Pentru români, teama de evrei pare să fie de domeniul trecutului. Așa s-ar putea concluziona în condiţiile în care atitudini reprobabile întâlnite în spaţiul românesc cu ani în urmă nu au mai fost repetate. Dacă lipsesc faptele, aceasta înseamnă că s-au schimbat și percepţiile? Un sondaj recent dezvăluie că mulţi români nu sunt chiar încântaţi să stea în compania evreilor.

Mai suntem ospitalieri și toleranţi? Proverbele autohtone spun că da. Însă pentru o treime din români, evreii nu se numără printre persoanele cu care ar dori prea mult să se întâlnească. Cel puţin aceasta este concluzia care se desprinde în urma sondajului comandat de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din Romania „Elie Wiesel”. Potrivit cercetării, 11% dintre români consideră că evreii reprezintă o problemă pentru România, iar 22% i-ar dori numai ca turiști în ţară.

Sondajul realizat de CSOP a urmărit să identifice modul de raportare al cetăţenilor români la minorităţi, la Holocaustul din România, care este imaginea acestora în privinţa mareșalului Ion Antonescu și a Mișcării Legionare, precum și atitudinea faţă de Statul Israel sau expunerea faţă de evenimente similare.

Ce spun datele?

În privinţa Holocaustului, 73% dintre respondenţi declară că au auzit de acest subiect, iar dintre aceștia 34% recunosc că această tragedie a avut loc și în România. Însă responsabilitatea este preponderent atribuită Germaniei (după cum consideră 69% dintre intervievaţi), urmată la mare distanţă de guvernul Antonescu (practic, doar 19% dintre respondenţi văd o implicare a autorităţilor române).

În privinţa mareșalului Antonescu, nu s-ar putea spune că lucrurile au început să intre pe un făgaș al normalităţii. Deși a fost declarat criminal de război, mulţi români îl consideră mai degrabă un patriot și un strateg. Este vorba de 54% dintre respondenţi, care demonstrează că cele două decenii postdecembriste nu au fost prea utile pentru schimbarea percepţiei în privinţa vinovăţiei lui Antonescu. Prin contrast, 46% îl consideră responsabil pentru crime împotriva romilor. Însă vinovăţia sa faţă de evrei este recunoscută doar de 30% dintre participanţii la studiu.

Ce spuneau anterior datele?

În anul 2007 a fost derulat un sondaj similar. Prin comparaţie, numărul celor care afirmă acum că au auzit despre Holocaust este în creștere cu 12%. Tot în creștere este și numărul celor care știu că Holocaustul a avut loc și în România (este vorba de o creștere cu 6%). Și procentul celor care consideră guvernarea Antonescu responsabilă pentru iniţierea Holocaustului este în creștere, cu 8%. Concluzionând pe marginea acestor diferenţe, am putea considera că s-au schimbat percepţiile în România și că românii sunt conectaţi la realităţile istorice, abandonând manifestările naţionaliste pe care eram obișnuiţi să le vedem cu mulţi ani în urmă.

Însă o privire mai în detaliu arată că lucrurile sunt departe de a fi așa. Cele două sondaje sunt separate de aproape un deceniu. Faptul că Antonescu se bucura de aprecieri pozitive în 2007 nu este chiar surprinzător. Ne putem aduce aminte de euforia generată în jurul persoanei sale și de încercările unor politicieni de reabilitare a dictatorului. De asemenea, nu trebuie ignorat faptul că în anul 2006 TVR producea emisiunea „Mari români” (cu celebrul top 100 al celor mai mari români din istorie). Surprinzător sau nu, mareșalul a ocupat locul 6, ajungând astfel în finala celor mai mari 10 români din istorie (cu mult înaintea lui Ferdinand, Iorga sau Brâncoveanu). Aproape că nici nu a contat faptul că în anul 2004 statul român și-a asumat responsabilitatea pentru atrocităţile comise, recunoscând oficial că în România a existat Holocaust. Poate fi și aceasta o demonstraţie a clivajului care există între gesturile simbolice ale politicienilor și ceea ce se întâmplă la „firul ierbii”.

Schimbări în ritm de melc

După aproape un deceniu, constatăm că diferenţa dintre cele două sondaje este doar de 8% în ceea ce privește responsabilitatea lui Antonescu. Nu este, totuși, prea puţin în condiţiile în care din anul 2006 a fost pus în atenţia publicului Raportul final despre Holocaust, care recomanda să fie introdusă studierea Holocaustului ca disciplină opţională? De atunci, în fiecare an s-au comemorat victimele Holocaustului, au fost realizate emisiuni televizate, au fost introduse în manualele de istorie secvenţe (este drept, nu prea multe) despre antisemitismul românesc.

În ciuda acestor eforturi, 4 ani mai târziu (în 2011), un nou studiu arăta că percepţiile faţă de evrei sau faţă de chestiuni asociate acestora au rămas problematice. De data aceasta, cercetarea Fundaţiei Soros atesta că 1 din 6 români nu ar dori să aibă vecini musulmani, evrei și maghiari. Concluzia studiului ar trebui să ne pună pe gânduri: Românii sunt intoleranţi faţă de minorităţi (fie etnice, fie religioase) și au tendinţa de a respinge tot ce este diferit. Așa se explică de ce „sectanţii” sunt respinși de o treime dintre români, fiind a doua mare categorie faţă de care unii români nu au sentimente prea favorabile.

Desigur, nu pot fi contestate schimbările care au survenit totuşi de-a lungul anilor. Dar nu sunt oare prea lente în raport cu volumul de informaţii existent și cu eforturile depuse? Întrebarea fundamentală este dacă toate acestea și-au atins și ţinta, iar în această privinţă trebuie remarcat aspectul cel mai îngrijorător, determinat de analiza profilului celor care resping minorităţile: persoanele sub 30 de ani sunt mai intolerante decât cele peste 30 de ani. Cu alte cuvinte, cei care nu au fost expuși unei propagande antisemite, precum cea interbelică, sunt mai puţin toleranţi decât cei care au fost expuși.

Probleme cu trecutul

Explicaţiile pot fi multiple. Recuperarea trecutului mai degrabă prin mituri decât prin acurateţe istorică, la care se adaugă și o formă de naţionalism cu sorgintea într-o paradigmă comunistă, conturează un fond în baza căruia este relativ simplă perpetuarea unor tare ale trecutului. Dacă luăm în calcul și ignoranţa, atunci se conturează deja suficiente lacune ale societăţii românești care necesită abordate. Studiul Institutului „Elie Wiesel”, de pildă, dezvăluie că doar 12% dintre respondenţi s-au declarat „mult” sau „foarte mult” interesaţi de subiectul Holocaustului. În acest context, este o eroare de calcul a miza pe faptul că o informaţie transmisă ajunge neapărat la destinatar. De aici pot deriva așteptări fără suport și date statistice ca cele pe care studiile le scot la iveală.

Ele demonstrează că unii români au încă probleme cu trecutul. Continuăm să plătim tributul unei politici educaţionale din care au lipsit și continuă să lipsească aspecte fundamentale ale fiinţei umane. Printre ele poate fi menţionată şi toleranţa autentică, una care să ducă nu la fuga de alteritate, ci la dorinţa de cunoaștere. În consecinţă, „unitatea în diversitate” rămâne un concept frumos ambalat, dar prea puţin utilizat.

DISTRIBUIE: