Ce poate învăţa un copil din conflictele din familie

882

Certurile, conflictele care au loc în familie afectează negativ copiii din punct de vedere emoţional şi comportamental. Cu toate acestea, psihologii susţin că cei mici ar putea totuși și să înveţe ceva din aceste situaţii.

În general, cuvântul „conflict” ne sugerează o situaţie neplăcută, pe care nu şi-o doreşte nimeni şi, mai ales, nu în cadrul familiei. Dar acest lucru este inevitabil; oricât de bună şi frumoasă ar fi relaţia, la un moment dat tot vor avea loc neînţelegeri sau conflicte. Bineînţeles, acest lucru nu reprezintă o catastrofă atâta timp cât cei doi adoptă atitudinea corectă şi fac tot posibilul pentru a rezolva conflictul sau neînţelegerea.

Conflictul din cadrul familiei se diferenţiază de altele prin faptul că membrii ei sunt ataşaţi emoţional, lucru care, în general, intensifică dezacordul. Acesta, dacă nu este gestionat în mod corespunzător, se poate prelungi în timp, ajungând până la violenţă domestică sau divorţ. Copiii care trăiesc într-o familie în care conflictele sunt un obicei, în care se recurge chiar şi la violenţă, pot experimenta stări de anxietate, agresivitate, nelinişte, dureri fizice, probleme emoţionale, comportamentale şi sociale, potrivit psychologies.ro. Părinţii sunt modelul copiilor şi de aceea influenţa acestora face ca anumite tipare de comportament să fie copiate şi reproduse la vârsta adultă.

O echipă de psihologi de la Universitatea din Leicester (Regatul Unit) a constatat următoarele lucruri în urma unui studiu menit să analizeze impactul negativ pe care îl au conflictele în familie asupra copiilor şi a adolescenţilor: exista o probabilitate mai mare ca aceştia să aibă probleme emoţionale şi comportamentale atunci când îşi asumau vina pentru discuţiile dintre părinţi. Mai mult decât atât, dacă se simţeau ameninţaţi de aceste conflicte sau anticipau o posibilă despărţire, riscul de a dezvolta probleme emoţionale era şi mai mare, notează psicologafamiliar.com.

Există multe motive pentru care ar trebui să avem atitudinea potrivită în faţa conflictelor şi a neînţelegerilor, însă probabil cel mai important este evitarea problemelor pe care le-ar putea avea copiii şi a influenţei negative. Potrivit psychologytoday.com, ei pot învăţa următoarele lucruri dintr-un conflict bine gestionat:

– conflictele sau neînţelegerile sunt normale, deoarece gândim diferit, avem experienţe de viaţă diferite; într-un cuvânt, suntem diferiţi;

– conflictele sunt constituie un pericol, în sensul că nu sunt folosite pentru a ofensa, a jigni sau a răni pe celălalt;

– conflictele sunt productive, deoarece pot lămuri sau clarifica anumite probleme o dată pentru totdeauna;

– conflictele sunt informative, pentru că, de multe ori, acestea scot la iveală anumite gânduri şi simţăminte pe care le are celălalt;

– conflictele sunt trecătoare, pentru că, după ce problema este rezolvată, lucrurile revin la normal şi la aceeaşi stare de dinainte;

– conflictele sunt creative, deoarece părţile implicate să străduiesc să caute soluţii şi fac din discuţia lor una constructivă.

Soluţia nu este camuflarea sau ascunderea dezacordurilor – deşi nu e necesar ca toate să se producă de faţă cu copiii – pentru că, printre altele, evitarea nu se poate face la nesfârşit, iar atunci când cresc, copiii încep să vadă şi să simtă ceea ce nu se apreciază cu ochiul liber. Văzându-i pe părinţi discutând constructiv, colaborând la rezolvarea problemelor, cerându-şi iertare atunci când greşesc şi mergând mai departe, copiii îşi vor însuşi un model de comportament sănătos şi vor înţelege că dezacordurile şi conflictele nu sunt competiţii pentru „ultimul cuvânt” sau pentru „dreptate”, ci acţiuni de căutare de soluţii.

DISTRIBUIE: