Cum se schimbă creierul bărbatului care devine tată

2023

Nu numai mamele trec prin schimbări importante ale corpului, odată cu aducerea pe lume a unui copil. Inclusiv bărbaţii trec printr-o serie de transformări de ordin fizic și psihic, odată ce în viaţa lor apare un bebeluș.

Experţii de la Universitatea Northwestern au observat că, după ce devin taţi, bărbaţii experimentează o diminuare a nivelului de testosteron. Hormonul alimentează tendinţa de concentrare asupra activităţilor legate de împerechere, ceea ce intră în conflict cu rolul de tată, drept urmare o scădere a nivelului hormonului este avantajoasă pentru creșterea copilului, explică autorii.

De regulă, mamele sunt cele care petrec cel mai mult timp îngrijind copilul, însă în momentul în care tatăl ia acest rol și creierul său se transformă, devenind mai similar cu cel al mamei din punctul de vedere al implicării emoţionale – au descoperit cercetătorii de la Universitatea Bar-Ilan,.din Israel. Modificările au fost înregistrate în special în ceea ce privește activitatea la nivelul amigdalei, dar și a altor regiuni implicate în procesarea emoţiilor.

Și experţii de la Universitatea din Denver au descoperit o serie de modificări importante la nivelul creierului bărbaţilor deveniţi taţi. „Regiunile cerebrale implicate în creșterea copilului, care oferă căldură și atenţie, au avut o creștere anatomică în cazul bărbaţilo, în prima lună după naștere. Nivelul materiei cenușii a crescut în hipotalamus, zona responsabilă de sensibilitate, în timp ce, simultan, a scăzut în cortexul orbital frontal – care se ocupă de reglarea stresului și procesarea cognitivă”, a declarat una dintre autoarele studiului, Pilyoung Kim, citată de National Post. Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri ale studiului este legată de creșterea nivelului materiei cenușii la nivelul cortexului frontal lateral. Dr. Kim explică cum această transformare contribuie la stabilirea unei legături emoţionale între tată și copil.

Momentul în care devin taţi pare să funcţioneze ca un prag psihologic pentru renunţarea la obiceiurile nocive și riscante, potrivit concluziilor enunţate de cercetătorii de la Universitatea Statului Oregon. Studiul lor a cuprins peste 200 de persoane de sex masculin cu vârste între 12 și 30 de ani și a urmărit cum s-a schimbat comportamentul lor de-a lungul anilor în ceea ce privește consumul de tutun, marijuana, alcool sau implicarea în acte frauduloase. A deveni tată a fost un „factor independent” care a contribuit la diminuarea obiceiurilor nocive. Cea mai accentuată tendinţă de a renunţa la comportamentele riscante a fost înregistrată în rândul bărbaţilor care au devenit taţi între 20 și 30 și ceva de ani.

Foto: Unsplash | Pixabay

DISTRIBUIE: