Criza refugiaţilor, pe lângă sumedenia de întrebări provocate și de răspunsuri care întârzie să vină, evidenţiază o serie de contraste care obligă la analiză. Unitatea europeană pare să devină mai mult un mit, iar atitudinea diferită a unora faţă de refugiaţi pare desprinsă din filme.

La Budapesta, refugiaţii se lovesc ca de un zid, în numele valorilor europene. În Germania, în baza acelorași valori, cetăţenii îi primesc cu braţele deschise. Este doar unul dintre contrastele vizibile pe bătrânul continent.

Pe de altă parte, jurnaliști, politicieni, dar și oameni simpli, se întreabă de ce ţările din preajma Siriei (mult mai bogate și suficient de încăpătoare) nu fac niciun gest de solidaritate faţă de cei cu care au destule valori comune (cel puţin, religioase). Refuzul ţărilor islamice de a-și deschide porţile marchează un alt contrast ușor observabil.

O Germanie „caldă”

La Budapesta sunt scene de coșmar. În orașele germane, peisajul este însă radical diferit. Atunci când valul de refugiaţi a ajuns la Munchen, germanii, cu ursuleţi de pluș în mână, i-au primit călduros pe cei care au reușit să treacă de baricada maghiară. Unii s-au învoit chiar de la serviciu pentru a fi prezenţi în gări ca să ofere mâncare și haine. De-a lungul şi de-a latul Germaniei, familii întregi își arată disponibilitatea primirii de refugiaţi în propria casă până la finalizarea documentelor pentru azil (proces care poate dura și câteva luni).

În timp ce politicienii din Marea Britanie sunt încă în dispută dacă să mai preia 10.000 de refugiaţi, Germania anunţă o cifră record de 800.000 doar în acest an și, probabil, chiar mai mult de atât dacă va fi necesar.

Dacă nu ar fi vorba despre Germania (proverbial de rece), poate contrastul nu ar fi atât de izbitor. Este vorba, totuși, de ţara care a dat naștere nazismului, care a dus la perfecţiune ura de rasă și care poartă responsabilitatea victimelor a două războaie mondiale. Acum, a devenit un „tărâm al făgăduinţei”, ospitalier  și dătător de speranţe refugiaţilor. Imigranţii au simţit unda verde și strigă la unison: „Iubim Germania!”

Cum poate fi explicată convertirea Germaniei?

Pot fi invocate aspecte de ordin social (Germania are o rată de îmbătrânire accentuată și de aici necesitatea aducerii de forţă de muncă proaspătă), economic (își poate permite, fiindcă este o ţară bogată) sau chiar politic (își asumă răspunderea pentru acest exod din cauza faptului că modificarea contextului politic din ţările de origine a fost posibilă și prin intervenţia Germaniei). În privinţa ultimului aspect, au fost destule voci care au clamat faptul că este responsabilitatea Germaniei să rezolve criza fiindcă tot ea a declanșat-o.

Este însă greu de crezut că cetăţeanul simplu care s-a dus cu entuziasm în întâmpinarea refugiaţilor este racordat la vreuna dintre aceste motivaţii. Din contră, faptul că Germania a anunţat că va pune la dispoziţia refugiaţilor 6 miliarde de euro (doar în acest an) ar fi putut să constituie motive de îngrijorare, nu de satisfacţie.

Totuși, excluzând grupările de extremă dreapta, care prin profilul lor sunt naţionaliste, germanii par să susţină o politică pro-imigraţie. Mai mult de atât, chiar și-au sancţionat cancelarul că nu a acţionat mai prompt și mai hotărât. Astfel, popularitatea cancelarului german, Angela Merkel, a scăzut în mod abrupt. A pierdut patru puncte procentuale faţă de luna trecută, ajungând la 63% cotă de popularitate. Este cel mai scăzut nivel pe care-l înregistrează Merkel din decembrie 2012 şi până în prezent. Motivul? Lentoarea cu care a intervenit în favoarea refugiaţilor.

Un editorialist The Telegraph consideră că, pentru a înţelege empatia germanilor faţă de imigranţi, trebuie să privim în istorie și să ne amintim că mulţi dintre ei au fost la rândul lor refugiaţi. Sunt vii în memorie imaginile a zeci de mii de refugiaţi din Germania de Est care încercau să fugă prin Ungaria, deghizaţi în turiști. Atunci, Ungaria nu a blocat trenurile. Mulţi dintre cei care îi așteaptă cu braţele deschise pe refugiaţi sunt dintre cei care au cunoscut aceleași drame ca ei. Este o formă de empatie pe care nu o poate manifesta decât cel care a trăit experienţe similare, în acord cu celebra sintagmă referitoare la „încălţarea cu pantofii altuia”. „Este un gest umanitar, motivat de raţiuni umanitare”, a explicat ministrul german de interne.

Ar fi de așteptat ca aceeași atitudine să o aibă și statele arabe, fie măcar și prin conexiunile religioase pe care le au cu refugiaţii. Însă o privire de ansamblu indică un alt contrast uriaș.

Fiecare cu străinii lui

„Șase ţări din Golf – Qatar, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Kuweit, Oman si Bahrain – au oferit zero locuri de adăpost pentru refugiaţii din Siria”, a declarat directorul executiv al Human Rights Watch, Kenneth Roth, citat de Washington Post. De fapt nu au niciun fel de politică în ceea ce-i priveşte pe refugiaţi, deși au avut o contribuţie la criza actuală prin modul în care s-au implicat împotriva regimului lui Bashar al-Assad, precizează mai departe cotidianul american. „Dacă încerci să te strecori şi te prind, te expulzează”, susţine Joshua Landis, directorul Centrului pentru Orientul Mijlociu.

Politica statelor bogate din Golf privind migraţia are şi explicaţii. În primul rând, sunt deja supraaglomerate cu străini. „În state precum Emiratele Arabe Unite, 88% dintre locuitori sunt străini, 85% în Kuweit, 70% în Bahrain, 32% în Arabia Saudită. Sunt sufocaţi de străini, forţă de muncă străină, cu contracte de muncă pe perioadă determinată, dar se tem că străinii ar putea să preia controlul. Deci există o structură legală foarte strictă în ceea ce priveşte forţa de muncă străină, dar nu îi lasă pe refugiaţi să vină în ţară”, continuă Landis.

După cum observa Sultan Sooud al-Qassemi, un comentator politic stabilit în Dubai, aceste ţări au unele dintre cele mai mari bugete pentru armată din zona arabă, au standarde de viaţă ridicate, precum și o istorie în ceea ce priveşte primirea imigranţilor din alte naţiuni arabe, cărora le-au acordat cetăţenie. „Golful trebuie să înţeleagă că acum este momentul schimbării politicii privind acceptarea refugiaţilor din criza siriană”, scrie Qassemi.

Până la acea schimbare, Europa trebuie să ofere răspunsuri credibile și soluţii eficiente. Deocamdată, contrastele rămân și, cel mai probabil, se vor amplifica, pe măsură ce valul de imigranţi va crește. Este nevoie de timp pentru schimbarea fondului care a generat exodul și de intervenţii punctuale pentru înlăturarea cauzelor. În această direcţie, răbdarea va fi una dintre armele esenţiale în confruntarea cu această criză. Rămâne însă de văzut dacă Europa va reuși să mai rămână o uniune și dacă va avea forţa convingerii suficient de puternică în a determina statele arabe să pună umărul la rezolvarea unei probleme de care nu sunt deloc străine.