În România, sistemul școlar continuă să se lovească de serioase probleme, iar unii părinţi se gândesc la alternative. Una dintre ele, destul de mult vehiculată în ultimul timp, este educaţia la domiciliu.

Te-ai săturat de violenţa din școală sau de competiţia distructivă? Dar de limbajul dur al unor profesori? Atunci retrage-ţi copilul din sistemul public și educă-l acasă. Aceasta este, în sinteză, alternativa la care tot mai mulţi părinţi încep să se gândească și în România. Este vorba de homeschooling, o variantă educaţională în care părintele își asumă și rolul de profesor. Soluţia îi poate părea ciudată mediului românesc, în care părintele a fost învăţat că doar statul trebuie să își asume rolul de agent educator, părintele fiind cumva la dispoziţia acestuia.

Problema este de actualitate, asta fiind demonstrat și de faptul că urmează să fie organizată o dezbatere naţională pe tema educaţiei la domiciliu. Propunătorii sunt peste 1.000 de persoane care au participat la un sondaj organizat de Agenţia de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), din cadrul Ministerului Educaţiei. Astfel, tema homeschoolingului a fost înscrisă pe ordinea de zi a dezbaterilor naţionale.

Anticipând, probabil, interesul crescut care va fi manifestat pe marginea acestui subiect, cotidianul Adevărul a lansat deja tema în dezbatere, insistând asupra faptului că în România alternativa educaţională respectivă este controversată (în timp ce în alte ţări occidentale este legală).

Pentru unii părinţi, lipsa reglementării legislative nu este chiar o mare problemă. În momentul de faţă, sute de familii de români au ales să-şi educe copiii acasă. Mulţi ar putea califica lucrul acesta ca o inconștienţă. Însă cei care sunt implicaţi activ în noua formă de educaţie o descriu ca pe un mare beneficiu.

Susţinătorii

Pentru aceștia din urmă, homeschoolingul este mai mult decât o evadare din educaţia tradiţională. Reperele, valorile, mecanismele de educaţie sunt diferite. „O zi de homeschooling se desfăşoară de comun acord, stabilim de la început ce facem. Predăm folosind filme (documentare) de pe YouTube şi acolo unde nu înţelegem lucrurile, apelăm la profesori. Pentru matematică, spre exemplu, avem pe cineva care foloseşte o metodă cu totul revoluţionară, face artă şi matematică în acelaşi timp“, a explicat un părinte. Marele câștig în urma acestor proceduri este faptul că se menţine viu ceea ce în învăţământul de stat dispare chiar din primii ani de școală. Este vorba de motivaţie. Un alt program este descris de Gabriel, un tată cu patru copii care sunt educaţi acasă. „La noi, soţia predă materiile umane, eu pe cele reale, plus istoria și geografia, preferatele mele. Cum soţia este casnică, ea învaţă cu copiii înainte de masă, iar eu după masă. Îi mai învăţ pe cei mici și tâmplărie, grădinărit etc.“

Conștienţi că alegerea lor îi expune oprobriului public, adepţii homeschoolingului depun eforturi insistente pentru a demonstra că educaţia la domiciliu nu implică pierderi, ci din contră, pare să fie mai performantă decât cea oferită de sistemul public. Cel puţin așa susţine părintele care oferă exemplul copilului său, care „a devenit un foarte bun şahist la un an după ce a ieşit din sistem și a ajuns printre primii 10 din România la nivelul lui de vârstă, aceasta fiind o performanţă pe care alţii o ating în şase ani“.

Contestatarii

Detaliile de acest gen se pare că nu sunt suficient de convingătoare, opozanţii homeschoolingului fiind suficient de vocali. Printre cele mai vehiculate critici sunt presupusa lipsă de socializare a copiilor respectivi și faptul că sunt educaţi să își desfășoare viaţa într-o lume paralelă celei reale. Nu sunt contestate neapărat performanţele școlare ale acestor copii (în condiţiile în care majoritatea învaţă după o programă), ci ţinerea lor departe de ceea ce înseamnă viaţa reală. Asupra acestui aspect atrăgea atenţia psihopedagogul Aura Stănculescu, care consideră că copiii extrași din sistemul public de educaţie sunt învăţaţi să facă selecţii pe care societatea de astăzi nu le permite. „Lumea în care trăim nu ne permite să fim atât de selectivi. În viaţă, nimeni nu are răbdare cu tine, acesta este un exerciţiu pe care trebuie să-l ai de mic.“ Cu alte cuvinte, lumea reală este diferită de ceea ce se încearcă să se implementeze în educaţia de acasă. Adică, în opinia contestatarilor, hiperprotecţia pe care încearcă să o asigure părinţii și creșterea sub „clopotul de sticlă“ este posibil să nu aducă rezultate benefice pe termen lung.

Dansul extremelor

Disputa dintre educaţia tradiţională și educaţia de acasă are toate șansele să continue și din cauza faptului că cele două tabere gândesc cel mai adesea unilateral. Pe de o parte, statul român, moștenitor al multor regimuri de dictatură, cu o orientare paternalistă puternică, nu simte deloc nevoia să lase frâul din mână. Considerându-se posesorul adevărului absolut și al formulei magice de educaţie, nu poate concepe că pot exista forme de educaţie mai bune decât cele pe care le oferă în momentul de faţă. Este suficientă și o privire superficială asupra educaţie românești pentru a sesiza o sumedenie de probleme care îl pot îndreptăţi pe orice părinte să caute alternative. Până la urmă, părintele este cel care trebuie să fie cel mai responsabil cu privire la educaţia și viitorul copilului.

Pe de altă parte, nici tabăra oponentă nu renunţă la discursul acuzator. De regulă, retragerea copilului din școală este o formă de a arăta cu degetul la disfuncţionalităţile sistemului public de educaţie. Printre cauzele esenţiale ale „evadării“ din școală figurează violenţa accentuată, limbajul problematic al elevilor, dar și al profesorilor, împovărarea copiilor, stilul autoritar al cadrelor didactice, demotivarea pentru învăţare.

Senzaţia care rămâne este că homeschoolingul oferă o reţetă de succes pentru dezvoltarea tuturor compartimentelor vieţii. Copilul devenit mare șahist este un exemplu. Asta înseamnă că toţi copiii crescuţi în regim de homeschooling devin mari șahiști? Sau toţi devin oameni de succes?Faptul că copiii pot performa în educaţia de acasă a fost demonstrat de multe studii știinţifice. Însă nici sistemul public de educaţie nu a scos rebuturi. Cu alte cuvinte, performanţa academică poate fi realizată în ambele situaţii. Până la urmă, nimeni nu deţine reţeta perfectă în educaţie. Cel mult, unele sisteme pot fi mai performante decât altele.

Poate că ar trebui să reflectăm mai mult asupra declaraţiei făcute de Simona David Crisbăşanu, fondatoare a Asociaţiei de inovaţie în educaţie ROI, care observă că „Şcoala acasă“ poate să fie o soluţie pentru câţiva copii şi câţiva părinţi, dar pentru câteva milioane este necesar să găsim alte răspunsuri. Punct ochit, punct lovit. Interesul ar trebui să conveargă în sensul reformării unui sistem care să le fie util tuturor. Retragerea poate fi o soluţie viabilă pentru unii, dar nu toţi pot fi beneficiarii acestei șanse.

DISTRIBUIE: