Întreaga Europă este supusă unei dezbateri, aprinsă de propunerile legislative pentru legalizarea căsătoriilor homosexuale, a uniunilor civile (heterosexuale și homosexuale) sau a ambelor variante. Recent însă, pe 21 iulie, dezbaterea a fost tranșată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care a decis că statele europene trebuie să aleagă o formă sau alta de recunoaștere a cuplurilor gay în faţa legii.

Trei cupluri de homosexuali din Italia au acţionat în judecată statul la Curtea European a Drepturilor Omului, fiindcă sub legea statului nu au posibilitatea de a se căsători sau de a intra în vreun alt tip de uniune civilă, care să îi protejeze în ochii legii.

Decizia

În decizia publicată pe internet, CEDO explică faptul că unul din cele trei cupluri a apelat la justiţia italiană după ce i s-a respins cererea de oficiere a căsătoriei, în iulie 2008. Cuplul a argumentat că legea italiană nu interzice explicit căsătoria între două persoane de același sex și, chiar dacă acesta ar fi cazul, o asemenea poziţie ar fi neconstituţională. Tribunalul le-a respins cererea, iar curtea de apel a trimis cazul la Curtea Constituţională, pentru a se pronunţa asupra acuzaţiei de neconstituţionalitate.

În aprilie 2010, Curtea Constituţională a declarat provocarea inadmisibilă, concluzionând că dreptul la căsătorie, așa cum este garantat de către Constituţia italiană, nu se extinde la uniunile homosexuale și este menit să facă strict referire la căsătorie în sensul ei tradiţional, adică între persoane de sexe opuse. În același timp, Curtea a explicat că Parlamentul este cel care reglementează, în timp și prin mijloacele și limitările legii, recunoașterea juridică a drepturilor și responsabilităţilor ce le revin cuplurilor formate din persoane de același sex.

Celelalte două cupluri au atacat și ele statul în instanţă, dar nu au mai făcut recurs, pentru că respingerea cazurilor s-a făcut după decizia Curţii Constituţionale pentru primul caz. Cu toate acestea, toate cuplurile au depus plângere la CEDO, pentru violarea Articolului 8 (dreptul la viaţă privată și de familie), a Articolului 12 (dreptul la căsătorie) și a Articolului 14 (interzicerea discriminării).

Judecătorii au găsit inadmisibile plângerile în ce privește Articolele 12 și 14, notând că, în ciuda evoluţiei din statele europene în privinţa acceptării legale a căsătoriilor homosexuale, Articolul 12 nu impune o obligaţie asupra niciunui stat să garanteze accesul la căsătorie a cuplurilor gay. S-a constatat totuși o violare a Articolului 8, pentru care fiecare cuplu trebuie compensat cu suma de 10.000 euro.

Judecătorii au spus că deja s-a demonstrat în cazuri anterioare că o relaţie stabilă de coabitare dintre două persoane de același sex se încadrează în ceea ce Articolul 8 numește „viaţă de familie” și că aceste cupluri au nevoie să fie recunoscute legal și puse sub protecţia legii. Curtea consideră că protecţia legală în vigoare în Italia nu este suficientă și nu asigură împlinirea nevoilor de bază ale unui asemenea cuplu. De asemenea, având în vedere că legea italiană este foarte limitată în acest aspect, până și cele mai simple probleme trebuie rezolvate în instanţă. Mai mult decât atât, legea din Italia merge în sens opus realităţilor sociale ale celor trei cupluri, care își trăiesc viaţa în mod deschis, cu recunoaștere din partea societăţii. În final, având în vedere și recomandarea repetată a Curţii Constituţionale italiene de a se găsi o metodă pentru protecţia cuplurilor gay, CEDO declară că, „în absenţa căsătoriei, opţiunea unui parteneriat înregistrat sau a unei uniuni civile ar fi calea cea mai adecvată prin care să fie recunoscute legal cuplurile formate din persoane de același sex”.

Diferenţa dintre drepturi

Decizia CEDO i-a făcut pe mulţi să sară la concluzii. Dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului spune că relaţiile homosexuale trebuie recunoscute legal înseamnă că toată Europa trebuie să legalizeze căsătoriile homosexuale, cum se va întâmpla în Statele Unite, după decizia Curţii Supreme. De fapt, decizia este la extrema opusă faţă de cea din SUA.

În primul rând, CEDO a respins solicitarea privind dreptul la căsătorie, reafirmând jurisprudenţa sa potrivit căreia Convenţia europeană pentru drepturile omului nu consacră dreptul la căsătorii homosexuale – astăzi legale în 11 dintre cele 47 de state membre ale Consiliului Europei. În al doilea rând, CEDO a plusat, explicând că numai Parlamentul italian poate să decidă atât asupra formei de recunoaștere a relaţiilor și drepturilor ce derivă de aici, cât și asupra momentului în care decide să facă acest lucru. Curtea Supremă din SUA și-a încălcat jurisprudenţa, luând puterea de decizie a fiecărui stat american în parte și încălcând părerile cetăţenilor exprimate prin vot.

Uniunile civile au fost propuse ca soluţie de către CEDO tocmai în circumstanţele lipsei posibilităţii cuplurilor gay de a se căsători în Italia. Cu toate acestea, persoanele care formează aceste cupluri trebuie să aibă aceeași poziţie în faţa legii, ca și cele care formează cupluri heterosexuale, iar aici este vorba strict de anume drepturi și beneficii sociale.

Ce se va întâmpla în România

Uniunile civile pentru cuplurile formate din persoane de același sex au fost deja introduse în 24 de ţări europene. Grecia ar putea urma, având în vedere că guvernul a prezentat în iunie un proiect de lege care le permite cuplurilor gay un contract de uniune civilă. De aceea și CEDO vorbește despre un anumit „trend” și anumite „realităţi sociale”, la care legea italiană trebuie să se conformeze. Aici sunt menţionaţi trei factori: opinia majorităţii italienilor, care este în favoarea recunoașterii relaţiilor homosexuale, faptul că guvernul nu a negat niciodată că aceste cupluri au nevoie de protecţie și cerinţa repetată a instanţelor ca această protecţie să fie garantată. Teoretic, dacă aceste trei condiţii sunt întâlnite și în alte ţări, decizia ar fi aceeași.

Dar, practic, nu este nevoie ca CEDO să dea o sentinţă pentru fiecare ţară în parte, fiindcă jurisprudenţa Curţii este superioară instanţelor interne și este obligatorie pentru toate ţările membre ale Consiliului Europei, așadar și pentru România. Ce înseamnă „obligatorie”? Este vorba mai degrabă de o consecinţă implicită decât de un ordin explicit. Înseamnă că, dacă cineva acţionează statul român la CEDO pe aceleași probleme, statul va pierde, va fi amendat și va primi aceeași recomandare. Însă CEDO nu poate impune un termen-limită până la care statele europene să își schimbe legile în funcţie de această decizie. Pe de altă parte, un stat al Consiliului European este obligat să se ralieze legilor CEDO.

În concluzie, este doar o chestiune de timp până la legalizarea uniunilor civile și în România, pentru că, din acest moment, nu mai există scuze pentru a evita subiectul. De fapt, iniţiativa legislativă privind recunoașterea parteneriatului civil a fost deja luată de către deputatul Remus Cernea și a primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru muncă și protecţie socială. În prezent, se află pe Ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor (care este decizională), urmând a fi discutată și votată în sesiunea parlamentară din toamnă. Conform deputatului, chiar dacă la celelalte comisii avizele ori raportul a fost negativ, plenul va trebui să adopte iniţiativa legislativă, în lumina deciziei Curţii Europene. Prin urmare, proiectul de lege ar trebui retrimis la Comisia juridică pentru un nou raport, care să fie favorabil și pe care plenul să îl voteze. Sau plenul poate să voteze împotriva raportului de respingere, iar iniţiativa legislativă să fie astfel adoptată, explică el.

Care ar putea fi urmările aprobării iniţiativei legislative, în afara celor evidente, de a asigura drepturi și protecţie socială nu doar cuplurilor homosexuale, ci și celor heterosexuale care coabitează? Încurajarea relaţiilor în afara căsătoriei este evidentă, însă Biserică Ortodoxă Română vorbește despre o „anticameră a acceptării căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex”. Am putea tinde să credem că este o exagerare, însă chiar iniţiatorul acestui proiect legislativ a fost foarte clar și sincer în această privinţă încă din 2013: Eu am deja în vedere un proiect de lege care să reglementeze parteneriatul civil între persoane heterosexuale sau persoane de același sex pe model francez. În Franţa, mai întâi a fost adoptată legea privind parteneriatele civile, iar la începutul acestui an a fost adoptată legea privind drepturile cuplurilor de același sex de a se căsători.”