Liderii politici europeni au dificultăţi mari în a se pune de acord, chiar dacă noua decizie JAI pare să fi tranșat problema refugiaţilor prin impunerea cotelor obligatorii. Anterior deciziei, tot mai multe voci au sugerat că ar trebui ajutaţi doar refugiaţii creștini. Ar putea fi o variantă de luat în calcul, dar este în ton cu spiritul european și valorile creștine?

Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, a anunţat că va deschide ușile Palatului Lambeth, din Londra, unde își are reședinţa, pentru cel puţin una sau două familii de refugiaţi. Motivul? „Și Iisus a fost un refugiat“, ar fi spus Welby, potrivit purtătorului său de cuvânt, citat de The Guardian. În același timp însă, episcopul anglican nu își poate reprima o îngrijorare. Simultan cu milioanele de sirieni care fug de terorism cu speranţa de a-și găsi salvarea într-una dintre ţările occidentale, mulţi creștini refuză să intre în taberele de refugiaţi, în majoritate populate de musulmani sunniţi, de teama atacurilor la care pot fi expuși. Welby crede că asta ar putea conduce la o situaţie în care creștinii veniţi dinspre Siria sau Irak să nu fie printre cei 20.000 de refugiaţi cărora Marea Britanie le-ar fi promis azil.

„Care este politica guvernului de a ajunge la cei care nu sunt, de fapt, în taberele de refugiaţi?“, a fost una dintre întrebările pe care Welby le-a adresat Camerei Lorzilor. Arhipiscopul a criticat chiar și numărul de 20.000 de refugiaţi, pe care îl consideră  a fi „un răspuns foarte subţire“ la o criză extrem de gravă.

Creștinii sar în ajutorul musulmanilor

La prima vedere, Welby pare să fie interesat doar de soarta creștinilor din spaţiul islamic. Însă el a dorit să evidenţieze, mai degrabă, atenţia insuficientă faţă de categoria cea mai persecutată din Orientul Mijlociu. Prelatul englez nu este adeptul impunerii unei strategii discriminatorii faţă de refugiaţi, dar nici a neglijării celor care sunt mai puţin vizibili în convoaiele de imigranţi.

De altfel, în mediile religioase nu s-au propagat variante de selecţie a refugiaţilor în funcţie de convingerile lor. Nu a făcut-o nici papa, care a solicitat ca fiecare parohie romano-catolică din Europa să găzduiască o familie de refugiaţi. Și evanghelicii din America au avut iniţiative similare. De exemplu Kevin Jessip, președintele Global Strategic Alliance, a adresat o solicitare pentru mai bine de 1.000 de biserici să se implice în demersul de a le oferi adăpost refugiaţilor.

Politicienii au propria lor variantă creștină

„Oricare ar fi religia migranţilor și a refugiaţilor, aceștia ar trebui să fie primiţi ca fraţi și surori, în loc să fie văzuţi ca o povară“, a declarat Gradzinski Matei, membru al Consiliului Pontifical pentru Pastorala Imigranţilor. Nu aceeași înţelegere o au însă politicienii. Unele ţări și-au exprimat disponibilitatea de a primi refugiaţi, însă cu o condiţie: să fie creștini.

De exemplu, purtătorul de cuvânt al Ministerului slovac de Interne, Ivan Netik, a declarat că „nu avem moschei în Slovacia, deci cum ar putea musulmanii să fie integraţi dacă nu le va plăcea să stea aici?“ Și Cipru este gata să primească până la 300 de refugiaţi, dar „am prefera ca ei să fie creștini ortodocși’“, a declarat ministrul cipriot de Interne. Acestei poziţii i se alătură și oficiali din guvernul Australiei. Motivul invocat este, însă, diferit: „Sunt de părere că minorităţile creştine sunt persecutate în Siria şi, chiar dacă se va încheia conflictul, ele tot vor fi persecutate“, a precizat ministrul Afacerilor Externe al Australiei.

Alte ţări au recurs deja la această formă de selecţie. Ungaria a primit în secret 1.000 de familii creştine din Irak şi Egipt în ultimii doi ani, a dezvăluit ministrul ungar pentru Resurse Umane. În plus, ministrul respectiv a declarat faptul că oficialii ungari sunt dispuși să repete gestul doar pentru creștini. Și în spaţiul românesc s-a vehiculat o poziţie similară, dar nu a constituit un subiect de dezbatere publică.

Alt timp, alte atitudini

Nu doar decidenţii politici au această percepţie. Chiar și la nivel local pot fi regăsite atitudini de acceptare doar a celor care împărtășesc valorile creștine. În această situaţie sunt autorităţile regiunii franceze Charvieu-Chavagneux, care au transmis că sunt pregătite să primească refugiaţi, însă „familiile trebuie să fie creştine“ deoarece creştinii „nu ajung la decapitarea patronului lor“.

Cazul micii comunităţi franceze este într-un contrast puternic cu povestea orăşelului Le Chambon-sur-Lignon (tot dinFranţa). Acesta din urmă a devenit un loc de refugiu pentru evrei în perioada în care Franţa era ocupată de nazişti. Conduşi de pastorul André Trocmé, locuitorii oraşului Le Chambon-sur-Lignon au salvat, în timpul războiului, între 3.000 şi 3.500 de evrei aducându-i în comunitate şi ascunzându-i de autorităţile franceze şi naziste. Prin comparaţie, atitudinea cetăţenilor de atunci a fost în dezacord cu ceea ce se vehiculează în prezent în unele localităţi franceze.

Scuze puţin cam șubrede

Pe de o parte, se pot găsi justificări pentru interesul manifestat preponderent doar pentru refugiaţii creștini. Numărul creştinilor ucişi în fiecare an din cauza credinţei lor este atât de mare încât, matematic vorbind, la fiecare cinci minute un creștin moare ca martir. Deci, nu ar fi atât de greșită preocuparea faţă de soarta refugiaţilor creștini, aflaţi în dificultăţi suplimentare comparativ cu alţi concetăţeni de-ai lor.

Pe de altă parte, este greu de crezut că politicienii care au clamat disponibilitatea primirii creștinilor rezonează cu adevărat cu dramele refugiaţilor, fie ei și creștini. Nu preau au făcut-o atunci când organizaţii internaţionale au tras puternice semnale de alarmă cu privire la situaţia creștinilor din spaţiul islamic. Apelurile nu au primit un răspuns adecvat. În consecinţă, graba de a accepta doar creștini poate fi decriptată, de fapt, ca o scuză mascată în faţa ezitării oferirii ajutorului așteptat. Este, de fapt, o înţelegere eronată a creștinismului și a conceptului de solidaritate pe care acesta îl promovează, indiferent de riscurile pe care le implică o asemenea atitudine.

DISTRIBUIE: