Un scandal iscat săptămânile trecute ne oferă o imagine neobișnuită din culisele celor mai prestigioase case de modă. Nu este vorba despre obișnuitele invidii și certuri care ajung în presă, ci despre toleranţă, respect, drept de exprimare și... homosexuali.

Stefano Gabbana și Domenico Dolce, designerii italieni de modă care conduc una dintre cele mai cunoscute case de modă, Dolce & Gabbana, au fost atrași într-un adevărat război pe reţelele de socializare, după ce publicaţia italiană Panorama a realizat, pentru numărul din martie, un interviu extrem de provocator, în care capii casei de modă vorbesc despre viziunea lor cu privire la conceptul de familie.

Doi homosexuali conservatori

Gabbana și Dolce sunt cunoscuţi din mai multe motive, pentru creaţiile pe care le fac, pentru scandalurile financiare în care sunt implicaţi, pentru faptul că sunt homosexuali și pentru faptul că, timp de mulţi ani, au avut o relaţie intimă, înainte să se despartă și să continue să lucreze împreună ca anterior.

Acum sunt însă și mai cunoscuţi pentru că reprezintă o minoritate și o voce „deviantă“ în cadrul comunităţii LGBT. Gabbana și Dolce sunt homosexuali conservatori, care nici nu s-au gândit vreodată să se căsătorească pentru că sunt catolici și pentru că mariajul ar trebui să existe doar între un bărbat și o femeie. Ei sunt homosexuali conservatori care cred că singura familie viabilă este cea „naturală”, cu un tată și o mamă, iar copiii nu ar trebui să crească în niciun alt mediu, și sunt atât de consevatori încât nici măcar nu cred în metoda fertilizării in vitro.

Gabbana a discutat pe larg despre propria sa experienţă, familie și educaţie, notând că „familia nu e un trend trecător, în ea rezidă un sentiment al apartenenţei“ și că „viaţa are o traiectorie naturală, sunt lucruri care nu ar trebui alterate“. Dacă aceste afirmaţii nu erau îndeajuns pentru a ofensa comunitatea LGBT, următoarea afirmaţie lipsită de diplomaţie și, zic unii, chiar de gândire avea să ofenseze pe mult mai multă lume: „Pe copiii obţinuţi din chimie îi numesc copii sintetici.., utere închiriate, spermă aleasă dintr-un catalog“.

Război în lumea modei

Deși opiniile au fost emise și au fost prezentate ca parte din viziunea personală despre viaţă, multe persoane le-au luat ca pe un atac la persoană. Primul a fost cântăreţul Elton John care, împreună cu soţul său, David Furnish, au doi copii născuţi prin fertilizare in vitro. „Cum îndrăznești să spui despre copiii mei că sunt sintetici?… Nu o să mai port niciodată Dolce and Gabbana“, a scris artistul pe Instagram, cerând boicotarea casei de modă.

Elton John a reușit să atragă suportul celor mai multe vedete care fac parte din grupul LGBT, printre care Ricky Martin sau Ellen DeGeneres, dar și pe al altor vedete precum Victoria Beckham, Courtney Love sau Madonna, care, deși a reprezentat în trecut casa de modă, le-a atras atenţia asupra comentariului privind copiii „sintetici“, menţionând că „mâna lui Dumnezeu este în toate lucrurile, chiar și în tehnologie“.

Gabbana nu și-a cerut scuze pentru expunerea părerilor sale, iar partenerul său de afaceri, Dolce, l-a susţinut în acest conflict, amintindu-le tuturor că încă există democraţie, încă există ceea ce se numește libertate de exprimare și că părerile expuse nu au vizat pe nimeni. Mai mulţi politicieni italieni de dreapta au spus despre Elton John că s-a comportat precum un „taliban“, „o persoană intolerantă“ când a cerut boicotarea casei de modă și au readus în discuţie episodul Charlie Hebdo din Franţa.

De asemenea, publicaţia Panorama a remarcat și ea felul în care se aplică standarde duble, aducând aminte că Elton John a cântat cu alţi artiști, precum Axel Rose și Eminem, care au versuri homofobe în cântecele lor, sau cum Courtney Love consuma droguri în timp ce era gravidă, însă nimeni nu s-a sesizat în aceste situaţii așa cum au făcut-o în cazul de faţă, când cei doi designeri au fost „demonizaţi“.

Voci neauzite

Scandalul arată cum se pune problema homosexualităţii la nivelul unora dintre cei mai bogaţi oameni, veri mai îndepărtaţi și mai săraci ai celor mai bogaţi 1%, dar mai mult de atât arată cum se practică libertatea de exprimare și toleranţa. Ne-am aștepta ca, într-un cerc de artiști și liber-cugetători, să existe loc pentru toate opiniile, însă vedem că și în această zonă lobby-ul pro-gay este cel care dictează vocea majorităţii și impune o spirală a tăcerii pentru cei care deviază chiar și puţin de la modul de gândire prescris.

Cu atât mai greu trebuie să le fie oamenilor de rând, care nu au nici banii, nici influenţa și nici statutul social pentru a se impune dincolo de grupul în care au fost asimilaţi. În ciuda studiilor care spun că în cuplurile homosexuale copiii sunt cel puţin la fel de sănătoși și fericiţi ca cei care cresc cu părinţi de sex opus, dacă nu chiar mai fericiţi și mai sănătoși, încep să se audă vocile acestor copii, deveniţi între timp adulţi, care au ajuns să îţi facă publice experienţele și opiniile.

Șase autori din Statele Unite, toţi crescuţi în cupluri de același sex, le-au adresat o scrisoare deschisă celor de la Dolce and Gabbana pentru a-i încuraja să nu dea înapoi în faţa scandalului mediatic care s-a creat. Experienţele lor sunt cum nu se poate mai diverse, ele variază de la cele negative până la cele descoperite în studiile educaţionale pozitive. Cu toate acestea, toţi au ajuns la aceeași concluzie: „Orice om are nevoie de o mamă și de un tată, iar să răpești pe vreunul din ei din viaţa unui copil înseamnă să îi furi demnitatea, umanitatea și egalitatea“. Înainte de acest eveniment, patru dintre aceștia depuseseră și un efort pe cale legală pentru a opri oficializarea căsătoriilor homosexuale în Texas, Louisiana și Mississippi. Experienţele lor arată că problemele de care vorbesc nu sunt deloc aceleași cu cele ale unor copii crescuţi în familii monoparentale, unde de asemenea lipsește figura masculină sau cea feminină.

„Am crescut cu un părinte și partenerul/partenerii lui într-o atmosferă în care ideologia gay era folosită ca un instrumentu de represie, răzbunare și abuz“, scrie B.N. Klein, care a crescut cu o mamă lesbiană. Aceasta a învăţat-o că evreii și creștinii sunt „proști, urăsc homosexualii și sunt violenţi“ și că homosexualii sunt creativi și artistici pentru că „nu își reprimă emoţiile“. În același timp i se transmitea mesajul că, dacă nu este de acord, face parte din același grup de proști și va fi condamnată la o viaţă de ostilitate din partea familiei și a comunităţii gay, care îi încurajează pe părinţi în aceste metode. „Trebuia să îi urăsc pe oameni pe baza opiniei lor despre părinţii mei. Realizările lor nu contau, problemele lor personale nu contau, istoriile lor nu aveau nicio importanţă“, spune Klein. Cât despre alţi copii din comunitate, i-a văzut devenind „recuzită pentru a fi arătată public ca demonstraţie că familiile gay sunt precum cele heterosexuale“.

Robert Oscar Lopez a fost unul dintre acești copii. El însuși spune că „dacă aș fi fost studiat de experţi în 1985, aș fi confirmat cele mai roze estimări privind viaţa de familie LGBT”, adăugând însă că în spatele acestor faţade și rezultate bune există foarte multe probleme. El însuși nu a fost conștient de ele pentru mult timp și în continuare susţine că mamele sale i-au oferit cele mai bune condiţii pe care le-ar putea oferi orice părinte. Însă pe măsură ce a crescut a început să se simtă confuz în ce privește experienţele sexuale și a ajuns, ca adolescent, să ducă o viaţă de prostituţie, fiind atras de bărbaţi care la vârsta lor i-ar fi putut fi taţi.

Oscar spune că într-adevăr legalizarea căsătoriilor homosexuale le-ar fi îmbunătăţit viaţa mamelor sale, însă că „legile din trecut ale statului New York au prevenit ca mama sa și partenera ei să îl scoată cu totul pe tatăl său din viaţa lui“, a explicat el. Se pare că „aceasta s-a dovedit a fi o experienţă pivotală pentru că restabilirea legăturii cu tatăl meu în 1998 a însemnat tranziţia mea de la o persoană pierdută și confuză din punct de vedere sexual la una stabilă și împlinită din punct de vedere romantic“, conchide Oscar. Din nefericire, puterea de lobby a forţelor pro-gay s-a dovedit deja mult prea mare în majoritatea ţărilor dezvoltate pentru ca aceste opinii să nu rămână la periferia opiniilor publice și a studiilor în domeniu.