Genora Hamm Biggs are 103 ani și până la această vârstă a văzut multe lucruri. Era în viaţă când femeile au primit pentru prima dată dreptul de vot. A trecut prin două războaie mondiale și prin Mișcarea pentru Drepturile Civile. Însă, în amurgul vieţii, Biggs se confruntă cu o provocare bizară generată de un dușman neașteptat: propria biserică.

Biggs susţine că liderii de la Union Grove Baptist Church, din Elberton, Georgia, i-au trimis recent o  scrisoare prin care era informată că i se interzice participarea la biserică. Motivul pare banal. Femeia a fost în dezacord cu stilul pastorului de a conduce închinarea.

Bătrâna a luat parte activ la viaţa comunităţii ei spirituale, timp de 92 de ani, astfel încât respingerea publică de care a avut parte nu a lăsat-o deloc indiferentă. „M-am alăturat bisericii când aveam doar 11 ani”, a declarat Biggs pentru The Huffington Post, într-o conversaţie telefonică. „Am fost șocată când am primit această scrisoare.”

Este vorba de o notă informativă trimisă de către liderii bisericii, prezentată public de Fox5 Atlanta. I se comunica faptul că, în conformitate cu regulamentul de funcţionare a bisericii respective, i se retrage orice responsabilitate pe care a deţinut-o în cadrul comunităţii. Mai mult, i se interzicea accesul la activităţile bisericii din Elberton.

Cel mai probabil, conducătorii bisericii se așteptau să o vadă luând în serios avertizarea. Nu s-a întâmplat deloc așa. În a doua duminică a lunii septembrie, a încercat să intre în biserică, dar cineva ar fi sunat la poliţie pentru a fi oprită. Forţele de ordine au sosit la faţa locului, dar au refuzat să se implice, declarând că este o neînţelegere de ordin civil. „Nu avem de gând să scoatem din biserica ei o doamnă de 103 ani”, a declarat șeful poliţiei din Elberton.

https://youtu.be/vm1cU2zaVb4?t=78

Fondul disputei

De fapt, ce reclamă bătrâna? Pastorul Tim Mattox activează în comunitatea respectivă de 6 ani, timp în care a încercat să facă schimbări în stilul de închinare. Aceasta a nemulţumit-o foarte tare pe Biggs, pe motiv că schimbările nu se potriveau cu îndelungata tradiţie baptistă a bisericii. Ea acuză o oarecare influenţă penticostală, precum credinţa în vindecări miraculoase și vorbirea în limbi. „Suntem baptiști și nu putem permite aşa ceva.”

Unul dintre conducătorii bisericii a declarat că biserica a decis să nu comenteze cazul, „deoarece totul este o grămadă de prostii”, adăugând că lunga istorie a lui Biggs în biserică „nu înseamnă nimic”. Oricum, Biggs spune că va continua să participe la serviciile divine ale bisericii, care a fost casa ei spirituală timp de aproape un secol. „Aceasta este biserica mea, îmi place această biserică, iar Mattox nu mă poate opri.” Este neclar din declaraţiile ei cum va acţiona mai departe și nici ce atitudine vor avea liderii bisericii, în condiţiile în care cei incriminaţi au refuzat să dea declaraţii presei.

Cazul Biggs multiplicat

Chiar dacă situaţia femeii este particulară, sub diferite forme ea poate fi frecvent întâlnită, indiferent de confesiunea religioasă, și este în strânsă relaţie cu stilul de leadership, dar și cu o anumită percepţie asupra rolului bisericii.

Mark Woods, redactor la Christian Today, menţionează mai multe modalităţi prin care un lider își poate „ucide” biserica. Printre ele identifică nevizitarea membrilor pe care îi păstorește, convingerea că totul trebuie să se învârtă în jurul lui sau manifestarea unei atitudini de superioritate faţă de oameni. Una dintre cele mai frecvente greșeli, în opinia lui Woods, pe care o reclamă de fapt și Biggs, constă în incapacitatea conducătorului de a fi deschis faţă de ideile sau dezaprobările enoriașilor. Acesta ar „trebui să Îi mulţumească lui Dumnezeu pentru acei membri care sunt mai creativi și mai vizionari decât este el ca lider”.

Practic, ceea ce sugerează Woods este o problemă de abordare, una în care percepţiile preotului (pastorului) se intersectează cu așteptările enoriașilor. Din această congruenţă, poate deriva progresul sau declinul bisericii. Într-un alt articol, Woods declară o mare eroare obiceiul unor lideri de a se înconjura doar de persoane cu care sunt în acord. Se poate contura astfel o formă de biserică abuzivă, care încearcă să controleze uneori până la detaliu viaţa celor care o frecventează. Este și unul dintre motivele pentru care cei care o abandonează nu sunt deloc puţini.

Pe de altă parte, la fel de bine se poate spune că și enoriașii pot nărui biserica la care au aderat. Critica insistentă, indiferenţa cronică, ipocriziapasivitatea faţă de problemele globale sunt tot atâtea modalităţi prin care viaţa spirituală poate intra în declin, trăgând după ea o întreagă comunitate religioasă. Chiar și îmbrăcămintea enoriașilor poate constitui un indiciu al parcursului pe care îl are biserica.

Instituţia bisericii, un scop în sine?

Cazul Biggs necesită să fie discutat nu doar sub aspectul erorilor de leadership, ci și al rolului pe care trebuie să îl joace biserica în societate, cât și în viaţa celor care vin să se închine. Din acest punct de vedere, există sisteme religioase care consideră că rolul enoriașului este cel de supunere absolută faţă de ierarhie. Ar trebui însă să fie așa? „Biblia este infailibilă și reprezintă autoritatea ultimă, nu pastorul (preotul) sau prezbiterii. Nu trebuie să crezi tot ce spun ei fără să verifici”, susţine renumitul teolog John Piper.

Pe de altă parte, societatea actuală este una în care autoritatea este contestată şi subminată. Uneori, liderii religioşi au dificultăţi în câştigarea respectului tocmai prin modul lor de a fi. Linda Woodhead, profesor de sociologie a religiei la Universitatea Lancaster, spune că „acestea nu sunt vremuri simple în care să fii lider religios. Pentru a fi menţionaţi printre cei mai populari și mai influenţi lideri religioși, cei care fac parte din cler nu se mai pot limita la autoritatea de birou. Trebuie să fi realizat ceva remarcabil prin luptă și eforturi proprii.”

Probabil că între cele două extreme ar trebui identificată menirea bisericii. Nu una de subjugare, dar nici de diluare. Spital sau fortăreaţă, se întreba nu demult papa Francisc cu privire la atitudinea pe care biserica ar trebui să o adopte chiar faţă de cei greșiţi. Varianta pentru care el optează este evidentă din atitudinea pe care o adoptă în relaţiile cu cei marginalizaţi. În funcţie de această orientare, se deschid noi căi de introspecţie, de analiză, dar și de recunoaștere a unor erori care este posibil să nu fie deloc ipotetice.

DISTRIBUIE: