În timp ce știrea despre învăţătoarea din Cluj care a comis un act de violenţă verbală circula în mass-media românească, un studiu realizat de o instituţie internaţională ne asigură că totul este în regulă. În sfârșit, România pare să fie pe un trend ascendent. Alte studii spun însă cu totul altceva.

„Ești o jumătate de creier”, i-a spus învăţătoarea micuţului de 7 ani, într-o șarjă de cuvinte care poate afecta chiar și psihicul unui adult. Este greu de spus dacă este un caz izolat, iar întrebările cu privire la amploarea fenomenului de violenţă fizică și verbală la nivelul școlii românești cu greu pot fi reprimate. Poate că cel mai surprinzător aspect al întâmplării constă în faptul că învăţătoarea respectivă a avut susţinere constantă din partea unor părinţi. Conform relatărilor presei, înţelegem că nu este prima ieșire în decor a învăţătoarei cu pricina. Părinţii au preferat tăcerea. Unii se pot grăbi să sugereze că acest caz este izolat. Dimpotrivă, alţii îl pot considera simptomatic pentru nivelul de violenţă crescută din școlile românești.

Răspunsul ar trebui identificat prin corelarea poveștii de la şcoala din Cluj cu un studiu recent realizat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD, care realizează şi testele PISA). Acesta sugerează că în şcolile din România violenţa este la un nivel scăzut, ceea ce îndreptăţește sentimente de satisfacţie. Se poate deci aprecia că situaţia de la Cluj este doar o excepţie și motivele de îngrijorare nu au fundament. În replică, experţii în educaţie, solicitaţi de ziarul Adevărul, sesizează că este ceva „putred” în încercarea de acreditare a ideii că violenţa în școlile din România este sub media europeană. Cu alte cuvinte, este o contradicţie între acest ultim studiu și realitatea de la firul ierbii.

Dincolo de cortină…

Studiul a fost realizat de către o instituţie de prestigiu, precum OECD, ceea ce face dificilă îndoiala cu privire la datele prezentate. Totuși specialiștii în educaţie acuză faptul că este un joc de imagine a școlilor românești. Acest fapt este posibil, în opinia lor, în condiţiile în care intervievaţi au fost doar profesorii și directorii. Într-adevăr, conform strategiei de sondare, în fiecare ţară au fost selectate aproximativ 200 de școli, cu participarea a 20 de profesori selectaţi aleatoriu din fiecare școală. În condiţiile în care elevii nu au constituit un grup-ţintă al acestei cercetări, nu ar fi pentru prima oară când cadrele didactice sunt acuzate că ascund situaţia reală din școli.

De exemplu, revista Școala Românească sesiza că violenţa şcolară este mult subestimată în România. „Dacă la calitatea educaţiei, România se poziţionează constant în coada clasamentelor internaţionale, singurii care mai aduc ceva faimă fiind doar olimpicii internaţionali, la violenţa şcolară suntem însă fruntaşi.”

Dacă este posibilă enunţarea unei concluzii contrare studiului OECD, atunci intervin dificultăţi în explicarea și înţelegerea acestuia. A reușit oare România să progreseze semnificativ și să diminueze drastic fenomenul violenţei din școală? Potrivit unui studiu mai vechi, al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care a inclus 37 de ţări, România ocupa locul al doilea într-un clasament privind violenţa în şcoli. Au trecut de atunci 8 ani, timp suficient pentru o „revoluţie” în ce privește fenomenul agresivităţii școlare. Însă cel mai recent studiu realizat de UNICEF (2014) evidenţia faptul că 75% din școli au probleme de violenţă. Mai mult de atât, 88% dintre profesori ceartă copilul atunci când face o greșeală, 33% dintre profesori jignesc sau umilesc copilul și 7% afirmă că bat copiii în școală.

Problema este complexă și ar fi o eroare tranșarea ei fără se se ţină cont de toate datele statistice avute la dispoziţie. Specialiștii în educaţie solicită ceva mai multă răbdare în înţelegerea datelor furnizate de noul studiu.

Contradicţii elucidate

O posibilă explicaţie a contradicţiilor dintre studiile anterioare și cel realizat de OECD ar fi aceea că violenţa din școală este rezultatul unui fenomen cultural. Nu este perceput ca o mare problemă, atâta timp cât „bătaia este ruptă din Rai”. Supoziţia a fost confirmată de un studiu UNICEF care a arătat că atunci când un copil face ceva greşit, prima reacţie a 54% dintre părinţi este de a ridica vocea, iar 11% dintre părinţi pălmuiesc imediat copilul sau îl trag de păr. În consecinţă, „părinţii sunt violenţi cu cei mici astfel că li se pare normal ca profesorii să fie violenţi”, susţine Tincuţa Apăteanu, expert în educaţie, citată de ziarul Adevărul. Aceasta ar putea explica și susţinerea din partea unor părinţi de care învăţătoarea din Cluj a beneficiat.

Pe de altă parte, pe lângă aceste disfuncţionalităţi de percepţie ale părinţilor, mai poate fi introdus în ecuaţie încă un element, care ţine, de data aceasta, de percepţia profesorului. Trecând peste faptul că nu toate școlile din România au fost vizate de cercetare, nu trebuie ignorat faptul că  informaţiile au fost furnizate de profesori şi de directori. Ei fac parte din personalul care are tot interesul să creeze o imagine pozitivă a propriei şcoli. În această privinţă, Apăteanu înclină să creadă că „unele secţiuni din chestionare au fost completate mai degrabă ca să dăm bine în poză”.

Această supoziţie a expertei în educaţie naște întrebări cu privire la onestitatea cadrului didactic și conștientizarea esenţei actului educaţional. Fenomenul violenţei în şcoală pare să fie o problemă insuficient conştientizată în şcoala românească sau poate doar un subiect incomod, observă un studiu al Ministerului Educaţiei, realizat în 2006. Același aspect îl sesiza fostul ministru al Educaţiei, Remus Pricopie, care atenţiona anul trecut că unităţile de învăţământ trebuie să recunoască faptul că au probleme în ceea ce privește violenţa sau consumul de droguri. „Dacă noi nu scăpăm de această inhibiţie și de acest reflex să punem sub preș probleme grave, nu vom rezolva niciodată lucrurile.” Este exact ceea ce pare să se întâmple în momentul de faţă doar pentru că obiectivul esenţial este ca poza să arate bine.

DISTRIBUIE: