Canada, intenţie de introducere a cardurilor de identitate cu sex neutru

19

Noul premier al Canadei, Justin Trudeau, a primit numai laude de la numirea sa în funcţie. De fapt, nivelul de civilizaţie și toleranţă din Canada a încetat să mai fie atât subiect de bancuri, cât și ceva de dorit, mai ales după ce premierul a câștigat alegerile pe baza unui program de politici sociale liberale.

Aceasta a însemnat deschidere către refugiaţi, apărarea drepturilor imigranţilor, promovarea cauzei feministe prin numirea unui număr considerabil de femei în funcţii importante de stat, dar și apărarea drepturilor LGBT, iar, mai nou, a persoanelor care se consideră neutre ca sex. Astfel de persoane nu sunt numeroase, însă ideea că sexul este schimbabil și că oamenii și-l pot alege în funcţie de ceea ce simt – astăzi sunt femei, mâine bărbaţi, iar poimâine neutri – începe să capteze imaginaţia publicului expus la „propaganda” anumitor staruri bisexuale de la Hollywood, cum ar fi Miley Cyrus.

La nivel mondial, au devenit notorii două cazuri. Unul este cel în care Curtea Supremă din Australia a recunoscut existenţa unui al treilea sex, cel „nespecific”, sau „X”, decizie luată în cazul lui Norrie, o persoană care nu se consideră nici bărbat, nici femeie, care folosește doar un singur nume și care a cerut să își poată trece pe documentele oficiale „sex nespecific”. Norrie s-a născut bărbat, dar la 28 de ani s-a supus unei operaţii de schimbare de sex, pentru a deveni femeie. Problema a fost că nu s-a simţit „bine” nici ca femeie, motiv pentru care a rămas blocată între cele două sexe și a hotărât să devină „neutră”. Cei de la Centrul Juridic pentru Drepturile Omului, care au depus mărturie în calitate de experţi în acest caz, au lăudat decizia judecătorilor, care au ales să respingă „noţiunile învechite despre sex”. Ei susţin că astăzi există în societate o diversitate de sexe, care nu exista înainte și care trebuie să fie reflectată în sistemul juridic.

În al doilea caz, un judecător din statul american Oregon a dat o sentinţă prin care îi este acordată permisiunea unui veteran de 52 de ani să își aleagă, legal, un al treilea sex. Conform presei americane, Jamie Shupe este acum primul nonbinar din Statele Unite. Shupe s-a născut bărbat, s-a căsătorit și a avut un copil. Acum trei ani, și-a ameninţat familia că, dacă nu acceptă că el trebuie să își schimbe sexul, se va sinucide. Așadar a ieșit din armată, s-a mutat cu familia în Oregon, statul care oferă cele mai multe protecţii sociale pentru LGBT și a început tranziţia hormonală pentru a deveni femeie. Însă Shupe s-a oprit înainte de operaţia de schimbare de sex și atunci a hotărât că nu poate face parte nici din sexul feminin. În situaţia lui, în care nici nu regreta tranziţia făcută până la acel punct, avea nevoie ca autorităţile să îi ofere opţiunea unui al treilea sex.

În 2014, India a devenit cea mai mare ţară din lume care are opţiunea oficială pentru al treilea sex, urmând exemple din Australia, Pakistan, Noua Zeelandă, Nepal și Germania. Facebook, una dintre cele mai populare reţele de socializare, oferă nu mai puţin de 50 de opţiuni de identificare a sexului.

Acum pare să urmeze rândul Canadei, conform unei declaraţii pe care premierul a făcut-o la un canal de televiziune. Trudeau este și primul premier al ţării care a participat la parada Gay Pride, alături de alţi politicieni din cabinetul său, care și-au arătat astfel solidaritatea faţă de familiile victimelor din atentatul de la clubul Pulse, din Orlando, SUA. Nu se cunosc încă detalii despre cum va putea guvernul canadian să opereze o asemenea schimbare, însă intenţia a fost lansată. Deja în provincia Ontario se folosește indicatorul „X” pentru semnalarea celui de-al treilea sex pe carnetele de șofer.

La prima vedere, discuţia se învârte în jurul protejării unor persoane care nu au acoperire în legislaţia actuală, însă această discuţie este mult mai complexă și ajunge să ne afecteze pe toţi. De exemplu, în SUA, administraţia Obama încearcă să forţeze în toată ţara noi reguli generale privind folosirea spaţiilor comune precum toalete, cabine de schimb și dormitoare de către persoanele transgender. Discursul politic, dar și cel mediatic, sechestrat de corectitudinea politică nici nu mai folosește termenul de „sex”, ci mai degrabă de „gen”, care nu mai are nicio legătură cu realitatea biologică, ci cu o autopercepţie interioară. Și, deși nicio lege nu poate face ca realitatea să dispară, poate forţa o conformare la un anumit tip de gândire și poate schimba felul în care oamenii răspund la noua realitate. În New York, de exemplu, angajatorii și firmele care oferă servicii pot fi amendaţi pentru că nu s-au aliniat noilor protocoale de limbaj, prin care ar trebui să folosească doar pronumele alese de angajaţi sau de clienţi, indiferent de ce scrie pe cartea de identitate a respectivilor.