Atunci când avem un comportament greșit pe care îl perpetuăm, involuntar încercăm să îl scuzăm prin faptul că așa l-am moștenit. Până și cei cărora le cauzăm probleme ne acuză că semănăm cu vreo rudă, fie chiar și străbunici. Să fie chiar așa de simplu?

James Lewis şi James Springer puteau fi doi gemeni obișnuiţi dacă viaţa nu i-ar fi pus într-o situaţie inedită, fapt care a atras și atenţia presei. Au fost despărţiţi imediat după naştere și adoptaţi de familii diferite, dar s-au reîntâlnit la vârsta de 39 de ani. Atunci au aflat că fiecare s-a căsătorit și a divorţat de o femeie cu numele Linda. S-au recăsătorit cu Betty, dar nu aceeași. Fiecare şi-a botezat primul născut cu numele James-Alan. Erau interesaţi de desen tehnic și tâmplărie. La școală le-a plăcut matematica. Fumau și beau la fel de mult și aveau dureri de cap în aceleași momente ale zilei.

Cazul este vechi, fiind menţionat în 1998 în The Washington Post, dar a furnizat până astăzi suficient material pentru controverse. Este comportamentul nostru prescris de gene? Avem un cod genetic de care nu suntem responsabili și care ne trasează prezentul și viitorul? Este o întrebare la care jurnaliștii de la The Telegraph încearcă să răspundă aducând în discuţie o serie de experimente derulate pentru a dezlega enigma tiparului comportamental uman.

Genele și enigmele din spatele lor

De exemplu, un studiu efectuat de Minnesota Center for Twin and Family Research a sugerat că multe dintre trăsăturile noastre sunt peste 50% moștenite, printre care ascultarea faţă de autoritate sau vulnerabilitatea la stres. Cercetatorii au sugerat chiar că atunci când este vorba de chestiuni precum religia și politica, alegerile pe care le facem sunt mult mai influenţate de genele noastre decât credem. Concluzia este comodă fiindcă deresponsabilizează fiinţa umană. Este și tulburătoare, în același timp, fiindcă generează o întrebare legitimă: ce se întâmplă în aceste condiţii cu liberul arbitru? Am fost educaţi să credem că alegerile noastre sunt rezultatul unor deliberări conștiente, însă, mai degrabă, codul genetic pare să fie determinant.

Proiectul genomului uman (lansat în 1990) a deschis un câmp larg de investigaţii și a consolidat importanţa genelor în traiectoria fiinţei umane. Depresia maniacală, Alzheimerul, schizofrenia au fost cercetate din punct de vedere al moștenirii genetice. Au fost vizate și aspecte care trec dincolo de interesul strict al medicinii. Deși se lansează cu precauţie în cercetări, specialiștii consideră că acestea marchează începutul unei ere care va afecta viaţa fiecărei fiinţe umane, cu implicaţii pentru știinţă, istorie, afaceri, etică, religie, și, desigur, medicină. Cu alte cuvinte, genele nu mai sunt pur și simplu cheia înţelegerii stării de sănătate. Ele au devenit un factor de decriptare a tuturor tainelor existenţei umane. Astfel, pentru unii cercetători totul se reduce la influenţa genelor. Gena agresivităţii, genea infidelităţii, gena alcoolismului pot explica tipare comportamentale și, în consecinţă, ar trebui să absolve și de vină.

Există, însă, și cercetători circumspecţi care conștientizează terenul minat pe care înaintează. De exemplu, profesorul Tim Spector a studiat problema la Kings College din Londra timp de mai mult de 20 de  și  ajuns la concluzia că există o multitudine de factori care joacă un rol determinant în formarea comportamentului uman. De exemplu, obișnuia să afirme că dacă vrei să prezici posibilitatea ca cineva să creadă în Dumnezeu este mai util de știut dacă trăiește în Texas (adică dacă a crescut în „Bible Belt“ și este influenţat de acel mediu) decât ce moștenire genetică are.

Genele evreilor, învăluite în stereotipuri

Aceeași chestiune intervine în aflarea răspunsului la întrebări care, de regulă, se circumscriu miturilor urbane: De ce sunt evreii mai inteligenţi? Este vorba de o genă specială? În primul rînd, supoziţia este eronată fiindcă nu se poate conchide existenţa unui IQ deosebit în cazul evreilor, comparativ cu alte populaţii. Întrebările derivă mai degrabă din stereotipii, așa cum este și ideea evreilor care conduc lumea sau a organizaţiilor sioniste care controlează politica globală. Totuși, dacă se ia ca punct de plecare faptul că multe premii Nobel au aparţinut acestei etnii (de exemplu, 37% dintre premiile pentru economie le aparţin), s-ar putea deduce prezenţa a ceva special (poate a unor gene) în cazul lor.

Un medic, Stephen Carr Leon, a fost interesat să afle răspunsul la această provocare. Deși sunt discutabile premisele de la care pleacă (evreii sunt mai avansaţi în inginerie, muzică, ştiinţă, afaceri, cinematografia hollywoodiană, armament), concluziile sale după opt ani de cercetare merită să fie luate în considerare. Totul se rezumă la educaţie și stil de viaţă. Plecând de la mama care cântă cântece religioase copilului, continuând cu o alimentaţie sănătoasă, insistenţa pe cunoașterea limbilor străine, a știinţei, a instrumentelor muzicale și dezvoltarea unui altruism comunitar, toate împreună contribuie la conturarea unui mod de a fi. Nu este vorba de o genă, deși medicul nu uită să amintească de promisiunea binecuvântării divine rostite la adresa Israelului (o altă supoziţie greu de demonstrat).

Alţi cercetători susţin aspecte similare în The New York Times. Sunt trei factori care determină șansele de reușită ale evreilor, o reușită definită prin carieră și bunăstare. Este vorba de un complex de superioritate (încrederea în calităţile excepţionale ale comunităţii), apoi de existenţa unui sentiment de nesiguranţă care generează impresia că ceea ce realizezi nu este suficient, iar al treilea factor constă în controlul impulsurilor, capacitatea de a rezista tentaţiilor, iar acestea derivă din stilul de viaţă. Concluzia ar fi că, deși moștenirea genetică nu poate fi negată, nu genele ne controlează viaţa. Mai degrabă decât a fi victime ale eredităţii, noi suntem, de fapt, cei care putem să ne configurăm destinul.

DISTRIBUIE: