Nu a trecut nicio săptămână de la anunţul pe care Vaticanul l-a făcut cu referire la iertarea celor care au recurs la avort, și iată că lumea catolică este din nou pusă pe jar. De data aceasta, vizată este instituţia căsătoriei, papa Francisc urmărind să iasă în întâmpinarea cuplurilor care doresc să se separe.

„Este o reformă zdrobitoare, este o reformă dramatică”, a concluzionat Chad Pecknold, care predă teologie sistematică la Universitatea Catolică a Americii, făcând referire la noua decizie papală. „Este de departe cea mai de anvergură reformă cu privire la procesul de anulare a căsătoriilor din ultimii 300 de ani”, a spus și Austen Ivereigh, biograf papal.

Reforma anunţată a fost așteptată în întreg spaţiul catolic de cupluri care au divorţat și s-au recăsătorit în afara bisericii. Într-un sondaj Pew, 62% dintre americanii catolici afirmau că biserica ar trebui să permită catolicilor care divorţează și se recăsătoresc să primească împărtășania. Devine oare acum papa mai îngăduitor faţă de divorţ, în ton cu schimbările din societate?

Reperele deciziei papale

Ieșind în întâmpinarea nevoilor familiilor care se confruntă cu probleme, Sfântul Scaun va accelera procedura de anulare a căsătoriei. Deși Biserica Romano-Catolică nu acceptă divorţul, anularea căsătoriei oferă o alternativă pentru soţii care nu intenţionează să mai convieţuiască împreună. Procedura urmează să se aplice atunci când anumite condiţii nu sunt întrunite, cum ar fi libertatea de conştiinţă sau refuzul de a face copii. Cu alte cuvinte, anularea căsătoriei poate fi obţinută dacă se constată că în momentul jurământului conjugal nu erau întrunite condiţiile care să-l facă valid. Urmarea imediată este că, odată cu obţinerea anulării primei căsătorii, se obţine dreptul unei recăsătoriri fără să mai implice o sancţiune din partea bisericii.

Astfel, o singură sentinţă va fi suficientă pentru a pronunţa anularea căsătoriei. În prezent, anularea necesita aprobarea a două tribunale bisericeşti. În plus, papa cere ca procedurile să devină gratuite.

Nevoia acestei decizii

Măsura vine ca o încercare de a detensiona relaţiile dintre biserică şi credincioşii catolici puşi în situaţia de a rupe legătura cu biserica dacă se recăsătoreau, fiindcă erau consideraţi de biserică încă căsătoriţi cu primul partener. Drept urmare, Biserica Catolică le interzicea persoanelor care s-au recăsătorit, după un divorţ, să mai ia comuniunea (să se împărtășească).

Corespondentul Reuters la Vatican spune că miza acestei hotărâri (oficial cunoscută sub numele de „decret de nulitate”) este aceea că arată mai multă milă faţă de oamenii care se află în situaţii dificile. Recunoaşte că există oameni care s-au căsătorit şi care nu îndeplineau încă de la început condiţiile pentru a se căsători, adică maturitatea psihologică, o consimţire care nu a fost totală, mariaje forţate, lipsa de conştientizare a actului.

„Papa caută să răspundă pastoral la zeci de mii de cupluri care se confruntă cu durerea profundă care urmează ruperii căsătoriei”, a precizat James Bretzke, profesor de teologie la Boston College. De altfel, destul de recent papa i-a solicitat clerului catolic să menţină „ușile deschise” și să fie mai primitor cu cei divorţaţi și recăsătoriţi.

 Un plan premeditat

Era anul 2014 când papa a denunţat dificultăţile cu care se confruntă catolicii aflaţi în situaţia de anulare a căsătoriei. Suveranul pontif a povestit atunci că a concediat un oficial care a încercat să obţină câteva mii de dolari pentru anularea unei căsătorii. „Trebuie să fim atenţi ca acest proces să nu devină o afacere”, a avertizat Francisc. Încă de atunci a spus că se gândește să facă anulările gratuite.

Anularea este o procedură foarte puţin populară, costisitoare şi birocratică, spune BBC. Multe cupluri și mulţi preoţi s-au plâns de faptul că natura complexă a procedurilor încă în uz îi descurajau chiar și pe cei care aveau motive legitime pentru anularea căsătoriei. De aici provine și necesitatea unei reforme substanţiale, anunţate deja cu un an în urmă.

Implicaţii

Pentru a nu stârni controverse, Vaticanul a precizat că nu este vorba o încălcare a învăţăturii catolice cu privire la divorţ, Francisc reafirmând învăţătura tradiţională despre „indisolubilitatea căsătoriei”.

Într-o prefaţă la noua lege, papa a spus că scopul ei nu este o favorizare a anulării căsătoriilor, ci doar o accelerare a procesului. Cardinalul Francesco Coccopalmerio, consilier-șef al papei cu privire la problema căsătoriilor, a declarat că episcopii ar trebui să încerce să definitiveze cazuri în cel mult 45 de zile. Adevărul este că procedurile în speţă dureau chiar ani de zile.

Cu toate acestea, unii comentatori spun că Sfântul Scaun introduce divorţul pe uşa din dos. În timp ce învăţătura catolică despre divorţ rămâne neschimbată, este susceptibilă o facilitare a demersului cuplurilor cu probleme de a dovedi că mariajul a fost invalid de la început, comentează un corespondent BBC. Cel mai probabil, modificările îi vor diviza pe cei care cred că este nevoie de o adaptare a procesului de anulare a căsătoriei (pentru a-i aduce înapoi în biserică pe catolicii plecaţi) și cei care se tem că revizuirile ar putea face prea ușoară evadarea din căsătorie, spune și Washington Post.

Această „invitaţie” la divorţ ar putea să fie luată mult mai serios de unii, mai ales că de acum vor lipsi implicaţiile financiare. În plus, trebuie luată în considerare și o anumită percepţie a unui segment important din Biserica Catolică ce citește printre rânduri declaraţiile papei, atribuindu-i acestuia propriile așteptări. Astfel, un sondaj recent constata că mulţi catolici din SUA (38%) cred că papa este în favoarea redefinirii familiei, iar 49% dintre cei care militează pentru căsătoria între persoane de același sex consideră că au un susţinător puternic în actualul suveran pontif.

Poate că nu este întâmplătoare graba de a se lua această decizie cu puţin timp înainte de vizita papei în Statele Unite. Este ţara în care peste 23.000 de proceduri de anulare (aproape jumătate din cazuri la nivel mondial) au fost derulate în 2014, potrivit Center for Applied Research in the Apostolate, din cadrul Georgetown University.

Nu poate fi ignorat nici faptul că această reformă a lui Francisc are și anumite rezonanţe istorice. Refuzul unui papă din secolul XVI de a-i acorda regelui Henric VIII o anulare a căsătoriei cu Caterina de Aragon a dus la ruptura Angliei de Roma. Deciza de acum a lui Francisc anulează de fapt și premisele care au dus la separarea Bisericii Angliei.