Copiii lui Winton își iau rămas bun de la cel care le-a salvat

4

Nicholas Winton, eroul „necunoscut” care a salvat viaţa a 669 de copii ce urmau să piară în lagărele de concentrare naziste, a încetat din viaţă, la vârsta de 106 ani.

Cunoscut sub pseudonimul „Schindler din Marea Britanie”, făcând aluzie la germanul Oscar Schindler care a salvat viaţa a peste 1.000 de evrei, Nicholas Winton şi-a scris numele în istorie ca fiind britanicul care a salvat 669 de copii care urmau să ajungă în lagărele de concentrare naziste. Faptele sale au fost păstrate în secret şi anonimat timp de mai bine de 50 de ani, până ce soţia sa, Greta, a găsit o servietă în care se aflau liste cu nume de copii şi scrisori de la părinţii acestora, notează BBC.

Era broker la bursa din Londra şi avea doar 29 de ani în momentul în care i s-a oferit posibilitatea să participe la cea mai mare „operaţiune” a vieţii lui, la care câştigul era de câteva sute de vieţi. În anul 1938, un prieten din Cehoslovacia l-a sunat pentru a-l întreba dacă vrea să lucreze într-o tabără de refugiaţi evrei, iar el a acceptat. Șocat de ceea ce a văzut şi a auzit acolo, şi-a dat seama că este momentul să facă ceva. Paralel cu Operaţiunea Kindertransport, prin care erau salvaţi copiii evrei refugiaţi din Germania şi Austria, a demarat propria operaţiune de salvare pentru copiii evrei din Cehoslovacia. În ciuda dificultăţilor, a început să ia legătura cu guvernele ţărilor care fi putut ajuta copiii, dar numai Suedia şi Marea Britanie au răspuns favorabil.

A început să strângă fonduri (era nevoie de gazdă în ţara de destinaţie şi de o garanţie de 50 de lire – sumă semnificativă la data aceea) pentru transportatea şi cazarea copiilor în Marea Britanie. Cu ajutorul bisericilor şi al sinagogilor, a publicat anunţuri în ziarele britanice cu pozele copiilor pentru a apela la sensibilitatea englezilor şi a făcut tot posibilul pentru a-şi atinge scopul; a falsificat chiar şi documentele copiilor, dată fiind lentoarea birocraţiei, care nu percepea urgenţa situaţiei.

După fel şi fel de obstacole, la data de 14 martie 1939, primul tren care transporta copii evrei a ajuns cu bine în Marea Britanie. Până în august 1939, alte 7 trenuri au făcut acelaşi traseu. La data de 1 septembrie 1939 urma să aibă loc cel mai mare transport, de 250 de copii, copii care nu au mai ajuns niciodată la destinaţie, după ce Hitler a invadat Polonia şi toate graniţele controlate de Germania au fost închise.

După ce a ieşit la lumină povestea lui Winton, producătoarea unei emisiuni de la BBC l-a invitat în studio şi i-a făcut o surpriză: i-a oferit ocazia să se reîntâlnească cu copiii pe care i-a salvat şi cu copiii şi nepoţii acestora. Se pare că este vorba de peste 5.000 de persoane, care se consideră „copii Winton” şi care îi datorează viaţa. A primit numeroase onoruri, distincţii şi premii, însă, în mod sigur, cea mai mare satisfacţie au fost inimioarele care au continuat să bată când totul părea că se sfârşeşte.

Zilele acestea, cei care l-au cunoscut, care l-au iubit şi apreciat îi plâng moartea. Viaţa acestui erou s-a încheiat la vârsta de 106 ani, lăsând în urmă averea experienţelor sale şi curajul pe care l-a inspirat. Fiul său, Nick, spune că ţinta exemplului său este „de a încuraja lumea să marcheze o diferenţă prin acţiunile ei şi să nu aştepte ca lucrurile să se întâmple de la sine sau ca altcineva să le facă. Acest lucru este ceea ce a vrut să transmită el prin discursurile lui şi în cartea scrisă de sora mea”, notează BBC.

Prim-ministrul britanic, David Cameron, declara că „lumea a pierdut un om extraordinar […] pe care nimeni nu ar trebui să-l uite”. Fostul prim-ministru, Gordon Brown, îl descriea ca „un adevărat erou al timpurilor noastre”. Daniel Taub, ambasadorul Israelului în Regatul Unit spunea că „moştenirea sa, ca un punct de lumină într-o eră a întunericului, nu va fi uitată niciodată”. Michael Zantovsky, ambasadorul Republicii Cehe în Regatul Unit, îl descria ca pe „un om pozitiv care radia bunătate”, notează BBC.

Unul dintre lucrurile pe care ar trebui să ni le amintim legat de Nicholas Winton sunt declaraţiile pe care le făcea prin anul 1939: „Există o diferenţă între bunătatea pasivă şi bunătatea activă, ceea ce, după părerea mea, presupune dăruirea timpului şi a energiei tale pentru a alina suferinţa şi durerea altora. Presupune să ieşi, să-i cauţi şi să-i ajuţi pe cei care suferă şi care se află în pericol şi nu doar să ai o viaţă exemplară, pasivă, în care să te limitezi să nu faci rău.”