Acum o săptămână Feddie Gray, un tânăr de culoare în vârstă de doar 25 de ani a murit în spital, după ce fusese reţinut de poliţie. Acum este haos în Baltimore. Grupuri de băieţi stau la colţ de stradă și aruncă la întâmplare cu proiectile în mașini. Câteva au început să ardă. Fetele se grăbesc să ajungă acasă cu pungi în care au lucruri furate. Magazine sunt distruse, cu geamurile sparte și rafturile golite. Peste tot miroase a fum, se aud strigăte și zgomotul elicopterelor care survolează orașul după declararea stării de urgenţă.

„Nu există niciun fel de scuze pentru violenţele la care am fost martori. Când indivizii rup ușile cu răngile ca să fure, nu se cheamă că protestează, când dau foc unei clădiri nu transmit un mesaj. Aceștia distrug și subminează afacerile din propria comunitate. Ăla nu e protest, sunt o mână de oameni care au profitat de situaţie și care trebuie trataţi drept criminali“, a declarat președintele Obama. Însă nu a spus nimic despre cum s-a ajuns în această situaţie.

„Anatomia lui Gray“

Prietenii apropiaţi ai lui Freddie îl descriu ca pe o persoană caldă, loială, amuzantă și binedispusă. „De fiecare dată când îl vedeai zâmbeai, pentru că știai că urmează să ai o zi bună“, a declarat Angela Gardner, de 22 de ani, care a avut o relaţie instabilă cu Freddie în ultimii doi ani.

Gray și cele două surori ale sale au avut o copilărie „obișnuită“ pentru zona în care au copilărit, fiind crescuţi de o mamă analfabetă, cu probleme de sănătate și dependentă de heroină, într-o casă în care pereţii și  pervazurile scorojite conţineau atât de mult plumb, încât copiii aveau substanţa în sânge, ceea ce le-a cauzat probleme medicale și complicaţii școlare. Gray nu ducea, deci, o viaţă funcţională și avusese de mai multe ori probleme cu poliţia. A fost arestat de cel puţin 12 ori, de obicei pentru posesie și vânzare de heroină sau marijuana. Cel mai mult a stat în închisoare doi ani.

Nu ar trebui să ne mire, așadar, că Freddie o lua la fugă când vedea poliţia, însă ultima urmărire prin cartier s-a terminat prost. Un videoclip filmat de un martor îl arată pe Gray șchiopătând, cu mâinile în cătușe, fiind tras de poliţiști și băgat în duba de poliţie. Oficialii spun că tânărul vorbea când a intrat în dubă, dar nu mai respira când a ajuns la secţia de poliţie. După un drum de 45 de minute în duba de poliţie a intrat în comă și, după o săptămână de la arest, Freddie a murit la spital în urma unui traumatism sever la coloană.

Poliţia din Baltimore a admis câteva erori semnificative: faptul că lui Freddie nu i s-a pus centura de siguranţă în dubă, faptul că nu i s-a oferit ajutor medical, deși a cerut de mai multe ori, și faptul că ofiţerii nu au chemat o ambulanţă când l-au arestat, cum ar fi trebuit să facă. Mai departe, poliţia spune că nu știe dacă Gray a fost rănit în timpul arestului sau cât s-a aflat în dubă. Șase poliţiști au fost suspendaţi pînă în momentul rezolvării anchetei. De asemenea, Departamentul Justiţiei investighează incidentul pentru a stabili dacă s-au încălcat drepturi civile.

Rasism sau sărăcie?

Majoritatea presei americane susţine că evenimentele din Baltimore nu fac decât să marcheze agravarea unei probleme care a apărut în mai multe părţi ale Statelor Unite după ce mai multe persoane de culoare au fost ucise de poliţiști albi, deși erau neînarmate. Această problemă este catalogată a fi una rasială.

Însă, așa cum sugerează unele comentarii ale jurnaliștilor locali, cazul din Baltimore arată către mai multe scenarii îngrijorătoare, care aduc aminte de violenţele rasiale din 1967, când numeroase persoane au murit în Detroit, Newark sau New Jersey. Atunci, președintele Lyndon Johnson a numit Comisia Kerner, care a lăsat următorul avertisment: „Naţiunea noastră se îndreaptă către două societăţi, una albă și una neagră, separate și inegale.  Segregarea și sărăcia au creat un mediu distructiv în ghetou, care este total necunoscut pentru majoritatea americanilor albi.“

S-ar putea ca problema din Baltimore să fie una ce ţine mai mult de brutalitate decât de rasism și să constituie un efect direct al situaţiei economice locale. Pentru că, în Baltimore, brutalitatea poliţiei nu este o noutate, de-a lungul timpului ieșind la suprafaţă cazuri în care poliţiștii au bătut o bătrână, o femeie însărcinată și alte persoane ale căror acuzaţii au dus la plata unor sume compensatorii de milioane de dolari doar în ultimii ani.

De fapt, înainte de Freddie Gray a fost Dondi Johson, care în 2005 a fost lăsat paraplegic după o „vizită” în duba de poliţie a poliţiei din Baltimore. Johson a murit în final, însă familia sa a câștigat cazul împotiva ofiţerilor de poliţie, primind o sumă compensatoare de 7,4 milioane de dolari. Cu doar un an înainte, Jeffrey Alston a primit 39 de milioane de dolari în urma unei răni care l-a paralizat de la gât în jos, ca rezultat al plimbării în duba poliţiei. În cazul Johnson, fostul ofiţer de poliţie Charles Key a mărturisit în calitate de expert că asemenea brutalităţi constituie o „tehnică neoficială” a poliţiei, care nu este neapărat tributară unei singure zone.  Această tehnică a devenit cunoscută în Philadelphia în 2001, după ce o publicaţie a aflat de 20 de cazuri de traumatisme, inclusiv paralizii, survenite în timpul arestului.

 Un caz inevitabil

„Era doar o chestiune de timp înainte ca orașul să explodeze. Dar Baltimore nu este Ferguson și problemele principale nu ţin de rasism”, spune Michael Fletcher, un jurnalist care trăiește de 30 de ani în Baltimore, după ce s-a mutat din New York.

În Baltimore, primarul, președintele consiliului orășenesc, șeful poliţiei, procurorul șef și mulţi lideri ai orașului împreună cu jumătate din forţa poliţienească a orașului sunt persoane de culoare. Altele sunt caracteristicile problematice acolo. Freddie Gray locuia în cartierul Sandtown, unde 35% din populaţia de vârstă 25+ nu au terminat nici liceul, unde peste 30% dintre locuinţe sunt abandonate și unde 7% dintre copiii până în 6 ani au un nivel ridicat de plumb în sânge. Pentru comparaţie, mediile pentru întregul oraș sunt de 11%, 8% și respectiv 1%. Violenţa domestică în Sandtown este cu 50% mai mare decât media orașului, procentul șomerilor este cu 10% mai ridicat, numărul familiilor care au nevoie de servicii sociale este dublu, iar venitul pe gospodărie este la jumătate faţă de media orașului.

Diferenţele între cei care au și cei care nu au, între un cartier și altul sunt frapante și sunt responsabile pentru eșecul copiilor condamnaţi să trăiască în cartierele sărace. Conform datelor guvernului federal, în Baltimore se găsește cea mai mare concentraţie de dependenţi de heroină din SUA, iar cartierul Sandtown este campion la numărul de persoane condamnate la închisoare în tot statul Maryland. Aceste aspecte sunt tributare cartierelor mărginașe și duc la multe întâlniri cu poliţia, care aplică propriile legi pentru controlul populaţiei.

„Nu este destul să vin înaintea voastră și să condamn revoltele. Ar fi iresponsabil și imoral să fac asta fără ca, totodată, să condamn condiţiile contingente și intolerabile din societatea noastră. Aceste condiţii sunt cele care determină indivizii să simtă că nu au nici o altă alternativă decât să se implice în rebeliuni violente pentru a atrage atenţia. Și trebuie să spun în seara asta că revolta e limbajul celor neascultaţi.” Aceasta este o declaraţie a lui Martin Luther King Jr. din martie 1968.