Ketamina, folosită pentru tranchilizarea cailor și combaterea depresiei

930

Depresiei, una dintre bolile secolului XXI, pare să i se fi găsit un antidot. Cel puţin, aceasta susţin unii dintre cei care pretind că obţin rezultate incredibile în tratarea bolii cu ketamină, substanţă utilizată pentru tranchilizarea cailor, dar ca analgezic extrem de puternic.

Psihiatrul Steven Levine, din New Jersey, a fost primul care s-a gândit să utilizeze ketamina în tratarea unui pacient care suferă de depresie și a cărui suferinţă nu a putut fi tratată prin antidepresivele disponibile în comerţ. Ideea i-a venit în urma unei conversaţii cu un pacient. Acesta din urmă a mărturisit că s-a simţit mai bine după ce a luat un sirop de tuse. Psihiatrul a cercetat imediat pentru a depista o posibilă substanţă activă existentă în sirop. A constatat că acesta conţinea dextrometorfan, care, ca și ketamina, poate induce o stare disociativă sau o desprindere de realitate.

Levine a devenit astfel unul dintre specialiștii psihiatri care administrează ketamină pentru combaterea depresiei. Recunoaște că obosise să administreze medicamente pe care lumea știinţifică le prescria pentru depresie, cu efecte secundare semnificative și care erau ineficiente pentru unii pacienţi. În jur de 45% dintre pacienţi răspund pozitiv la antidepresivele tradiţionale, o mare parte a celor afectaţi continuând să sufere.

Tratamentul

Levine a căutat pacienţi care nu au răspuns la aproape niciun tip de antidepresive, deși se supuseseră la tratamente dure, cum ar fi terapia cu electroșocuri sau stimularea transcraniană. Rezultatele cu acest gen de tratamente s-au lăsat așteptate. Spre deosebire de tratamentele cu antidepresive tradiţionale (care pot dura săptămâni până la constatarea eventualelor rezultate pozitive), ketamina facilitează observarea într-un interval de doar câteva ore a impactului pozitiv asupra depresiei. Începând cu anul 2011, Levine a administrat ketamină la 600 de pacienţi. Oferită doar celor la care niciun alt tratament nu a fost eficient, s-a constatat că aproape 70% dintre aceștia au înregistrat o stare de bine evidentă după ce au folosit ketamină. În prezent, rata de succes pe care o înregistrează Levine este între 80 și 85%.

Utilizare

Spre deosebire de alte medicamente psihedelice, care au fost de asemenea investigate pentru capacitatea lor de a ajuta la tratarea bolilor mintale, ketamina este un medicament legal, disponibil pe scară largă și ușor de procurat, spune Levine. Spre deosebire de anul 2011, când psihiatrul a început să îl utilizeze pentru prima oară, în prezent există o multitudine de studii medicale asupra ketaminei. Asociaţia Americană de Psihiatrie (APA) lucrează la crearea unor linii directoare oficiale pentru administrarea medicamentului.

Ketamina, care de mai mulţi ani a fost pe piaţă ca anestezic, este un medicament generic, ieftin, deși pentru administrarea sa intravenoasă, la cabinetul medicului, se adaugă costurile de tratament. Cercetătorii de la Centrul de Neuropsihiatrie al Facultăţii de Medicină Baylor (SUA) și de la Spitalul Ben Taub, din Houston, sunt încântaţi de rezultatele unui experiment care arată că administrarea de ketamină are efect imediat, în primele două ore, și durează de la câteva zile la câteva săptămâni. „K-hole” este termenul utilizat pentru a descrie „călătoria” cu ketamina. În timpul „K-hole”, mintea consumatorului se desprinde de lumea exterioară.

Rezultate

Liz Lehmann, una dintre pacienţii lui Levine, a admis că efectul disociativ al medicamentului este neașteptat de pozitiv. Înainte de a începe tratamentul cu ketamină, Lehmann avea dificultăţi chiar și de a se ridica din pat, simţind nevoia izolării. Deprimarea făcea parte din rutina vieţii. Au urmat nenumărate ore de tratament și a încercat o lungă listă de medicamente. Cineva i-a recomandat să îl consulte pe Levine. Acesta din urmă a încercat câteva medicamente convenţionale pentru depresie, însă fără rezultate. Atunci i-a sugerat să încerce ketamina. Acum, Liz își petrece timpul învăţând să cânte la chitară și stând de vorbă cu prietenii. Mai mult, ea spune că ketamina i-a redat „interesul pentru viaţă”.

Și alţi pacienţi au declarat că în primele 24 de ore de la administrarea ketaminei s-au calmat şi relaxat. „Înainte, totul era în ceaţă. După tratamentul cu ketamină, am simţit că pot începe o viaţă nouă, să merg acasă şi să îmi văd prietenii sau să fac cumpărături şi să gătesc pentru familia mea”, a declarat o altă pacientă, mamă a trei copii.

Rezultatele provin din faptul că ketamina diminuează negativismul pacienţilor cu depresie și le permite să vadă viaţa într-un mod mai pozitiv. Astfel, noi deprinderi sunt cultivate. „După acest tratament, putem contracara ani de gândire negativă”, spune și Mason Turner, coordonatorul secţiei de psihiatrie la Kaiser Permanente San Francisco Medical Center. Specialistul afirmă că a fost surprins în mod plăcut atunci când a realizat că poate recomanda un medicament care funcţionează atât de bine. „Ne simţim ca și cum am salvat vieţile unor oameni cu acest tratament”, a spus Turner. „Am constatat schimbări remarcabile la pacienţi diagnosticaţi cu depresie severă de mai mulţi ani, acolo unde niciun alt tratament nu a funcţionat”, susţine și psihiatrul Rupert McShane, de la Universitatea Oxford.

Probleme

Ceea ce evită însă să spună specialiștii este că ketamina poate cauza unele probleme la nivelul vezicii urinare, iar unele studii sugerează că ea ar putea crea probleme cardiace. Totuși Organizaţia Mondială a Sănătăţii a pus ketamina pe lista de medicamente esenţiale. Dincolo de posibilele implicaţii negative rămân întrebări care necesită răspunsuri adecvate. Starea de euforie este suficientă pentru a marca vindecarea depresiei? În acest sens, se poate afirma că dispariţia unor simptome nu implică și rezolvarea cauzelor.

Alţi specialiști în tratarea depresiei apelează la așa-numita tehnică cognitiv-comportamentală care presupune nu doar tratarea unor efecte, ci ajungerea la cauzele profunde ale depresiei. Doctorul Neil Nedley sugerează în cartea sa Depresia, calea spre vindecare posibile cauze ale depresiilor și modalitatea de rezolvare a acestora prin schimbarea stilului de viaţă. Această abordare pune accent pe învăţarea de strategii și abilităţi de-a face faţă situaţiilor sociale și provocărilor din viaţa cotidiană. Intervin în acest joc dur și elemente care ţin de nutriţie, de atitudine faţă de viaţă sau de maniere de gândire. Acestea nu pot fi corectate prin stări de euforie induse artificial. Este nevoie de ceva mai mult, în cazul în care se dorește obţinerea unor rezultate pe termen lung. Este greu de crezut, oricât de mult se străduiesc specialiștii să argumenteze în această direcţie, că un drog cu potenţiale efecte negative poate rezolva deprinderi greșite formate de-a lungul vieţii.

DISTRIBUIE: