Să aduci matematica în discuţie atunci când toată lumea vorbește despre conspiraţii te face cel puţin antipatic. Dr. David Grimes, profesor de fizică la Universitatea Oxford, și-a asumat însă poziţia anunţând că a formulat un model matematic pe baza căruia poate estima probabilitatea ca o conspiraţie să fie adevărată sau falsă.

Au fost sau n-au fost americanii pe Lună? Dr. David Grimes demonstrează probabilistic răspunsul. Iar explicaţia lui are sens și pentru alţi oameni de știinţă.

Ecuaţia formulată de dr. Grimes se bazează pe trei factori: numărul conspiratorilor implicaţi, durata de timp care a trecut de la evenimentul de verificat și probabilitatea intrinsecă unei conspiraţii de a fi dezvăluită. „Metodele matematice pe care le-am utilizat în cercetarea mea sunt, în mare, similare matematicilor folosite înainte, în cercetările mele academice privind fizica radiaţiilor”, a declarat Grimes, citat de BBC.

Analiza lui Grimes pornește de la faptul că o conspiraţie are atributul intrinsec de a fi vulnerabilă deconspirării, în măsura în care secretul ei ţine de capacitatea limitată și disponibilitatea puternic variabilă a unor oameni de a-l păstra. Apoi, bazându-se pe câteva conspiraţii deja dovedite, Grimes își construiește propriul model, încercând să răspundă la întrebările: A fost aterizarea americanilor pe lună doar o farsă? Sunt schimbările climatice o înșelătorie? Chiar provoacă vaccinurile autism? Este adevărat că industria farmaceutică are leacul pentru cancer, dar îl ţine ascuns?

Dr. Grimes se folosește de distribuţia Poisson, un instrument frecvent utilizat în studiul probabilităţilor și al statisticii, care măsoară probabilitatea întâmplării unui anumit eveniment într-o anumită plajă de timp. Pe baza câtorva supoziţii, combinate cu deducţie matematică, dr. Grimes a ajuns la ecuaţia respectivă. Mai greu i-a fost să genereze un estimat bun pentru probabilitatea unei conspiraţii de a se dezvălui. Pentru a determina acest estimat, Grimes a analizat datele privitoare la trei deconspirări.

Prima a fost cea făcută publică de Edward Snowden: programul de supraveghere PRISM. Programul secret implica cel puţin 36.000 de oameni și a fost deconspirat după aproape șase ani.

A doua deconspirare a vizat experimentul Tuskegee, în cadrul căruia numeroși pacienţi afroamericani infectaţi cu sifilis au fost lăsaţi pradă bolii pentru ca Serviciul Public American de Sănătate să studieze progresia naturală a bolii. Acest experiment, spune Grimes, a implicat până la 6.700 de oameni, iar cel care a făcut totul public a fost dr. Peter Buxtun, care a vorbit abia la 25 de ani de la derularea faptelor.

Al treilea exemplu de conspiraţie dovedită a fost scandalul privind pseudotehnicile de investigaţie folosite de FBI, în urma cărora au fost închiși sau chiar executaţi oameni nevinovaţi. Dr. Grimes a estimat că maxim 500 de oameni au fost implicaţi în activităţile acestea, care au fost dezvăluite după aproximativ 6 ani.

Ecuaţia lui Grimes extrage de aici un tipar pe care, susţine el, îl putem aplica în ecuaţii care vizează un „best case scenario”, bazat pe presupoziţia optimistă că toţi conspiratorii se pricep să ţină un secret și că nu există investigaţii externe asupra evenimentului.

Pe baza cifrelor legate de cele trei conspiraţii dovedite, Grimes a calculat că probabilitatea intrinsecă a devoalării unei conspiraţii este de 4 la un milion. Deși cifra este scăzută, ea crește foarte mult pe măsură ce timpul trece și numărul conspiratorilor crește. De exemplu, în privinţa aselenizării, aceasta s-a petrecut în 1965 și a implicat circa 411.000 angajaţi NASA. Pe baza acestor parametri, spune dr. Grimes, dacă ar fi fost fals, evenimentul s-ar fi dat în vileag după doar 3,7 ani. În dreptul schimbărilor climatice, Grimes calculează că, dacă ar fi fost o înșelătorie, s-ar fi dovedit la cel puţin 3,7, cel mult 26,8 ani de la apariţia „zvonului”. Iar în ceea ce privește existenţa unei legături între vaccinuri și autism, Grimes crede că, dacă ar fi fost reală, aceasta ar fi fost deconspirată în 3,2 – 34,8 ani. Iar o eventuală conspiraţie legată de tratarea cancerului ar fi fost descoperită în doar 3,2 ani.

Profesorul Monty McGovern, matematician la Universitatea Washington, neimplicat în studiul lui Grimes, a apreciat că metodele folosite de acesta „sunt rezonabile, iar probabilităţile calculate pe baza lor sunt chiar plauzibile”. Grimes este însă conștient că „este între dificil și imposibil să îi faci pe cei care au astfel de convingeri să se răzgândească”.

Conspioraţioniștii ţin la ideile lor, iar lucrul acesta nu este doar o intenţie rău plasată, ci poate la fel de bine să fie rezultatul unor erori puternice de gândire. Cele mai multe dintre aceste erori sunt inconștiente, însă acest lucru nu înseamnă și că nu pot fi depistate. Din contră, cunoașterea lor ne poate ajuta să ne verificăm și să ne corectăm poziţia.

Efectul Dunning-Kruger este o eroare pe care adesea o recunoaștem mai degrabă la alţii decât la noi înșine. Pe scurt, ea se poate rezuma la „ignoranţa naște autosuficienţă”. Cu cât știi mai puţin, cu atât crezi că știi mai mult și, implicit, cu atât mai puţin ești dispus să te îndoiești de propria-ţi competenţă.

Psihologul David Dunning, cel care a propus, împreună cu studentul lui, Justin Kruger, o decodificare a modului în care ignoranţa ne afectează mintea spunea că mecanismul acesteia acţionează foarte diferit de cum ne-am aștepta. „O minte ignorantă nu este ca un vas neatins, gol”, spunea Dunning, „ci, din contră, este ca unul plin cu molozul unor experienţe de viaţă, teorii, date, intuiţii, strategii, algoritmi, euristici, metafore și bănuieli irelevante sau greșit direcţionate care, regretabil, au aspectul și ne dau senzaţia cunoașterii adecvate”.

Efectul Dunning-Kruger nu este doar o curiozitate psihologică, ci este o caracteristică „din fabrică” a minţii umane. Mai exact, deși cei mai mulţi ne-am aștepta să nu fim printre cei atinși de acest efect, el ni se aplică tuturor. Aceasta fiindcă, deși putem fi foarte competenţi într-un domeniu, într-un altul cu siguranţă vom fi complet nepricepuţi. Soluţia la acest efect ar fi amestecul de gândire critică și modestie. Pentru că e mai bine să greșim fiind în tabăra celor umili, decât să greșim fiind în tabăra celor aroganţi.

Citește aici despre ale 7 erori de gândire și cum le putem evita.

DISTRIBUIE: