Percepută de unii ca o barbarie, de alţii ca o reminiscenţă a unor practici învechite, circumcizia continuă să agite apele chiar în mijlocul Europei. Ajunsă subiect de dezbatere publică, această practică specifică religiilor monoteiste orientale a intrat „în legalitate” și pe bătrânul continent, după câţiva ani de controverse și tergiversări.

„Liber la circumcizie!”, cam așa s-ar putea rezuma noua decizie a Consiliului European. Mai precis, la o reuniune recentă a consiliului de la Strasbourg s-a decis să nu se mai recomande interdicţia cu privire la circumcizie și să fie acceptate argumentele prezentate de evrei și de musulmani, informează presa israeliană. Acest efort comun al evreilor și musulmanilor este o raritate chiar și în Europa. Reușind să depășească tradiţionalele animozităţi, cele două culturi și religii și-au dat mâna pentru a-și apăra trecutul.

O dispută tensionată

Scandalul pe tema circumciziei a pornit în Germania în 2012, după ce, conform Al-Jazeera, un tribunal a decis că practica este un „atac” și poate fi socotită vătămare corporală gravă. Tribunalul regional din Köln a considerat că „dreptul fundamental al copilului la integritate corporală cântărește mai greu decât drepturile fundamentale ale părinţilor”. Așa cum era de așteptat, decizia a provocat scandalizarea celor peste 100.000 de evrei și 4 milioane de musulmani din Germania, care o evaluează ca o intervenţie fără precedent în drepturile comunităţilor religioase.

Situaţia a devenit atât de spinoasă încât Angela Merkel a trebuit să intervină. Fidelă ideii de multiculturalism, a apreciat că decizia tribunalului pune Germania într-o situaţie ridicolă: „Nu doresc ca Germania să fie singura ţară din lume unde evreii nu își pot practica ritualurile. Ne vom face de râs”, ar fi spus Merkel la o întâlnire cu ușile închise a partidului său.

A intervenit în dispută și Norvegia, prin Avocatul Poporului, insistând că procedura încalcă dreptul băieţilor de a decide ce să facă cu propriul corp și recomandă înlocuirea acestuia cu un ritual. În replică, președintele comunităţii evreiești din Oslo a spus că mandatul Avocatului Poporului pentru drepturile copiilor nu presupune și luarea în derâdere a ritualurilor evreiești.

Sănătate sau drepturi?

În timp ce susţinătorii circumciziei susţin că aceasta are avantaje medicale semnificative care depăşesc orice riscuri, opozanţii invocă actul de agresiune asupra copiilor. Astfel au fost introduse în ecuaţie chestiuni care ţin de drepturile copilului. De fapt, acestea iau prim-planul disputei. Partea interesantă este că drepturile omului sunt invocate de ambele tabere, însă fiecare înţelegându-le potrivit cu șablonul pe care deja îl are conturat. Membrii grupului Muslim-Jewish Leadership Council au susţinut în faţa Consiliului că menţinerea circumciziei este o problemă de drepturi ale omului pe motiv că interzicerea este „un afront adus drepturilor noastre de bază, umane și religioase”, se arăta într-o declaraţie-protest din anul 2012.

La Strasbourg însă, dezbaterea a continuat și a dus la adoptarea în anul următor a unei rezoluţii care condamnă practica drept o „încălcare a integrităţii fizice a copiilor”. În plus, Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda şi Islanda şi-au unit forţele pentru a cere o interdicţie. Alături de acestea, ONU și alte organizaţii internaţionale au perceput circumcizia ca o formă de „violenţă” împotriva copiilor și au recomandat, la rândul lor, interzicerea practicii.

Europa se împiedică în propria libertate

Comentând cu privire la noua decizie, reprezentantul Israelului a spus că a fost „o victorie logică. Dezbaterea asupra circumciziei este una legitimă, dar cei care se opun acestei practici vechi ar trebui să se lupte prin educaţie, nu prin legislaţie”.

Tocmai această dezbatere a scos în evidenţă anumite aspecte legate de perpetuarea unor practici religioase pe care unii nu le consideră suficient de moderne. Astfel disputa cu privire la circumcizie spune destul de multe nu doar despre trecutul evreilor sau al musulmanilor, ci şi despre prezentul Europei.

În subsidiar, ar putea fi identificat un aspect deloc nesemnificativ. Este vorba despre maniera în care o societate profund secularizată, precum cea europeană, înţelege să se raporteze la fenomenul religios conservator, cu tendinţe fundamentaliste. Poziţiile adoptate în timpul dezbaterilor au indicat o polarizare puternică pe un subiect care ţine, totuși, de intimitatea spirituală. De aici derivă și o întrebare cât se poate de legitimă. Unde este limita de intervenţie a autorităţilor civile în a prescrie, recomanda sau reglementa o anumită practică religioasă sau de a le indica părinţilor cum să își educe copiii din perspectivă spirituală?

Sub umbrela drepturilor omului se pot ascunde și abuzuri, fapt pe care noua decizie a Consiliului de la Strasbourg pare să îl fi recunoscut odată cu refuzul de a mai recomanda interzicerea acestui ritual. Paradoxal, lozinca multiculturalismului și a drepturilor asociate acestuia pare să funcţioneze doar în anumite segmente de activitate. Religia este exceptată sau, mai degrabă, este acceptată doar dacă corespunde cu ideea de modernism. Acum, Consiliul European pare să fi făcut câţiva pași înapoi. Însă nu este sigur că oficialii europeni chiar au înţeles miza dezbaterii. Mai degrabă au cedat la presiuni, ceea ce nu înseamnă că au și pus relaţia legislativului cu practica religioasă pe un teren firesc.

„Așadar religia nu mai e la adăpost nicăieri. Consiliul Europei a revenit asupra deciziei sale doar graţie aporiei care stă în chiar inima doctrinei sale: drepturile omului pretind simultan emanciparea individuală și respectarea libertăţii religioase. Paradoxul acesta este singurul lucru care mai poate proteja cu adevărat tradiţia și libertatea”, susţine un jurnalist de la DW-România. Cu alte cuvinte, tot răul este spre bine. Secularizarea, prin accentul ei pe libertate, s-ar putea să fie chiar un partener al fenomenului religios, în condiţiile în care se limitează să rămână în spaţiul ei legitim. Dar și reciproca poate fi la fel de valabilă.

DISTRIBUIE: