Milioane de bărbaţi, femei, copii din toate colţurile lumii sunt, în fiecare an, victime ale traficului de persoane, o moștenire teribilă din istorie: sclavagismul modern.

Traficul de persoane este una dintre cele mai complicate crime. Silenţios, greu de identificat şi extrem de profitabil, traficul de carne vie generează câştiguri asemănătoare celor de pe urma traficului de droguri sau de arme. Nicio ţară, oricât de bogată sau de săracă, de dezvoltată sau de nedezvoltată nu a scapat din ghearele uneia dintre cele mai tragice, alarmante şi înjositoare realităţi ale secolului nostru.

Ce spun datele

Unul dintre scopurile traficului de persoane este munca forţată şi exploatarea sexuală. ONU şi Organizaţia Internaţională a Muncii estimează că, anual, aproximativ 21 de milioane de persoane – dintre care 11,4 milioane sunt femei şi fete, iar 9,5 milioane sunt bărbaţi şi băieţi – sunt obligate să muncească sub ameninţarea forţei.

Aproximativ 19 milioane de persoane sunt exploatate de persoane fizice sau firme şi alte 2 milioane, de către stat sau grupări rebele. Dintre persoanele exploatate de către persoane fizice sau firme, 4,5 milioane sunt victimele exploatării sexuale.

Munca forţată generează câştiguri de 150 de miliarde de dolari, dintre care 99 de miliarde de dolari provin din exploatarea sexuală. Cu asemenea rezultate, nu e greu de imaginat de ce se profită de pe urma iluziilor, a aşteptărilor şi a visurilor atâtor oameni care speră la o viaţă mai bună.

Cum se ajunge aici

Cel mai expuse sunt persoanele aflate în situaţii de vulnerabilitate financiară. Păcălite de traficanţii experţi în vânzarea de promisiuni privind un loc de muncă mai bine plătit și o viaţă mai bună, aceste persoane pleacă de bunăvoie din locurile natale și ajung, silite, pe piaţă. Piaţa este locul în care singura marfă de valoare este omul, unde se vând şi se cumpără vieţi şi în care simţămintele, demnitatea şi respectul nu-şi au locul. Din păcate, nu există ţară care să nu fie implicată în traficul de fiinţe umane, fie ca ţară de origine, fie ca ţară de tranzit sau de destinaţie, notează agerpres.ro.

Bărbaţi, femei şi copii sunt victime ale muncii forţate şi ale exploatării sexuale în ţări din Europa de Vest, precum Marea Britanie, Italia, Spania şi Franţa şi în ţări din Europa Centrală şi de Sud, precum Cehia, Ungaria, Grecia.

Locul nostru

România se află și ea pe listă, atât în calitate de ţară-sursă, cât și ca punct de tranzit şi de destinaţie. Ţara noastră „primeşte” numeroase victime ale traficului sexual, cele mai multe provenind din Republica Moldova şi din Polonia, precum şi victime ale traficului de forţă de muncă din Bangladesh şi Siria.

Situaţia persistă de ani buni, însă încep să se vadă și îmbunătăţiri. În anul 2014 a crescut numărul traficanţilor de persoane condamnaţi la închisoare. Din cele 875 de cazuri investigate în anul 2014 (714 în anul 2013), tribunalele române au condamnat 269 de traficanţi (faţă de 252 în anul 2013). Aproximativ 67% dintre aceştia au primit pedepse de la 1 la 15 ani, ceea ce reprezintă o creştere faţă de anul 2013, în care 59% dintre condamnaţi au primit pedepse cu executare.

Problema principală cu care se confruntă ţara noastră este, pe de-o parte, aceea că legislaţia nu este suficient de aspră, astfel încât să-i determine pe traficanţi să nu mai comită aceste infracţiuni. De cealaltă parte, cele mai multe victime nu au ajuns să beneficieze de asistenţă de niciun fel, astfel încât să fie în siguranţă şi să se vindece în urma traumei suferite. Obiectivele asumate de România pentru următorii ani sunt înăsprirea legislaţiei și alocarea de fonduri publice pentru ONG-uri şi centre în care victimele traficului de persoane să primească asistenţă şi consiliere. Există şi un plan de acţiune pentru perioada 2015-2016, realizat de Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, în colaborare cu diferite ONG-uri, care speră să mărească gradul de conştientizare în această direcţie şi să obţină rezultate satisfăcătoare.

Şi mai departe

Potrivit Oficiului pentru Droguri și Crime al ONU, aproximativ 10% dintre victimele exploatării sexuale din Europa Occidentală provin din Africa de Vest, în special din Nigeria, notează BBC. Benin City, Nigeria, este unul dintre oraşele preferate ale traficanţilor. Aceştia captează fete tinere, cu promisiunea de a călători, de a primi educaţie şi un loc de muncă. Apoi le supun unor ritualuri în care victimele promit supunere şi achitarea datoriilor, după care totul se desfăşoară ca de la sine, pentru că, pe de-o parte, speranţa şi, pe de alta, teama le imobilizează.

Kemi cunoaşte foarte bine această situaţie. Traficanţii i-au promis o viaţă nouă în Italia, sub frumoasele cuvinte: „Vrem să-ţi schimbăm viaţa. Vrem să fii fericită.” Iluzia şi speranţele ei au durat cât a durat şi călătoria din locurile natale până în ţara mediteraneeană. Odată ajunsă acolo, a aflat că va trebui să se prostitueze. Iniţial, a refuzat, dar după ce i-au luat telefonul şi nu i-au mai dat mâncare, așa că a fost nevoită să renunţe la principiile ei creştine. A „lucrat” în acest domeniu timp de 3 ani şi 3 luni, plătindu-le traficanţilor suma de 27.000 de euro, insuficientă totuşi pentru aceştia. Finalmente, a reuşit să scape şi, după ceva timp, autorităţile italiene au deportat-o în Nigeria, într-o mare de ruşine, frustrare şi debusolare.

Bikisu a fost trimisă din Nigeria în Regatul Unit, pe când era doar o adolescentă, cu promisiunea de a primi educaţie şi un loc de muncă, pentru a-şi putea ajuta şi familia. A lucrat timp de 10 ani, de la orele 5 pâna la orele 21, în fiecare zi, fără a primi niciun ban. Ce este şi mai trist decât atât este faptul că acest lucru se întâmpla în casa unchilor ei. Ea spune: „Răul făcut este încă acolo şi nu ştiu, dar cred că va rămâne acolo pentru totdeauna.”

Jane avea doar 13 ani când a fost pentru prima dată abuzată sexual şi introdusă într-o reţea de exploatare sexuală. A fost bătută, chinuită şi umilită până a ajuns să creadă că merită ceea ce i se întâmplă. După 9 ani, a reuşit să ia legătura cu Salvation Army şi să scape.

Cine, ce?

Guvernele sunt instituţiile spre care îşi îndreaptă toată lumea privirea şi de la care aşteaptă soluţii şi măsuri. Însă nu trebuie uitate nici societatea civilă, instituţiile private şi cele religioase, care îşi pot uni eforturile pentru ţinta comună de a distruge acest flagel al traficului de persoane şi pentru a le reda victimelor drepturile care le-au fost cumpărate cu vorbe şi promisiuni frumoase.

Prevenirea acestor situaţii este probabil cea mai bună soluţie. Acest lucru implică atingerea unui nivel în care posibilele victime să nu mai fi atât de vulnerabile, iar acest lucru implică, la rândul lui, crearea unor şanse, oportunităţi din punct de vedere social, educaţional şi financiar. Atâta timp cât acestea vor depinde de locul de naştere, de rasă, de sex sau de alţi factori externi, starea lucrurilor va continua să fie aceeaşi, iar traficanţii vor continua să vândă şi să cumpere.

Până ca acest lucru să se întâmple, este nevoie urgentă ca această încălcare flagrantă a celor mai elementare drepturi să fie cât mai mult scoasă la lumină şi denunţată, ca aceia care îşi cumpără o viaţă opulentă, de lux cu suferinţa altora să fie prinşi şi pedepsiţi, iar victimele protejate şi ajutate să renască la o nouă viaţă.

Cifrele victimelor traficului de persoane oglindesc o situaţie tragică, una dintre marile hibe ale societăţii noastre moderne şi aşa-zis civilizate. Dacă aceasta nu are loc chiar sub ochii noştri, lângă noi, nu înseamnă că nu există, iar pasivitatea, tăcerea ne transformă în complici; complici morali. Nu putem accepta, tolera o lume în care visurile şi iluziile, demnitatea şi viaţa oamenilor să fie marfă pe tarabele fără scrupule. Nu putem accepta ca, oameni ca şi noi, să fie monedă de schimb.

DISTRIBUIE: