Ben Carson retractează o declaraţie privind homosexualitatea

4304

O declaraţie pe tema homosexualităţii, făcută în cadrul unui interviu CNN, a fost retractată de neurochirurgul american Ben Carson pe contul personal de Facebook.

Ben Carson, pensionat din funcţia de neurochirurg și posibil candidat la prezidenţialele americane din 2016 ca reprezentant al Partidului Republican, a răspuns unui jurnalist CNN care l-a întrebat dacă e de părere că homosexualitatea este o alegere. „Absolut”, a spus Carson, oferind totodată și o explicaţie. „Mulţi oameni care ajung la închisoare intră acolo heterosexuali și ies gay. Deci s-a întâmplat ceva cât timp erau acolo? Adresaţi-vă această întrebare.”

Chirurgul și-a arătat deschiderea faţă de garantarea drepturilor cuplurilor homosexuale, însă fără a schimba definiţia legală a căsătoriei. „De ce vor persoanele homosexuale să se căsătorească? De ce spun ele că vor să se căsătorească? Pentru că vor să aibă anumite drepturi: drepturi de proprietate, de vizitare… De ce să nu poată două fiinţe umane – indiferent de orientarea lor sexuală – să aibă dreptul legal să facă aceste lucruri? Asta nu cere schimbarea definiţiei căsătoriei.”

Dr. Carson s-a scuzat ulterior public pentru declaraţia sa, într-un mesaj consistent, publicat pe Facebook. „Limbajul pe care l-am folosit în interviu nu reflectă pe deplin convingerea mea cu privire la problematica gay. Nu pretind că știu cum ajunge fiecare individ să aibă orientarea sexuală pe care o are. Regret că am rănit și am divizat prin cuvintele folosite pentru a explica acest concept. De aceea îmi cer scuze fără rezerve de la toţi cei pe care i-am jignit.”

Carson a continuat explicând că, „până în acest punct, nu există studii concludente care să demonstreze că oamenii se nasc cu o sexualitate specifică”.

„Eu sprijin uniunile civile între persoane gay și am făcut asta timp de mulţi ani. Sprijin dreptul statelor să aprobe sau să nege căsătoria gay în jurisdicţiile lor. De asemenea cred că o căsătorie este o instituţie religioasă. Căsătoria religioasă este un jurământ înaintea lui Dumnezeu, (…) trebuie guvernată doar de biserică. Judecătorii și statul nu ar trebui să aibă dreptul să restricţioneze credinţele religioase”, a mai spus Carson.

Aceasta nu este prima ocazie în care Carson stârnește controverse ca urmare a declaraţiilor făcute în privinţa persoanelor homosexuale. Anterior, medicul comparase homosexualitatea cu zoofilia și cu pedofilia, declarând că definiţia căsătoriei „este un stâlp fundamental al societăţii și că niciun grup – fie el de gay, de pedofili sau de zoofili (…) – nu are dreptul să o schimbe.”

DISTRIBUIE: