După evenimentele din ultimele zile, așteptările și speranţele societăţii civile românești sunt extrem de ridicate. Nu ar fi pentru prima oară când ne găsim în această situaţie. Majoritatea oamenilor așteaptă schimbări radicale. Însă, între așteptări și realitate pare să fie un puternic clivaj. Societatea românească este una destul de imobilă. Deși își dorește schimbarea, nu prea este în stare să o facă. Aceasta este concluzia unui studiu KPMG, care măsoară capacitatea ţărilor de a se pregăti și răspunde la schimbările tot mai rapide sau la tendinţe pe termen lung.

„Suntem cum am fost, și teamă mi-este că tot așa vom rămâne!” Este una dintre declaraţiile care l-au făcut pe Caragiale nemuritor. Ceea ce ilustrul scriitor intuia, prin simţul său fin de observaţie, studiile acum confirmă. Astfel România se plasează pe locul 79 din 127 într-un clasament în funcţie de Indicele pregătirii pentru schimbare, clasament realizat de KPMG (companie americană de consultanţă și audit), în colaborare cu Oxford Economics și citat de Agerpres. Este dovada rezistenţei la schimbare a mediului românesc, iar imaginea pe care o reflectă nu este deloc încurajatoare, chiar și în condiţiile amplelor mișcări de stradă. „Surprinzător și dezamăgitor pentru mine este faptul că România ocupă locul 79 din cele 127 de ţări, între Tanzania și Mozambic. Prin comparaţie, Cehia se află pe locul 28, Ungaria ocupă locul 29, Slovacia – 30, Kazahstan – 31, Polonia – 32 și chiar Bulgaria este pe locul 47”, a spus Șerban Toader, partener în cadrul KPMG, în conferinţa de prezentare a studiului (vezi material video).

Cifrele României

Reprezentantul KPMG a explicat că indicele a fost calculat pe trei piloni, respectiv mediul de afaceri (capabilitatea antreprenorială), capabilitatea guvernamentală (fiscalitate, reglementare și securitate) și capabilitatea societăţii civile (instituţiile societăţii civile, nivelul de incluziune, educaţia, sănătatea și aspectul tehnologic).

Concluzia este destul de sumbră. România se situează foarte jos în clasament la toate capitolele care pot genera schimbare. De exemplu, în privinţa mediului de afaceri, România se situează pe locul 79, la capabilitatea guvernamentală ocupă locul 86. Nici măcar societatea civilă, atât de mediatizată în ultimul timp, nu stă cu mult mai bine, ocupând abia locul 68.

La alţii merge mai bine

Studiul scoate în evidenţă faptul că unele ţări mai mici, mai puţin bogate și cu resurse mai limitate depășesc deseori economiile mai mari în adoptarea măsurilor esenţiale pentru adaptare la schimbare. Deci România nu este atât de defavorizată precum ar putea să invoce. Ţări mici, precum Israel sau Japonia, au știut să genereze schimbarea punând accent pe una dintre resursele eficiente deţinute: inteligenţa.

De regulă, spune mai departe studiul, inegalitatea la capitolul venituri tinde să fie asociată cu un nivel redus de adaptabilitate la schimbare. Incapacitatea României de a se schimba ar putea fi astfel explicată. Totuși explicaţia nu stă integral în picioare. Există și ţări cu venituri mai mici (de exemplu, India) care au înregistrat punctaje bune, datorită unor politici de investiţii eficiente.

Nici educaţia nu se bucură de o situaţie privilegiată, deși există tendinţa unei evaluări pe baza rezultatelor obţinute de olimpici. Strict referitor la acest aspect, se ignoră prea des faptul că premianţii internaţionali sunt excepţiile unui sistem care produce foarte mult analfabetism. În plus, România are universităţi care contează prea puţin în clasamentele internaţionale. Conform clasamentului realizat de Center for World University Rankings în 2015, în urma evaluării a peste 25.000 de universităţi, Universitatea din București s-a clasat pe locul 986, iar Universitatea Babeș-Bolyai, din Cluj-Napoca, pe locul 987.

În concluzie, aceste elemente sunt părţi ale unei  imagini de ansamblu care fac din România o ţară foarte puţin pregătită pentru schimbare. Așteptările sunt mari de la cei care au ieșit în stradă. Însă aceștia nu reprezintă toată România sau, mai bine spus, sunt parte a unei alte Românii, dar nu neapărat și majoritară.

De ce românii sunt imobili?

Comentând asupra protestelor generate de tragedia de la Colectiv, psihologul Daniel David a încercat să explice din punctul de vedere al profilului psihologic de ce românii au un comportament atipic, rezistent la schimbare. În opinia sa, poporul român este unul „colectivist”. Problema este că într-o societate majoritar colectivistă „orice lucru nou, care provoacă mentalitatea colectivistă veche, este un pericol care activează reţelele colectiviste pentru a anihila noul/schimbarea”, spune profesorul universitar.

În aceste condiţii, cum pot fi explicate ieșirile din stradă? Este evident că s-a format o masă critică autonomă, mult mai dornică de evadare din paradigma pe baza căreia a funcţionat societatea românească. Acești „autonomi” nu fac acum altceva decât să își revendice de la „colectivişti” ţara, căreia doresc să îi ofere un alt parcurs. Din cauza aceasta miza este mult mai puternică, fiindcă solicitările protestatarilor nu s-au mai limitat la eliminarea corupţiei dintr-o ţară organizată colectivist, ci au vizat schimbarea profilului psihocultural colectivist.

Privind în urmă în istorie, astfel de încercări au mai fost iniţiate. Sintagma „formelor fără fond” indică dificultăţile de schimbare ale unei ţări blocate într-un mecanism tradiţional. „Să fie oare poporul nostru ursit să nu se înalţe prin împrumuturi, ci să rămână veșnic la ceea ce a apucat; și tot ce este nou să fie de trivializat, degradat… balcanizat?”, se întreba Constantin Rădulescu-Motru într-o perioadă, este drept, destul de tulbure pentru modernitatea românească (anii din timpul și de după a doua conflagraţie mondială). El și mulţi alţii preocupaţi de a înţelege rămânerea în urmă a unei ţări care își revendică totuși rădăcinile europene acuză persistenţa unor mentalităţi retrograde, care nu sunt doar apanajul elitei politice.

Psihologul româno-francez Serge Moscovici, referindu-se la România, vorbea ca despre „o ţară rămasă în urmă, paralizată de tradiţii din alte vremuri”. Observaţia sa, deși dură, are darul de a provoca prin evidenţierea unor lacune profunde în comportamentul social. Ceea ce ani de-a rândul au fost considerate elementele fundamentale de civilizaţie românească este posibil să fi devenit un obstacol. Cu certitudine, lupta pentru România continuă să se ducă din două direcţii: o Românie ieșită în stradă, dornică de modernitate accelerată, și alta, imobilă, tradiţională, împietrită în certitudini de secole.

DISTRIBUIE: