Deși probabil nu-i știţi numele, sigur aţi văzut măcar o fotografie cu Kim Phuc. Cel mai probabil este fotografia despre care se spune că a scurtat Războiul din Vietnam.

„O să îmi aduc aminte pentru totdeauna de momentul în care am trecut de la viaţă la moarte“, povestește Kim despre momentul în care a fost surprinsă fugind pe stradă, fără haine, cu mâinile ridicate spre cer. Era 1972 și Kim locuia în satul Trang Bang, la nord de Saigon. Ea și familia ei se asundeau într-un templu când au auzit că vin avioanele. Crezând că o să fie bombardaţi, au ieșit din templu să caute alt loc unde să se ascundă. Exact în acel moment în jurul templului au fost detonate patru bombe cu napalm, un lichid inflamabil care aderă la piele. Phuc își aduce aminte de o căldură intensă și o durere incredibilă. Și-a rupt hainele de pe ea și a fugit unde a văzut cu ochii.

Napalmul arde la temperaturi cuprinse între 800 și 1.200 de grade Celsius. Imolarea cu napalm nu produce niciodată arsuri de gradul 1 și de cele mai multe ori duce direct la inconștienţă și în scurt timp la moarte. Cei care supravieţuiesc în urma arsurilor de gradul 2 sau 3 rămân cu cicatrici numite keloizi, care pot provoca și probleme motorii. „Durerea cauzată de napalm este prea cruntă ca să ţi-o poţi imagina.“ Kim Phuc a avut nevoie de 14 luni de spitalizare si de 17 operaţii.

Mai mult decât un fotograf

„M-am uitat în spate și prin fumul negru am văzut o fetiţă fugind… dezbrăcată“, povestește Nick Ut. La 21 de ani era deja un fotojurnalist de război experimentat, care se afla în Vietnam pentru Associated Press. Din instinct, a pus mâna pe aparat și i-a fotografiat pe copiii care veneau spre el. Când Kim s-a apropiat, Ut a văzut că îi cădeau bucăţi de piele de pe gât, spate și mâna stângă. Ut a pus camera jos și a încercat să o ajute. A turnat apă peste răni și a acoperit-o cu o pătură. A luat-o pe Kim și pe ceilalţi copii, i-a urcat în mașină și i-a dus la spital. „O să mor, o să mor“, spunea într-una Kim.

La spital, medicii au refuzat să îi ajute. Nu mai erau destule medicamente pentru a-i ajuta și pe copii, trebuiau salvaţi mai întâi soldaţii. Atunci, Ut le-a arătat legitimaţia de presă și le-a spus că dacă vreunul dintre copii va muri, a doua zi știrea va fi pe prima pagină a ziarelor din toată lumea. Ut i-a lăsat pe copii și s-a dus la sediul AP din Saigon cu cele 8 role de film pe care le trăsese. Când New York a primit fotografiile, a sunat înapoi la Saigon pentru a spune că fotografia cu Kim a ajuns deja pe prima pagină a ziarelor internaţionale.

Ut o sună pe Kim în fiecare săptămână, chiar de mai multe ori. „Unchiule Nick, sunt bine“, îl liniștește ea. „Acum nu mai fug, acum zbor“, spune Kim.

Mai mult decât o fotografie

Kim a rămas cu durerile, cu ciatricile și cu amintirile. Pentru mult timp era blocată și în resentimente. Nu înţelegea de ce a păţit asta și nu putea să-și găsească pacea. Ar fi vrut să dispară, ar fi vrut să moară. Însă când a început să caute răspunsuri, ele au venit.

Kim s-a apucat să studieze diverse texte religioase și la 19 ani a devenit creștină. Acum spune că asta a ajutat-o să îmbrăţișeze viaţa din nou. Kim spune că s-a rugat pentru ajutor, s-a rugat să treacă de acel punct, să își trăiască viaţa, să aibă copii. La început, fotografia o umplea de sentimente negative, de rușine. Pentru ea era ceva foarte personal, un moment de tortură care i-a schimbat iremediabial viaţa, însă odată ce a apărut în presă, s-a transformat într-un eveniment public. După o luptă îndelungată, Kim a realizat că dacă Ut nu ar fi făcut poza, momentul, atrocitatea, ar fi dispărut din istorie, ca și cum nu s-ar fi întâmplat niciodată.

În final, fotografia a devenit „un drum către pace“ pentru Kim care, în calitate de ambasador ONU, călătorește în toată lumea pentru a-și spune povestea despre supravieţuire și pentru a populariza brutalitatea războiului. De asemenea, Kim a pus bazele unei fundaţii care ajută copiii ce suferă de pe urma războiului prin construcţia de spitale, școli și case pentru cei orfani.

La 52 de ani, Kim este soţie, mamă, supravieţuitoare și misionară pentru a aduce pace în urma războiului. Pentru asta, Kim Îi mulţumește lui Dumnezeu pentru că i-a cruţat viaţa când era mică. „Indiferent ce mi s-a întâmplat, am oportunitatea să fiu în viaţă, să fiu sănătoasă, să fiu o binecuvântare, să ajut la respectarea altor persoane“, concluzionează Kim într-un reportaj CNN.