viral pe reţelele de socializare şi a readus în prim-plan războiul din Yemen. „Este războiul pe care lumea l-a uitat. Fareed ne aminteşte de această catastrofă umanitară”, au declarat activiştii pentru drepturile omului.

Povestea copilașului a devenit peste noapte emblematică pentru situaţia din Yemen. Activiștii folosesc hashtagul „#dontburyme” pentru a solicita încetarea vărsării de sânge. Băieţelului i s-a dat chiar și un alt sume: „Aylan Kurdi din Yemen”, asociindu-l astfel cu copilul sirian al cărui trup a fost găsit pe malul turcesc al Mediteranei. Hashtagul a fost folosit iniţial doar în limba arabă, însă mai mulţi utilizatori au considerat că această poveste trebuie să fie cunoscută în toată lumea. Așa a apărut și versiunea în limba engleză.

„Familia este recunoscătoare pentru faptul că povestea lui Fareed a ajuns în toată lumea”, spune fotograful. „Părinţii speră că aceasta va schimba viaţa yemeniţilor care suferă de foarte mult timp.” Copiii sunt printre primele victime ale unui conflict în care fiecare dintre părţile implicate (mişcarea şiită rebelă şi susţinătorii preşedintelui demis) a demonstrat o desconsiderare flagrantă pentru viaţă, potrivit unui raport al Amnesty International publicat în această vară. Astfel, dintre yemeniţii care au fost uciși sau răniţi, 95% au fost civili, potrivit unui raport recent al ONU, iar dintre aceștia 500 au fost copii, susţine și UNICEF.

Organizaţia Naţiunilor Unite numește situaţia de acolo o „catastrofă umanitară”. De la mijlocul verii, au fost ucişi sau răniţi peste 27.000 de oameni. „Descoperirile noastre indică faptul că Yemen este ţara cu situaţia cea mai gravă din lume în privinţa violenţei faţă de civili, mai devastatoare chiar decât criza din Siria și din Irak”, a apreciat Robert Perkins, autor al raportului Amnesty International.

Imaginile care scot omenirea din letargie

La fel s-a întâmplat și cu valul de imigranţi care a lovit Europa. Iniţial, teama s-a amestecat cu repulsia. A fost necesară o singură imagine pentru care situaţia să se vadă așa cum e ea de fapt. Protagonist fără voia lui a fost Aylan Kurdi, copilașul de 3 ani adus la mal de valuri, cu faţa adâncită în nisipul ţărmului, devenit simbolul ororilor şi al disperării unor fiinţe nevinovate. Artistul indian Sudarsan Pattnaik i-a adus un omagiu băieţelului sirian, realizând o sculptură din nisip cu imaginea trupului acestuia.  Alături de sculptura realizată, Sudarsan Pattnaik a scris mesajul:

„Umanitatea a eşuat. Ruşine, Ruşine, Ruşine.”

Au fost genul de mesaje care au convins personalităţi publice și oameni politici că trebuie să se reorienteze. Amir Khan, deţinător a două titluri mondiale în box, a decis să se implice în criza refugiaţilor după ce a văzut fotografia corpului lui Aylan. „Știu că pot oricând să cumpăr orice îmi doresc, dar prefer să fac muncă de caritate acum”, povestește Amir.

Chiar și în politica europeană s-au resimţit efectele. „Am văzut cu toţii şi imaginea aceea cumplită cu băieţelul mort în Turcia şi am fost cutremuraţi. Aşa am luat decizia (de a-i lăsa să vină, n.r). Aş lua din nou aceeaşi decizie”, a spus cancelarul german. Este interesantă declaraţia lui Merkel, dacă se ţine cont că doar cu câteva zile înainte reușise să genereze un val de reacţii negativ după ce, într-o dezbatere cu elevii unui liceu german, i-a spus unei fete provenite dintr-o familie de imigranţi că Germania nu poate primi mii și mii de imigranţi care așteaptă în taberele de refugiaţi. Merkel i-a spus foarte clar că „singurul răspuns pe care îl avem este că nu va mai dura mult până aceste cazuri vor fi lămurite… dar unii vor trebui să plece înapoi. Cred că într-un an de zile.” A fost momentul în care fata palestiniancă a început să plângă, impresionându-i pe telespectatori.

Acestor suite de imagini care au bulversat conștiinţe și au spulberat indiferenţe li se poate adăuga și fotografia cu o fetiţă dintr-o tabără de refugiaţi sirieni, care, cu o privire temătoare, cu mânuţele ridicate deasupra capului, îi cerea fotografului să nu o „împuște”. Fotografia ei a fost distribuită de mii de ori pe internet. „Foloseam un teleobiectiv și ea a crezut că e o armă”, a relatat fotograful. A fost încă una dintre imaginile care fac cât un milion de cuvinte.

Speranţa umanităţii poate că stă tocmai în genul de reacţii generate de imagini de acest tip. Este trist, totuși, că trebuie ca unii copii să treacă prin drame fatale pentru ca sensibilitatea adulţilor să fie atinsă. Și nici măcar nu este suficient. În mediul online emoţiile dispar tot atât de repede precum răsar. Deocamdată niciunul dintre acești copii nu a beneficiat de o manifestare de solidaritate precum au avut ziariștii de la Charlie Hebdo. Spune și aceasta ceva despre natura și interesele umane.

DISTRIBUIE: