Oscar Pistorius, condamnat la 6 ani de închisoare

9

Oscar Pistorius, primul atlet paralimpic care a participat la Jocurile Olimpice, a trecut de la statutul de erou la cel de criminal, după ce și-a împușcat mortal prietena, fotomodelul Reeva Steenkamp, acum trei ani. Atât a durat ca Pistorius să primească o sentinţă definitivă: închisoare 6 ani, cu posibilitatea de eliberare după 3 ani.

Avocaţii lui Pistorius, care a f0st în arest la domiciliu, au încercat să evite cu totul închisoarea dată fiind condiţia fizică a australianului. Pistorius chiar a renunţat la un moment dat la proteze și a mers prin sala de judecată pe cioturi, sperând să demonstreze că i-ar fi imposibil să stea într-o închisoare pentru persoane normale.

Într-o anumită măsură schema a reușit, având în vedere că procurorii au cerut un minimum de 15 ani, conform legii. Chiar și analiștii preconizaseră o sentinţă de cel puţin 10 ani. Legea permite însă și sentinţe mai mici, pe baza unor consideraţii. Judecătoarea a explicat că în acest caz a ţinut cont de dizabilitatea lui Pistorius și de faptul că în repetate rânduri a arătat că regretă ce a făcut și a încercat, fără succes, să îi contacteze pe părinţii fetei pentru a-și cere iertare.

„Este un erou decăzut, care și-a pierdut cariera și care este în ruină din punct de vedere financiar. Cel mai rău este că a luat viaţa altui om, de maniera în care a făcut-o, și nu va avea pace”, a declarat judecătoarea, concluzionând că o sentinţă mai lungă nu ar face mai multă dreptate. Sentinţa poate fi apelată de procurorii cazului. Avocaţii apărării au declarat că nu vor face apel.

Oscar Pistorius a susţinut mereu că și-a împușcat din greșeală prietena prin ușa de la baie, crezând că a intrat cineva în casă, ceea ce ar fi fost posibil având în vedere rata mare de criminalitate din Africa de Sud. Procurorii au susţinut însă că a omorât-o intenţionat, după o ceartă aprinsă. În verdictul iniţial, din 2014, judecătoarea l-a acuzat de omor prin imprudenţă și l-a condamnat la 5 ani de închisoare. Pistorius a executat doar un an, după care a fost eliberat să își continue sentinţa la domiciliu.

Procurorii au făcut apel la Curtea Supremă de Apel, care a anulat verdictul de omor prin imprudenţă, spunând că, indiferent cine s-ar fi aflat după ușă, Reeva sau un infractor, lui Pistorius trebuia să îi fie clar că acea persoană poate muri din cauza acţiunilor lui. Așadar Curtea l-a găsit vinovat de crimă, iar cazul a fost întors la judecătoarea iniţială pentru o altă sentinţă. Publicul, procurorii și analiștii așteptau o sentinţă sensibil mai serioasă de această dată, dar nu au primit-o. Marius du Toit, fost procuror și judecător, a declarat că noua sentinţă, care este la „limita indulgenţei”, reflectă foarte clar că judecătoarea încă îl consideră că Pistorius vinovat de o crimă accidentală, nu de una cu intenţie, scrie NYTimes.

Foto: Wikimedia Commons

DISTRIBUIE: