Animaţie cu bruiaj: oferta rea a prinţeselor bune

969

Sunt frumoase, au o voce blândă, sunt dispuse să îndure greutăţi fără a riposta și se implică în dialog mult mai puţin în comparaţie cu personajele de sex opus. Cam acesta este un tablou sumar al prinţeselor ecranizate pe pelicule animate. Mai precis, filmele de desene animate produse de Walt Disney promovează imaginea prinţeselor create după o reţetă care ar putea influenţa comportamentul tinerelor telespectatoare.

Desenele animate sunt excesiv de violente. Însă nu doar desenele cu un conţinut agresiv (fie în comportament, fie în limbaj) reprezintă o problemă. Chiar și animaţiile evaluate ca bune, lipsite de agresivitate și de care copiii s-au îndrăgostit pot avea anumite carenţe educaţionale. Problema lor este un anumit tip de conţinut, în spatele căruia se ascunde o perspectivă asupra vieţii care merită să fie analizată. Așa sunt, de exemplu, filmele cu prinţese.

În timp ce personajele feminine din filmele clasice, precum Cenușăreasa, Frumoasa din pădurea adormită, Albă ca Zăpada participă la dialog într-un procent estimat între 50% şi 70%, în restul desenelor animate personajele feminine participă la cel mult o treime din dialogul filmului. Acestea sunt constatări ale unui amplu proiect de cercetare condus de Carmen Fought, profesoară de lingvistică la Pitzer College, și Karen Eisenhauer, asistenta ei. Proiectul este încă în derulare, însă câteva dintre datele studiilor efectuate până în prezent au fost prezentate publicului prin intermediul publicaţiei Washington Post.

Cine vorbește mai mult?

Din 1959, când a fost ecranizată Frumoasa din pădurea adormită, au trecut 30 de ani până când Disney a finalizat o nouă peliculă în care să apară ca personaj principal o prinţesă. În 1989, renumita companie americană a lansat Mica Sirenă, criticii apreciind eroina de tip modern prezentată în scenariul filmului. Spre deosebire de predecesoarele ei, „Ariel este un personaj feminin deplin care gândește și acţionează în mod independent, chiar rebel”, a scris Roger Ebert, critic de film și scenarist nominalizat la Premiul Emmy. The New York Times a numit-o „o temerară cu atitudine”. Deci animaţia a adus o notă progresivă în expunerea personajelor feminine. Totuși, într-o privinţă, Mica Sirenă a reprezentat un pas înapoi în ceea ce privește animaţiile cu prinţese. În acest film centrat pe viaţa unei adolescente, sunt prea multe voci masculine. De fapt, aceasta a fost prima ecranizare Disney cu o prinţesă în care bărbaţii au vorbit în mod semnificativ mai mult decât femeile.

Astfel s-a dat startul unui trend. În cele 5 filme cu prinţese marca Disney care au urmat, femeile vorbesc și mai puţin. În medie, în aceste filme, vocile masculine sunt de trei ori mai prezente decât cele feminine. „Noi nu considerăm că fetele au un anumit mod standard de a vorbi sau de a se comporta”, a spus Fought. „Nu se nasc plăcându-le o rochie roz. La un moment dat, noi le învăţăm asta. Deci o mare întrebare este de unde își obţin fetele ideile despre a fi fete.”

În 3 filme clasice Disney cu personaje-prinţese, femeile vorbesc la fel de mult ca bărbaţii sau chiar mai mult decât bărbaţii. În Albă ca Zăpada, raportul este de aproximativ 50-50. În Cenușăreasa, este de 60-40. Iar în Frumoasa din pădurea adormită, femeile domină dialogul în proporţie de 71%. Acestea sunt filme vechi, realizate cu zeci de ani în urmă. Să fi fost atunci partea feminină mai ușor de auzit? În schimb, toate filmele cu prinţese din perioada 1989–1999 sunt dominate de voci masculine. Acestea sunt prezente în proporţie de 68% din timp în Mica Sirenă, 71% în Frumoasa și Bestia, 90% în Aladdin și 76% în Pocahontas.

Noul model feminin

Mai mult, nu doar „suprapopularea” cu voci masculine ar fi o problemă. În afară de eroina principală, filmele oferă puţine exemple de femei puternice, respectate. „Există o prinţesă izolată încercând să facă pe cineva să se căsătorească cu ea, dar nu există nicio altă femeie care să facă și altceva”, a comentat Fought. „Aproape toţi ceilalţi care mai fac și altceva în afară de găsirea unui soţ sunt de sex masculin.” Nici celebrul Frozen nu stă cu mult mai bine. În ciuda faptului că este o poveste despre două prinţese surori, vocile masculine domină 59% din dialogul filmului.

Cum ar putea fi explicată această situaţie? În opinia cercetătorilor, poate fi invocat mai degrabă un caz de neglijenţă, dar unul care derivă dintr-o anumită concepţie socială. Este vorba de faptul că „suntem antrenati să credem că sexul masculin reprezintă un standard. Atunci când sunt inserate personaje în desenele animate, spre exemplu atunci când se creează un negustor, acel personaj va avea sexul masculin. La fel se întâmplă și în alte cazuri, spre exemplu la personajele care joacă rolul de paznic. Cred că aceste lucruri sunt foarte înrădăcinate în cultura noastră”, este de părere Karen Eisenhauer. Cu alte cuvinte, se proiectează inclusiv asupra personajelor feminine un mod de a fi care este posibil să fie mai mult masculin.

Pe de altă parte, totuși nu este adecvată judecarea unui film doar prin numărul de cuvinte rostite de partea feminină. Ce spune aceasta este poate la fel de important, dacă nu chiar mai important, decât durata dialogului. Până în prezent, cele două cercetătoare s-au concentrat pe complimentele care apar în ecranizările animate. Iar în această privinţă, tendinţa este pozitivă. Filmele clasice Disney s-au axat preponderent pe aspectul prinţeselor. Mai mult de jumătate dintre complimentele pe care femeile le-au primit (55%) au avut de-a face cu aspectul lor. Doar 11% dintre aprecieri erau asociate cu abilităţile sau cu realizările lor. Filmele de după anii ’90 au rezultate mult mai bune în acest sens. Aproximativ 38% dintre complimentele primite de personajele feminine au avut de-a face cu aspectul, în timp ce aproape un sfert dintre acestea, cu abilităţile sau cu faptele lor.

Invitaţie la precauţie

Dawn England, doctorand la Universitatea Statului Arizona, consideră că cercetarea celor două lingviste deschide o perspectivă utilă în analiza animaţiilor, însă sunt necesare mai multe studii cu privire la modul în care copiii pot procesa aceste filme, pentru a înţelege dacă modul în care este portretizat sexul feminin le poate afecta dezvoltarea. Ar putea fi o problemă ca rezultat al faptului că fetele sunt confruntate cu problema identităţii sexuale de la vârste foarte mici. Unele studii au atestat faptul că cei mici se lasă modelaţi de filmele de animaţie în încercarea construirii identităţii de sex. De aici ar putea deriva implicaţiile unor filme bune în esenţă, dar care este posibil ca în spate să aibă un discurs ideologic.

Deocamdată, este mai mult decât evident că există eforturi vizibile pentru o „injectare” a feminismului în filme animate. Apare un discurs feminist în filme, sub diferite forme, spune Eisenhauer. Totuși „există încă un drum lung de parcurs, dar a avut loc o schimbare de netăgăduit în privinţa acestor prinţese mai androgine”, spune și England.

Încă este greu de estimat în ce măsură acest gen de ecranizări pot afecta modelul feminin pentru copii. Totuși o anumită circumspecţie poate că este bine să fie manifestată. Sunt aceste filme atât de bune pentru modelul pe care îl prezintă, încât să merite să fie vizionate? se întreabă cercetătorii. Întrebarea nu se referă doar la idealul de frumuseţe (destul de artificial), cu un impact negativ asupra imaginii de sine. Peggy Orenste, de la New York Times, într-o recentă carte a ei Cenuşăreasa mi-a mâncat fetiţa, este alarmată de varianta ireală, cu un potenţial negativ, al unor modele de prinţese. În opinia ei, părinţii sunt puși în situaţia de a lupta din greu și de a face ei alegeri în locul copiilor, deoarece altfel „nu există o alegere. Disney nu îţi dă de ales.” Peggy a abordat fenomenul din postura de mamă. Evident, subiectivismul nu poate fi eliminat. Însă, „atunci când începi să urmărești acest gen de scenarii, ar trebui măcar un pic să îţi pui întrebări”, sună invitaţia la precauţie a lui Fought.

DISTRIBUIE: