Aproape toate studiile care au investigat până acum starea de sănătate psihică a indivizilor „transgender” (convinși că s-au născut aparţinând unui sex greșit, ei simţind că aparţin celuilalt gen) au arătat o asociere îngrijorătoare a tansgenerităţii cu tulburările psihice. Acum, cercetătorii se întreabă dacă există ceva intrinsec transgenerităţii care predispune indivizii transgender la o sănătate psihică mai precară, sau aceasta este mai mult o consecinţă a modului în care sunt trataţii transgenderii în societate.

Persoanele transgender au adesea de înfruntat dezaprobarea feroce a celor mai apropiaţi oameni. Părinţii lor se raportează deseori cu duritate la ei. Profesorii sau colegii de școală și societatea, în general, dezaprobă transgeneritatea. Acest lucru poate crește predispoziţia indivizilor transgender spre sărăcie (mulţi fug de acasă) sau spre consumul de substanţe adictive (ca o formă de escapism), e de părere Ilana Sherer, director medical adjunct în cadrul Centrului de Studiu al Genului la Copii și Adolescenţi, care aparţine de Spitalul de Pediatrie Benioff al Universităţii California.

Un studiu publicat în jurnalul de specialitate JAMA Pediatrics a examniat starea de sănătate psihică și nivelul de abuz de substanţe întâlnite în rândul a aproape 300 de femei transgender din Chicago și Boston. Doar un sfert dintre femeile participante la studiu erau caucaziene, însă toate aveau vârste cuprinse între 16 și 29 de ani. Cercetarea, condusă de experţi din cadrul Harvard Medical School și Boston Children’s Hospital, a dezvăluit că rata tulburărilor psihiatrice și a dependenţei de substanţe în rândul acestor femei era de 1,7-3,6 ori mai mare decât în rândul populaţiei generale.

Nu mai puţin de 4 din 10 femei transgender sufereau de o problemă psihică sau de o tulburare provocată de dependenţa de substanţe și 1 din 5 avea cel puţin două diagnostice psihiatrice. Peste o treime dintre aceste femei trecuseră printr-o depresie și 1 din 5 își pusese problema să se sinucidă pe parcursul ultimei luni. Cercetătorii au constatat, de asemenea, că rata anxietăţii, cea a stresului post-traumatic, a dependenţei de alcool și de alte substanţe erau mai ridicate decât în rândul populaţiei generale.

Aceste rezultate au fost corelate totodată cu o rata mare a șomajului – peste un sfert dintre femeile intervievate nu aveau asigurare de sănătate și multe dintre ele trăiau în sărăcie extremă. Toate acestea contribuie la deteriorarea stării psihice, ca factori stresori, și pot fi, în același timp, posibile efecte ale discriminării, a declarat Johanna Olson-Kennedy, director medical în cadrul Centrului pentru Sănătatea și Dezvoltarea Tinerilor Trans, din cadrul Spitalului de Pediatrie Los Angeles. (Aceasta este, potrivit postului naţional american NPR, cea mai mare clinică a cărei principală preocupare o constituie sănătatea tinerilor transgender, din Statele Unite.)

Un alt studiu, publicat tot luna aceasta, însă în jurnalul Pediatrics, și coordonat de o echipă de cercetători guvernamentali, a arătat că, în rândul a 73 de copii transgender, cu vârste între 3 și 12 ani, s-a înregistrat o incidenţă similară a depresiei și o rată doar cu puţin mai ridicată a anxietăţii atunci când s-au făcut comparaţii cu fraţii sau prietenii care nu erau transgender ai copiilor studiaţi.

Rezultatele acestea diferă în raport cu cele obţinute în cercetarea JAMA, spun cercetătorii, pentru că și subiecţii diferă. Copiii transgender din al doilea studiu „au fost afirmaţi în identităţile lor, în toate aspectele vieţilor lor”, beneficiind de sprijin parental și de suport din partea prietenilor în privinţa identităţilor lor, remarca Kristina Olson, profesor de psihologie la Universitatea Washington (Seattle). Cei mai mulţi copii proveneau din gospodării în care venitul anual depășea 75.000 de dolari, în timp ce aproape jumătate dintre femeile din Chicago și Boston aveau venituri anuale de sub 10.000 de dolari. Apoi, mai subliniază cercetătorii, deși toţi subiecţii făcuseră tranziţia la genul căruia simţeau că îi aparţin, copiii din al doilea studiu nu trecuseră încă de pubertate, o vârstă critică pentru sedimentarea identităţii și interiorizarea opiniei celor din jur.

Însă oamenii de știinţă nu știu cu certitudine dacă problemele psihice constatate în primul studiu ar putea fi un semn că sănătatea mintală a persoanelor transgender se deteriorează odată cu vârsta, fiindcă nimeni nu a studiat deocamdată modul în care validarea identităţii non-biologice poate influenţa identitatea psihologică a unui copil, pe măsură ce acesta înaintează în vârstă.

„Ceea ce nu înţelegem noi este cum se manifestă disforia de gen în rândul copiilor care beneficiază de sprijin”, puncta Olson-Kennedy. „O mare parte a traumei pe care o experimentează copiii cu disforie de gen își are originea în lipsa validării, în acel continuu «Nu, tu nu ești ceea ce spui că ești; tu ești ceea ce spune biserica și ceea ce bunica ta spune că ești și ceea ce doctorii spun că ești»” Tot aici include Olson-Kennedy și conflictele care apar în privinţa folosirii pronumelor („ea” în loc de „el” ș.a.m.d.). Cercetătoarea a mărturisit că și-ar dori ca „oamenii să înţeleagă că ne aflăm abia la începutul unei mici părticele de înţelegere a tinerilor trans”.

Însă, deși deocamdată specialiștii nu știu care sunt consecinţele validării totale a disforiei de gen, aceasta este o procedură standard în psihoterapia persoanelor gay, atât în SUA, cât și în Europa. Cabinetele de psihotarapie aplică în astfel de cazuri psihoterapia afirmativă, din numeroase puncte de vedere o alternativă dezirabilă faţă de terapia prin aversiune, care a traumatizat, cu efecte resimţite și la câteva decenii distanţă, nenumărate persoane cu orientare homosexuală, dar și pe apropiaţii lor, care au asistat la neputinţa celor dragi de a se „vindeca”. În anii ’60, o serie de experimente efectuate pe voluntari a părut să confirme teoria potrivit căreia homosexualitatea poate fi „dezvăţată”. Experimentele, foarte controversate chiar și la acea dată, presupuneau aplicarea de electroșocuri sau administrarea de medicamente vomitive, în asociere cu imagini pornografice homosexuale. Astfel, atunci când voluntarul dădea cele mai mici semne de excitaţie sexuală la vederea unei imagini explicit gay, oamenii de știinţă le aplicau „o corecţie”, menită să îi facă să nu mai asocieze homosexualitatea cu plăcerea, ci cu durerea sau dezgustul. Psihologul Martin Seligman relata că, deși s-a crezut că experimentele au avut o rată de succes de până la 50%, ulterior s-a dovedit că acei subiecţi care păruseră că renunţaseră la comportamentul homosexual în urma terapiei erau de fapt bisexuali. Însă, până la această concluzie, numeroase persoane care s-au oferit voluntare pentru a se „vindeca” de homosexualitate prin terapia bazată pe aversiune au fost atât de copleșite de stigmatul pe care așa-zisa terapie nu făcea decât să îl adâncească, încât s-au sinucis. Kevin este printre cei mai „norocoși”, care au scăpat doar cu o depresie severă. El și-a spus povestea în cadrul unui interviu-documentar Journeyman Pictures. În Statele Unite, terapia prin aversiune a fost declarată nedeontologică abia în anul 2006.

Între teoria psihologică afirmativă și practica socială profund discriminatoare, identitatea unei persoane transgender apare ca un front al unui război lipsit de nuanţe. Iar atunci când religia este folosită ca armă împotriva celor care (se) simt altfel decât majoritatea, războiul poate deveni crud. Poate tocmai de aceea, unele biserici, între care și cea adventistă, fac eforturi de a transmite mesajul că, deși dezavuează comportamentul homosexual, nu îi condamnă pe homosexuali. Religia care predică „a-l iubi pe aproapele ca pe tine însuţi” nu poate exclude din această poruncă, fără să devină ipocrită, iubirea faţă de persoanele transgender sau gay. Din nefericire, până să asimileze nuanţe precum cele promovate de religia care cere să îi iubim și pe cei cu care nu suntem de acord, românii au de asimilat elementara politeţe. Iar aceasta nu este, surprinzător, o misiune pentru generaţiile mai puţin obișnuite cu prezenţa în societate a persoanelor cu altă orientare sexuală. În România, unul din patru elevi de liceu consideră că homosexualii şi lesbienele sunt nişte fiinţe inferioare, relevă un studiu al asociaţiei ACCEPT. Circa 20% dintre liceeni cred că homosexualii și lesbienele nu ar trebui să predea în școli și 50% dintre ei spun că ar fi deranjaţi dacă ar avea un coleg homosexual. Studiul corelează aceste răspunsuri cu altele care dezvăluie violenţa și agresiunile la care sunt supuși liceenii despre care se află că sunt homosexuali.

DISTRIBUIE: