O criză poate fi rezolvată, printr-un răspuns unitar și adecvat, sau poate fi înrăutăţită, de lipsa de armonie între cei care au capacitatea să rezolve problema. În momentul de faţă, Europa se găsește în a doua postură.

Criza migraţiei din Europa se îndreaptă spre un punct critic, în care pilonii politicii în vigoare se află sub stres constant, iar Angela Merkel are în faţă primul test electoral al politicii de primire a refugiaţilor. Financial Times expune patru mari probleme care ar trebui rezolvate urgent: valurile neregulate de imigranţi care vin din Turcia, incapacitatea Greciei de a se descurca cu miile de imigranţi care rămân blocaţi pe teritoriul ţării, lipsa de voinţă a ţărilor europene de a se uni în spatele unei politici comune și epuizarea răbdării politice în Germania, principala destinaţie pentru imigranţii care ajung în Europa. În faţa acestor probleme urgente, ţări diferite răspund în mod diferit.

Duetul Germania – Turcia

Angela Merkel se află într-o tranziţie importantă și nicidecum ușoară, de la cea mai populară figură din Germania și „mama” Europei la a fi izolată atât printre liderii europeni, cât și domestic. Primirea a peste un milion de refugiaţi anul trecut i-a erodat popularitatea printre germanii de rând și chiar în propriul partid, care acum cere o schimbare de curs în acest sens. Cu toate acestea, cancelarul german și-a apărat recent politica faţă de imigranţi, sfidând veștile de divizare din cadrul guvernului și refuzând să impună limite numărului de refugiaţi care intră în ţară.

Soluţia Germaniei, dar și a Bruxelles-ului, este o înţelegere cu Turcia, pentru a se reduce de acolo numărul total de imigranţi care intră în Europa. Au fost promise un buget pentru a susţine financiar eforturile de găzduire depuse de Turcia, dar și grăbirea procesului de aderare a ţării la Uniunea Europeană, mișcare calificată de mulţi drept șantaj din partea Turciei, care este departe de a îndeplini condiţiile de aderare la blocul comunitar. Deși această înţelegere s-a făcut în noiembrie, mai mult de 2.000 de oameni încă trec din Turcia în Europa în fiecare zi. Vor urma noi discuţii între liderii UE și Turcia, pe 7 martie și într-un summit privind migraţia, ce se va desfășura pe 18-19 martie.

Angela Merkel speră ca aceste discuţii să se finalizeze cu un plan la scară europeană privind imigranţii. „Uneori sunt chiar disperată. Unele lucruri merg foarte încet. Există multe interese conflictuale în Europa”, a declarat Angela Merkel. „Dar este datoria mea să fac tot ce pot pentru ca Europa să găsească o cale comună”, citează Agerpres. Cele două întâlniri din martie ar fi ultimele înainte ca vremea caldă să aducă un nou val de imigranţi în Europa. Cancelarul german a spus deja că nu există un „plan B” pentru obiectivul de reducere a fluxului de imigranţi prin intermediul cooperării cu Turcia. Ceea ce înseamnă că Ankara are un avantaj în negocieri. Europenii își doresc trimiterea refugiaţilor din Grecia în Turcia, însă Ankara nu poate accepta acest plan până când statele-membre nu se înţeleg asupra preluării unui număr de refugiaţi direct din Turcia, conform unei scheme de relocare printre statele-membre, care se pare că este foarte greu de stabilit.

Moartea cotelor obligatorii

Au trecut nouă luni de la prima discuţie despre politica stabilirii unor cote obligatorii, gândită în scopul relocării unui număr de imigranţi care suprasolicită anumite ţări europene, precum Italia și Grecia, și nu s-au relocat decât aproximativ 600 de imigranţi dintr-un total de 160.000. Până la urmă, realitatea arată că, în lipsa unui progres comun vizibil, statele-membre au început să acţioneze solitar.

În Franţa, un tribunal a hotărât că autorităţile au voie să evacueze și să demoleze o parte din tabăra de refugiaţi de la Calais, denumită și „Jungla de la Calais”, care este casă pentru mii de refugiaţi care așteaptă permisiunea de a pleca în Marea Britanie. Aceasta este cea mai mare tabără ilegală din Franţa, care ar adăposti între 3.700 și 7.000 de imigranţi. Ideea demolării taberei a fost contestată de multiple asociaţii și organizaţii umanitare, dar justiţia a decis în favoarea demolării zonei sudice, care nu afectează locurile de închinare și de educaţie. Asociaţiile făcuseră apel ca demolarea să fie amânată până când vor fi găsite alte soluţii de găzduire a celor evacuaţi. Aceștia urmează să fie mutaţi în centrul de primire de la Calais sau chiar în altă parte a Franţei, scrie The Atlantic. Cea mai vestită tabără din Europa, Jungla de la Calais, este o sursă de frustrări pentru guvernul francez și de tensiuni cu rezidenţii locului. În mod natural, mișcarea va fi privită cu atenţie de restul Europei, care este în căutarea unor răspunsuri poate similare.

Ungaria, de exemplu, după ridicarea unui zid de sârmă ghimpată la graniţă, urmează să organizeze un referendum în care cetăţenii sunt chemaţi să răspundă la întrebarea „Vreţi să permiteţi Uniunii Europene să facă obligatorie mutarea unor cetăţeni care nu sunt unguri în Ungaria, fără aprobarea Adunării Naţionale?” Proiectul cu privire la acest referendum a fost depus miercuri la Comisia Electorală Naţională și nu are încă stabilită o dată. Premierul Orban, care a votat împotriva cotelor de redistribuire a imigranţilor, a spus că „întrebarea arată că nimeni altcineva în afara parlamentarilor Ungariei nu poate lua decizii în privinţa unor cote de migranţi”, scrie Gândul. Premierul promovează ideea ca pe una europeană, democratică, pe care o recomandă și altor ţări, și consideră că cei care vor răspunde „Nu” sunt susţinători ai independenţei Ungariei.

Dacă Ungaria s-a poziţionat de la început împotriva politicilor propuse de Merkel, Austria, pe de altă parte, a fost cel mai apropiat aliat al Germaniei pe această problemă. De aceea este în mod particular îngrijorător faptul că Austria a decis să impună cote zilnice pentru numărul de imigranţi care pot intra în ţară şi să introducă verificări în noi puncte de frontieră la graniţa cu Slovenia şi cu Italia, pentru a anticipa noile rute pe care este probabil să le aleagă imigranţii pentru a ajunge în vestul şi nordul Europei, după ce Croaţia, Slovenia, Macedonia și Serbia i-au urmat exemplul și au hotărât limitarea numărului de imigranţi care pot intra pe teritoriul lor. Totodată, Austria a trecut Algeria, Tunisia, Marocul, Georgia, Ghana şi Mongolia pe lista ţărilor sigure, ceea ce înseamnă că imigranţii care provin din aceste state nu vor putea solicita azil şi vor fi deportaţi.

Neputinţa Greciei

Mișcarea Austriei și contagiunea în ţările balcanice au avut efecte imediate. Luni, imagini cu sute de refugiaţi trataţi cu gaz lacrimogen pentru că încercau să treacă peste gardul de sârmă ghimpată pus la graniţa dintre Grecia și Macedonia au umplut paginile presei și mediul online. Dacă, acum câteva luni, oficialii UE „certau” Grecia pentru că nu gestionează cum trebuie fluxul de imigranţi, acum tot aceștia sunt îngrijoraţi că ţara va cădea într-o criză umanitară, cu zeci de mii de refugiaţi blocaţi pe teritoriul său, în urma măsurilor luate de celelalte ţări europene. În acest context, deși relaţiile dintre Grecia și Germania s-au stricat simţitor la ultimele negocieri în privinţa unui împrumut pentru plata datoriilor, Germania pare să fi abandonat rolul de „pasăre răpitoare”, Merkel afirmând: „Puteţi crede că ţările din zona euro au luptat până în ultimul moment pentru ca Grecia să rămână în zona euro (…), iar un an mai târziu, la final, să lăsăm Grecia să se prăbușească în haos?”, transmite AFP.

S-ar putea să fie greu de imaginat, așa cum sugerează Merkel, dar la cum par să meargă lucrurile în Europa, la fel de greu pare de imaginat și un scenariu în care toate statele-membre să convină asupra unui răspuns unitar. În acest context, Statele Unite sunt presate să preia conducerea unei eventuale reglementări internaţionale de urgenţă în privinţa crizei refugiaţilor sirieni în Europa, pentru că, în caz contrar, avertizează experţii, există pericolul prăbușirii ţărilor din Orientul Mijlociu și a Uniunii Europene, scrie Agerpres.

În aceste condiţii, secretarul american de stat, John Kerry , a declarat că SUA are o viziune globală asupra problemei, criza refugiaţilor nefiind o problemă regională, europeană, ci una care mai întâi afectează Iordania, Libanul și Turcia, care oferă adăpost de peste patru ani milioanelor de oameni care au fugit din Siria, nu doar câtorva sute de mii. De partea americană, soluţia înclină tot către o reglementare diplomatică a războiului din Siria, SUA făcând compromisuri vizibile cu Rusia pentru stabilirea primului armistiţiu, care a intrat în vigoare pe 27 februarie și care nu înseamnă doar încetarea focului, ci și pătrunderea în teritoriu a ajutoarelor umanitare și prima speranţă solidă pentru negocierile de pace ce se vor desfășura la Geneva.