„Tati, pot să-ţi pun o întrebare?“ „Da, sigur, ce este?“ a răspuns bărbatul. „Tati, câţi bani faci într-o oră?“ După câteva insistenţe, tatăl îi raspunde: „Dacă tot vrei să ştii, fac 20 de dolari pe oră.“ „Tată, pot să împrumut 10 dolari, te rog?“ La auzul acestor cuvinte, deranjat de interogatoriul copilului şi gândind că acesta este nemulţumit în ciuda a tot ceea ce face pentru el, se supără şi îşi trimite fiul la culcare. După o oră, merge în camera lui şi îi oferă cei 10 dolari. Mulţumit şi bucuros, băiatul scoate de sub pernă câteva bancnote mototolite, le numără şi apoi se uită la tatăl său. „De ce doreşti mai mulţi bani dacă deja ai câţiva?“ a murmurat tatăl. „Deoarece nu aveam destui, dar acum am“, a răspuns băieţelul. „Tati, am 20 de dolari. Pot cumpăra o oră din timpul tău?“

E doar o fabulă, dar ilustrează cât se poate de bine starea în care ne aflăm. Oamenii sunt atât de ocupaţi încât nu mai au timp de nimic, nici măcar de familia, de copiii lor. A fi ocupat este considerat a fi chiar o virtute ; mai rău ar fi să nu ai nimic de făcut, să nu fii ocupat. Potrivit opinionator.blogs.nytimes.com, în majoritatea cazurilor, oamenii care se plâng de faptul că sunt foarte ocupaţi sunt aşa în mod voluntar, din cauza muncii, activităţilor sau obligaţiilor pe care şi le-au însuşit în mod voluntar. Aceştia se simt vinovaţi, nervoşi şi chiar irascibili atunci când nu lucrează sau când nu fac ceva „util“. De ce ? Probabil pentru că deja sunt dependenţi de „starea de ocupat“, sau sunt foarte ambiţioşi, sau nu ştiu ce să facă cu timpul liber.

Chiar şi copiii sunt ocupaţi, mai ocupaţi decât erau adulţii de astăzi la vârsta lor. Ei sunt copleşiţi, ademeniţi cu tot felul de activităţi, care mai de care mai interesante şi mai utile, încât se pare că au din ce în ce mai puţin timp liber. Ca şi în cazul celor mari, a fi ocupat este sinonim cu a face lucruri utile, cu a fi muncitor şi cu a fi o persoană foarte importantă. La celălalt pol se află puţinele persoane care au timp liber, care nu sunt chiar aşa de ocupate şi care sunt catalogate de prima categorie ca fiind oameni leneşi sau „pierde-vară“.

Nu mai avem timp să stăm de vorbă, să medităm pentru că tot timpul ne grăbim. Unii sociologi şi psihologi susţin că aceasta este o stare pe care ne-o „fabricăm“ noi înşine, pentru că am putea fi mai puţin ocupaţi decât suntem în realitate. Mai mult decât atât, a fi ocupat a ajuns aproape ca o boală, pe care o îndrăgim şi de care nu vrem să ne descotorosim. Dacă ne-am lua timp să analizăm efectele ei, atât la nivel fizic, cât şi emoţional, ne-am da seama că trebuie să facem ceva pentru a fi mai puţin ocupaţi. Poate că va trebui să planificăm din nou agenda, să renunţăm la lucrurile care nu sunt chiar atât de „necesare şi importante“ pentru a trăi o viaţă cu sens, o viaţă plină, pentru ca aceasta să nu ni se strecoare printre degete fără să ne dăm seama. Viaţa este prea scurtă pentru a trăi ocupaţi!