Dacă cu ani în urmă știrea că una dintre bisericile creștine ar fi acceptat căsătoriile între cuplurile homosexuale ar fi stârnit rumoare, în prezent, informaţiile de acest gen au intrat în nota obișnuită. Faptul că prezbiterienii s-au alăturat recent grupurilor creștine care schimbă cu totul definiţia căsătoriei pentru a face loc comunităţii gay este parte a unui trend al cărui final poate fi deja ușor de intuit.

Odată cu decizia prezbiterienilor, ramura principală a americanilor protestanţi și-a consolidat sprijinul pentru căsătoriile între homosexuali. Biserica Episcopală, Biserica Unită a lui Hristos și acum și Biserica Prezbiteriană au consfinţit căsătoria a doi bărbaţi sau a două femei. Nu au fost decizii ușoare și nici luate în grabă. De exemplu, biserica de 1,8 milioane de membri prezbiterieni din SUA s-a hotărât să redefinească căsătoria după 3 decenii de dezbateri intense. La acestea se adaugă cele 3,8 milioane de membri ai bisericii Evanghelice Luterane din America, care le oferă congregaţiilor locale autonomia de a decide pentru ele însele.

RNS gay marriage graphic by Tiffany McCallen and Lauren Markoe

„Nu există nici o grupare religioasă care să fi făcut schimbări atât de rapide și de dramatice pe această temă precum ramura principală a protestanţilor albi“, a declarat Dan Cox, director de cercetare la Public Religion Research Institute, citat de HuffingtonPost.

Bisericile, după ritmul enoriașilor

Într-adevăr, datele statistice ilustrează profunzimea acestor modificări de percepţie. În 2003, doar 36% din ramura principală a protestanţilor albi susţineau căsătoria persoanelor gay, comparativ cu 62% în 2014, așa cum atestă un sondaj al Public Religion Research Institute. Conform aceluiași sondaj, 69% dintre prezbiterieni erau de acord cu căsătoria între persoanele de același sex, dar și 67% dintre metodiștii americani.

Aceste date statistice impun cel puţin două concluzii. În primul rând, sprijinul pentru căsătoriile gay în unele familii confesionale este destul de puternic. De aici derivă și întrebarea dacă biserica îi trage pe enoriași după ea sau fenomenul este exact invers. „E greu de spus că bisericile sunt lidere pe acest subiect. Ele nu fac decât să reflecte ceea ce membrii lor deja cred“, a spus Cox.

Pe de altă parte, se poate observa că prezbiterienii și metodiștii susţin în număr consistent căsătoria între persoanele de același sex. Totuși, biserica fondată de John Wesley a respins căsătoria dintre persoanele de același sex în ultima lor conferinţă naţională din 2012. Asta nu înseamnă că problema este tranșată definitiv. Cele 7 milioane de metodiști americani ar putea să facă suficientă presiune pentru acceptarea căsătoriilor homosexuale în 2016, cu ocazia următoarei întâlniri naţionale. Un exemplu de lobby în această privinţă este cel al unei petiţii care a fost semnată de cel puţin 33 de lideri metodiști, prin care se solicită promovarea homosexualilor în slujbele de conducere ale bisericii, pe motiv că aceasta „a pierdut talentele homosexualilor şi ale lesbienelor, care aveau darul slujirii preoţeşti, dar nu îl puteau exercita“.

De ce unii rezistă?

Deocamdată, metodismul rezistă. Pentru înţelegerea poziţionărilor diferite ale bisericilor protestante, chiar dacă enoriașii par să cânte majoritar pe aceeași voce, trebuie analizată în profunzime nu doar teologia, ci și istoria fiecărei confesiuni. „În Biserica Metodistă am fost tot timpul în spatele culturii“, a spus reverendul Jeremy Smith de la First United Methodist Church din Portland, în încercarea de a explica votul negativ al Bisericii.

Ar mai putea fi identificată o cauză care ţine de viziunea mai conservatoare a unor biserici. Majoritatea americanilor afiliaţi creștinismului aparţin cultelor care interzic căsătoria gay, precum romano-catolici, baptiști, penticostali, evanghelici sau mormoni. Problema este că ramurile principale ale protestantismului au pierdut foarte mulţi enoriași, care au preferat să îmbrăţișeze alte concepte teologice. Probabil că încercarea de a stopa o hemoragie internă determină structurile ierarhice ale acestor denominaţii să fie mai flexibile în faţa presiunilor interne.

Rămâne de văzut dacă și metodiștii se vor prăbuși la fel. Deocamdată, presiunile vin din două direcţii. Una este cea americană, favorabilă mariajelor din cuplurile homosexuale, iar cea de a doua vine dinspre nordul Africii, acolo unde metodismul cunoaște o rată de creștere puternică. Aici vocea enoriașilor este însă ceva mai conservatoare. Dincolo de ocean lucrurile stau exact invers, fapt demonstrat de cazul pastorului Frank Schaefer, căruia iniţial i s-a retras ordinarea, dar apoi a fost repus în drepturi. Motivul acestei operaţiuni a fost acela că Frank a oficiat căsătoria unuia dintre băieţii săi, care este homosexual. Într-un interviu televizat, tatăl și fiul continuă să își susţină viziunea și perspectiva creștină și să facă apel la dragoste necondiţionată.

Cazul Schaefer constituie, de fapt, miezul întregii controverse pe marginea cauzelor care împing denominaţiile creștine (în special cele protestante) spre redefinirea familiei, implicit a căsătoriei. Este aceeași idee care a reieșit din partea unui lider al unei organizaţii norvegiene care a reacţionat vehement în momentul în care biserica protestantă (lutherană) a Norvegiei a dat un vot negativ căsătoriei cuplurilor homosexuale, deși vecina sa, Suedia, a oficiat căsătoriile de acest gen încă din 2009. În opinia lui Baard Nylund, apărător al minorităţilor sexuale, „este trist că Biserica n-a profitat de ocazie pentru a fi Biserica poporului, deschisă şi generoasă, cum zice că este“. De fapt, aceasta este problema esenţială. Înainte de redefinirea familiei, protestanţii au redefinit conceptul de dragoste creștină. Restul sunt doar efectele.

DISTRIBUIE: