Tehnologia ne asaltează: Roboţii îi înlocuiesc pe profesori

5

Încep să ne predea lecţii roboţii? S-ar putea să pară cam devreme, însă un profesor american a reușit să își surprindă studenţii cu inovaţia sa, demonstrând că trebuie să ne pregătim pentru un alt gen de lume și o altfel de școală.

„Încearcă să îţi imaginezi cum este să descoperi că profesorul tău este un robot”, titrează The Wall Street Journal, pe marginea unei provocări cât se poate de reale. Studenţii de la Institutul de Tehnologie din Georgia, participanţi la un curs online, au fost surprinși să afle că unul dintre profesorii cu care au corespondat de-a lungul unui întreg semestru s-a dovedit a fi un robot, menţionează The Daily Dot.

Numit Jill Watson, asistentul virtual a conversat cu elevii despre sarcinile primite, proiecte de clasă și a răspuns la întrebări cu privire la neclarităţi. Destul de târziu profesorul Ashok Goel le-a dezvăluit studenţilor că Watson nu a fost o persoană reală. Practic, Goel și-a păcălit studenţii că ar fi foarte activ online. Periodic, prin intermediul asistentului îi anunţa pe studenţi în privinţa unor subiecte sau le aducea aminte de respectarea termenelor de predare. Unul dintre studenţi și-a imaginat că schimbul de mesaje provine de la o persoană prietenoasă, cu o vârstă puţin peste 20 de ani, care sigur este la cursuri doctorale. „Am fost stupefiat”, a fost declaraţia acestuia în momentul aflării adevărului.

Watson este parte a programelor de învăţare online de la Georgia Tech, care oferă cursuri de nivel universitar pentru mii de studenţi. Deci, în loc să își irosească timpul stând în faţa unui calculator pentru a răspunde la mesaje, Goel a apelat la platforma supercomputer IBM Watson. Goel recunoaște că Jill este deocamdată departe de Ex Machina (este vorba de un film realizat în 2015 despre un umanoid capabil să exprime gânduri și sentimente). „Dar, pentru mine, este la fel de provocator ca acesta”, spune profesorul, extaziat de propria reușită.

Potrivit lui Goel, programul pe care îl coordonează primește peste 10.000 de mesaje în fiecare semestru, încercarea de a le răspunde tuturor presupunând o sarcină extrem de dificilă, dacă nu chiar imposibilă. Watson a devenit parte a soluţiei. În plus, același asistent posta pe grupul facultăţii întrebări menite să genereze dezbateri între studenţi. Nimeni nu a realizat că asistentul atât de amabil care răspunde prompt la întrebări nu este chiar o persoană. „Părea foarte mult o conversaţie normală cu o fiinţă umană”, a declarat Jennifer Gavin, o studentă înscrisă în program.