Corectitudinea politică a devenit poliţia discursului liber în lumea democratică. Dacă vrei să spui ceva, fie că ești persoană publică, fie că pur și simplu te afli printre cunoscuţi sau vrei să scrii pe Facebook sau pe Twitter, trebuie să îţi treci mai întâi gândurile prin acest filtru. Recent, acest tip de autocenzură primește un ajutor mai clasic: cenzura impusă de autorităţi sau de elite.

Ne autocenzurăm din politeţe

„Europa a ales o formă de sinucidere lentă”, spune poetul, dramaturgul și jurnalistul Matei Vișniec, care locuiește și activează în prezent în Franţa. Într-o conferinţă la TNB, el făcea referire la „elitele distruse de corectitudinea politică”. Efectele acestei „epidemii” se văd în faptul că oameni educaţi și predominant liberali, din Franţa până în Statele Unite, își dau girul extremiștilor antisistem, precum Marine Le Pen și Donald Trump, care promit să ne scape de tirania celor care ne spun permanent ce trebuie să gândim și cum să ne exprimăm. În ciuda acestor promisiuni, nu trebuie să uităm că personaje politice de acest tip propun politici naţionaliste, antiimigraţi, antidiversitate și vor limita democraţia prin alte metode, dacă nu prin corectitudinea politică.

„Corectitudinea politică duce inerent la minciună. A devenit un fel de carcasă de cuvinte tandre, de formule sofisticate, alese, toate în urma unei teribile obsesii pe care și-a creat-o Occidentul de a nu jigni, de a nu ofensa minorităţile. Sigur, nu aici este problema. Însă acest tip de gândire prudentă a devenit sistemică și s-a dezvoltat într-un fel de limbă de lemn. Aceasta a creat o cortină de fier în faţa ochilor oamenilor politici, care nu mai văd realitatea,” explică Matei Vișniec pentru Revista22.

Un caz recent evidenţiază cât de gravă a devenit această problemă. Scriitorul și jurnalistul algerian musulman Kamel Daoud, cunoscut și respectat în mediul francez, dar și la nivel internaţional, a fost acuzat de un grup de 19 universitari francezi de islamofobie, după ce acesta a criticat unele mentalităţi ale lumii arabo-musulmane. Pentru remarcile sale, a fost condamnat la moarte de către liderii musulmani din Algeria, dar cu siguranţă nu se aștepta ca elitele franceze să se arate mai degrabă în favoarea cenzurării adevărului, și nu a răspândirii lui. „Ce înseamnă termenul de «islamofob»? Că orice criticare a islamului este rasistă. Că religia Profetului este de neatins: avem dreptul să criticăm creştinismul, iudaismul, budismul, hinduismul, putem să-i călcăm în picioare pe papa, pe rabini, pe dalai-lama, dar nu islamul”, scrie Pascal Bruckner în Le Monde. Conform filosofului francez, elitele care l-au acuzat de islamofobie pe scriitorul algerian „nu sunt decât nişte gardieni ai fatwei”, iar prin gestul lor „nu fac altceva decât să încerce să-i descurajeze şi pe alţi gânditori din lumea musulmană să adopte o atitudine critică”, scrie RFI. În urma controversei, Kamel Daoud a anunţat că renunţă la jurnalism, ceea ce arată că Franţa a ajuns în postura în care nu mai este ușor să ai anumite păreri asupra islamului. Profesorul de ştiinţe politice Laurent Bouvet remarca într-un interviu acordat ziarului Le Figaro că „în societatea franceză se resimte o presiune tot mai mare exercitată de ramura extremistă, radicalizată a islamului, de anumite medii activiste politice sau asociative şi chiar din partea unor instituţii publice franceze care se opun oricărei dezbateri publice”, scrie Adevărul.

Suntem cenzuraţi din frică

Franţa nu este nicidecum o excepţie când vine vorba de elite care restricţionează libertatea de expresie. În Marea Britanie, această atitudine este deja instituţionalizată la nivelul universităţilor, spune Tom Slater, unul dintre autorii unui raport asupra politicilor din campusurile britanice, realizat pentru publicaţia online Spiked. Din 115 universităţi, 55% au interzis vorbitori, grupuri de presiune, cântece, gesturi și comportamente, faţă de 41%, în 2014. „Birocraţii din campusuri nu au încredere să îi lase pe studenţi să se îmbrace singuri, d-apoi să gândească singuri. Cenzura în campusuri s-a instituţionalizat deja”, spune Slater.

Publicaţia The Independent a calificat cenzura din campusuri drept „endemică”, numind universităţile din Leeds și din Edinburgh și London School of Economics printre cei mai gravi „ofensatori”. Și mai grav este faptul că sindicatele studenţești cenzurează comportamentele studenţilor mai des decât oficialii universităţilor, interzicând orice ar putea trece drept sexist, rasist sau homofob. În teorie, nu sună deloc rău, însă în practică se poate ajunge foarte ușor la situaţii aberante. De exemplu, anul trecut sindicatul studenţesc al Universităţii din Estul Angliei a interzis în campus ziarul The Sun, pălăriile mexicane și chiar activitatea echipei a hockey a universităţii. Doar luna trecută, mai mulţi academicieni de top au publicat o scrisoare deschisă în Daily Telegraph în care avertizează că studenţilor le sunt negate oportunităţile de a dezbate pe seama opiniilor conflictuale, din cauză că efectul corectitudinii politice este interzicerea a tot ce poate ofensa și, prin urmare, „uciderea discursului liber”.

Un alt exemplu frapant pentru anul 2016 vine din Spania. Luna aceasta, la Madrid a avut loc un carnaval/protest, iar două persoane au participat cu păpuși care reprezentau un poliţist ce aducea acuze mincinoase în dreptul unei femei acuzate de vrăjitorie, iar acele acuze erau o combinaţie între cuvintele „al-Qaeda” și „ETA”, gruparea separatistă din Ţara Bascilor. Păpușarii au fost arestaţi și acum riscă până la șapte ani de închisoare pentru „promovarea urii și glorificarea terorismului”, scrie NYTimes. În apărarea lor, cei doi au spus că arestarea lor le demonstrează punctul de vedere, și anume că legile antitero din Spania sunt folosite greșit, pentru a da curs vânătorii de vrăjitoare.

Legile antitero din Spania au fost adoptate acum mai bine de zece ani și erau îndreptate în special împotriva grupării ETA, responsabilă pentru moartea a 800 de spanioli. Anul trecut însă, legile au fost înăsprite și vizau de această dată gruparea Stat Islamic. În același timp, au început să fie penalizate aspru și demonstraţiile publice neautorizate. „Acesta este doar cel mai recent atac extrem de serios asupra libertăţii de expresie”, a declarat Joaquim Bosch, purtător de cuvânt la Judges for Democracy, asociaţie din care fac parte 600 de judecători și care se axează pe drepturile omului. Chiar și în timpul campaniei violente a ETA, legea care interzice glorificarea terorismului nu a fost folosită decât de două sau de trei ori pe an. Anul trecut însă, au fost 25 de cazuri, dintre care doar șase acuzaţi au fost absolviţi, spune Bosch.

Aceste tipologii de comportament și gândire care se propagă extrem de rapid în societate ar trebui să ne readucă la fundamentele democraţiei. Nu minciuna deghizată în bun-simţ stă la baza democraţiei, ci libertatea de a exprima adevărul, cu bun-simţ, nu cu pușca. Ceea ce se întâmplă în prezent este că autorităţile se folosesc de platforma corectitudinii politice pentru a promova anumite cauze sociale și se folosesc de frica de terorism pentru a devia atenţia de la alte probleme sociale și de sistem, cum este corupţia, care pare să se fi instalat în măduva democraţiei și a capitalismului la nivel global.