Ne-am obişnuit deja cu ideea că egalitatea reprezintă un concept care are prea puţin suport în lumea reală. Uneori nu suntem egali nici măcar în faţa morţii. Oare banii sunt cei care trebuie să vorbească chiar și pentru lumea de dincolo?

Înmormântările costă. Este deja o realitate incontestabilă a timpurilor noastre. Criza și-a pus amprenta și în privinţa „marii treceri”. Un articol publicat de către The Guardian prezintă o imagine tulburătoare a dificultăţilor pe care le au mulţi britanici în a face faţă cheltuielilor de înmormântare. Dacă englezii resimt povara financiară a morţii, atunci ce s-ar mai putea spune despre români?

Managerul unei companii de credite din Liverpool i-a mărturisit jurnalistei Dawn Foster că cel mai îngrijorător aspect al austerităţii este numărul celor care sună la compania sa pentru că nu-şi pot permite să-i îngroape pe cei dragi. „Oamenii sună de la spital, pentru că nu pot plăti cele 1.000 de lire sterline pentru a ridica mortul”, spune managerul.

Această situaţie este rezultatul direct al faptului că, în ultimii 10 ani, costurile unei înmormântări au crescut cu 80%. Nu același lucru se poate spune despre venituri. Mai concret, la nivel naţional, preţul mediu pentru o înmormântare este de 3.163 de lire sterline. În Londra, situaţia este mult mai rea, cifra ajungând la 4.836 de lire. Raportat la venitul mediu al unui britanic, costul înmormântării este mult peste mijloacele de trai. Nici asigurarea de viaţă nu pare o soluţie viabilă pentru mulţi cetăţeni britanici, în condiţiile în care aceștia au dificultăţi să pună mâncare pe masa copiilor, argumentează mai departe jurnalista.

Greu este să fii sărac

Ajunse la limita disperării, multe familii contactează Acţiunea Socială Quaker (QSA), o mică organizaţie caritabilă care oferă consiliere cu privire la înmormântări. Cei care solicită sprijin nu doresc o ceremonie fastuoasă pentru cei dragi, ci doar posibilitatea de a-i îngropa. Între dorinţă și putinţă apare însă un clivaj generat și de faptul că, puși în faţa unei morţi subite a cuiva drag, oamenii nu știu nici cărei firme funerare să se adreseze.

Partea cea mai frustrantă a poveștii este că unii încearcă să profite de situaţie, folosindu-se de factori psihologici, prin intermediul cărora își rotunjesc veniturile. Astfel, directorii firmelor funerare întreabă cu insistenţă dacă nu cumva cel decedat „nu merită mai mult“ sau dacă rudele nu ar trebui să plătească mai mult pentru îmbălsămare, pentru că aşa „este demn“. Cât de artificial sunt „umflate” cifrele o arată și experienţa unei femei care a contactat QSA atunci când i s-au cerut 7.500 de lire sterline pentru o înmormântare. Organizaţia caritabilă a reuşit însă să descopere o firmă de pompe funebre care a cerut doar 1.500 de lire sterline.

Concluzia jurnalistei britanice este la fel de vehementă ca analiza sa. Guvernul britanic trebuie să accepte că oamenii merită să fie trataţi cu demnitate chiar şi după moarte şi că politica de austeritate pe care o promovează cauzează condiţii perfecte pentru a fi resimţită din plin povara înmormântării. „Știm că mare parte din populaţie abia îşi permite să trăiască. Acum oamenii nu-şi mai permit nici să moară“, conchide Foster.

Tradiţionalismul complică schema financiară

Dacă englezii își direcţionează și limitează cheltuielile doar către pompele funebre (care se ocupă de întreaga procesiune), fără să fie necesare cheltuieli suplimentare, în alte ţări costurile sunt mai ample. Acest fapt este posibil fiindcă intervin aspecte de ordin tradiţional care facilitează distribuirea cheltuielilor în mai multe părţi.

De pildă, în România, cheltuielile sunt direcţionate spre îndeplinirea formalităţilor birocratice, cât și pentru asigurarea serviciilor religioase. De regulă, acestea din urmă sunt cele mai împovărătoare. Pe lângă taxele oficiale percepute de bisericile din România, în cazul unei înmormântări rudele celor decedaţi sunt nevoite să scoată din buzunar alţi bani în funcţie de biserica sau de preotul la care merg. Astfel, conform unei analize Adevărul efectuată pentru marile orașe ale României, tarifele neoficiale pentru o înmormântare nu sunt deloc uniforme. De exemplu, preoţii „costă“ de la 50 de lei până la 350 de lei.

Aceasta nu este însă singura cheltuială. Locul de veci şi sicriul intră în cheltuielile obligatorii, dar accesoriile, aranjamentele florale, transportul, masa de parastas, pomenirile ulterioare sunt benevole și ţin de buzunarul fiecăruia. Aceasta este concluzia unei analize a ziarului Vocea Transilvaniei, care atesta că, în 2014, cheltuiala minimă pentru cele 3 zile de la deces la înmormântare ajunge să depășească 2.500 de lei. Cei cu dare de mână își permit tot pentru același interval de timp să plătească 12.000 de lei. Concluzia jurnaliștilor este pe măsura realităţii observate: „Societatea românească este polarizată din punct de vedere economic nu doar în timpul vieţii membrilor ei, ci și atunci când aceștia trebuie conduși pe drumul de apoi.”

Percepţia despre viaţa de dincolo costă

Înmormântarea devine un lux fiindcă se interpun în procesiunea funerară nu doar preferinţele rudelor, ci și factori de ordin religios. Astfel, percepţia despre viaţa de dincolo facilitează exploatarea resurselor financiare. Dorinţa legitimă de a asigura un loc în viaţa de dincolo îi determină pe mulţi români să bage adânc mâna în buzunar pentru a fi siguri că au tot ce este necesar pentru „cele veșnice”.

Obiceiurile asociate morţii variază în funcţie de zonă și de tradiţionalismul românului. Analizele etnologice evidenţiază atât diferenţele, cât și originea precreștină a celor mai multe dintre obiceiuri. Practic, românii ajung să plătească pentru ritualuri care ar putea să lipsească din procesiunile funerare, dar care se menţin pe un substrat psihologic construit pe convingerea că, după moarte, se poate schimba în mod radical soarta celui decedat.

În consecinţă, se pleacă de la premisa că o intensificare a practicilor religioase post-mortem crește șansele ca sufletul celui mort să treacă cu succes „vămile”. Cel decedat este beneficiarul direct al tuturor ritualurilor care se fac, dar și cei rămași în viaţă au conștiinţa împăcată că și-au făcut datoria. Pe acest fond, banii sunt cei care decid soarta omului. Cu alte cuvinte, pentru cei care gândesc în acest fel există riscul de a nu scăpa de povara sărăciei nici pe lumea cealaltă. Ar putea să fie și altfel? Condiţia fundamentală constă într-o reevaluare a concepţiei despre moarte. Astfel, înmormântarea are șansele de a nu mai deveni o povară inutilă pe umerii celor săraci.

DISTRIBUIE: