Trăim în două Românii, dar nu una a celor buni și una a celor răi, ci una a Feţilor-Frumoși și una a Zmeilor. Cel puţin aceasta este concluzia la care a ajuns o cercetare realizată de o echipă de psihologi din Cluj-Napoca şi Bucureşti despre profilul naţional de personalitate al românilor.

Este o premieră naţională, a anunţat coordonatorul echipei de psihologi, Daniel David, cu referire la concluziile studiului pe care tocmai l-a dat publicităţii. Astfel personalitatea românilor ar avea o structură bipolară, adică cu două profiluri complet diferite de personalitate.

Pe de-o parte, unii sunt extrovertiţi și deschiși la schimbări (reprezentând personalitatea „Factor X+”, sau „Făt-Frumos”, cum este numită în studiu), având un profil caracterizat prin instabilitate emoţională scăzută, asociată cu deschidere crescută faţă de schimbare, cu acceptarea autorităţii, cu gândire critică, agreabilitate (încrederea în oameni) şi conştiinciozitate (ordine, disciplină, atitudinea faţă de reguli, creativitate). De cealaltă parte sunt cei care cad în extrema nevrotismului, adică a instabilităţii emoţionale și a tradiţionalismului (personalitatea „Factor X-”, sau „Zmeu”). Este un profil cu deschidere scăzută, agreabilitate și conştiinciozitate scăzută. Aparent, s-ar putea aprecia una dintre tendinţe ca fiind pozitivă, prin contrast cu cealaltă, care este negativă. Însă niciuna dintre ele nu poate fi apreciată în acest fel, având „doar un potenţial pozitiv sau negativ”, precizează cercetătorii, conform Mediafax. De aici derivă o serie de provocări ce pot fi identificate fără a avea nevoie de expertiză în domeniu.

Provocări pentru cititori

Pentru cei care ar putea contesta concluziile și necesitatea unui studiu de acest gen, profesorul clujean a spus că demersul nu este unic. De fapt, România nu face decât să implementeze același studiu pe care alte ţări deja l-au efectuat. În anul 2005, profesorul Antonio Terracciano, de la Universitatea Statului Florida, din SUA, a analizat profilul naţional de personalitate în 49 de ţări şi culturi ale lumii, investigând diferenţa dintre «cum sunt» şi «cum se cred» cetăţenii acelor ţări, prin prisma personalităţii naţionale. Atunci, România nu a fost parte a acelei analize.

Chiar și cu aceste argumente, este de așteptat să existe contestatari. Poate că nu atât demersul metodologic (care este unul standardizat) ar constitui o problemă, cât concluziile la care s-a ajuns. De fapt, atunci când se abordează în spaţiul public problema unei psihologii naţionale apar și voci critice. De exemplu, istoricul Lucian Boia (preocupat la rândul său să înţeleagă de ce românii se comportă într-un anumit fel), cunoscut pentru lucrarea sa De ce este România altfel, nu dă prea mult credit profilului psihologic, așa cum a fost el introspectat încă de acum un secol de C-tin Drăghicescu și apoi de Rădulescu-Motru. Pentru istoricul bucureștean, modul nostru de a fi se explică nu atât prin profilul psihologic, cât printr-un anumit parcurs socio-istoric ce a sedimentat în timp anumite tipare comportamentale. Elementul de congruenţă al acestor două abordări constă, adeseori, în emiterea acelorași concluzii. Cu alte cuvinte, efectele sunt cam aceleași, cauzele (care le alimentează) pot fi înţelese și analizate diferit.

Provocări pentru instituţii

Echipa de psihologi a identificat de fapt o problemă pe care o semnalează și persoane din alte domenii de activitate. „Dacă ai instituţii proaste, chiar dacă ai profilul X+, acesta nu se va exprima în comportamentele pe care le avem şi vor accentua instabilitatea emoţională din profilul X-.” Cu alte cuvinte, există riscul omului potrivit la locul nepotrivit. Adică un om care are profilul psihologic de tip Făt-Frumos (deci este foarte creativ) nu își poate utiliza potenţialul într-un sistem instituţional care nu îi permite să se exprime. Și opusul este la fel de adevărat. Persoana cu tipul psihologic Zmeu ar putea aduce un plus evident într-un sistem instituţional care știe să îi valorifice trăsăturile.

Tendinţa firească este adaptarea personalităţii la tiparul de funcţionare al instituţiei. „Cine nu se integrează, atunci pleacă”, auzim adesea ca un fel de dicton care exprimă un anumit gen de leadership instituţional. Acest gen de atitudine ar fi o greșeală, lasă de înţeles profesorul clujean. În opinia lui, miza nu este schimbarea personalităţii, ci crearea de instituţii socio-culturale moderne care să folosească maximal potenţialul din fiecare profil. „Aici este miza majoră pe care o avem ca ţară.” Concluzia cercetătorilor se asociază foarte bine cu ceea ce semnalează și alţi analiști ai vieţii publice atunci când evidenţiază starea inertă, lipsită de dinamism, în care se găsesc multe dintre instituţiile românești.

Provocări pentru români

În plus, studiul mai aduce la lumină și faptul că românii încă nu se cunosc foarte bine. Stereotipiile legate de anumite regiuni au intrat deja în folclorul urban. Însă acestea sunt doar un simplu exerciţiu de creativitate și de prejudecăţi interne. Mai exact, modul în care ne percepem nu corespunde neapărat cu realitatea. „Am căutat diferenţe în regiuni, dar nu le-am găsit, decât în autocaracterizări”, au mărturisit specialiştii.

Această chestiune a percepţiei de sine a mai fost prezentată în urmă cu jumătate de an. Atunci, profesorul David afirma că, deşi românii „se cred” aşa „cum nu sunt”, totuşi „se cred” aşa „cum ar putea să fie”. Aşadar, proiecţia lor – „cum se cred” – nu reprezintă o iluzie pozitivă, ci un optimism realist. De aceea, în cazul românilor există o şansă foarte mare pentru dezvoltare şi evoluţie în direcţia unui model psiho-cultural ideal.

Profesorul clujean denotă un optimism care ar putea la fel de bine să fie mai mult utopic decât realist. În condiţiile în care românii încă nu au o imagine reală despre ei înșiși și preferă stereotipii autoinduse, se impune cu necesitate mai întâi o demitizare a propriei imagini. Aceasta însă nu poate fi realizată decât în condiţiile unei educaţii care să își propună un obiectiv de acest gen. Deocamdată, nu sunt observabile aceste tendinţe, iar în acest joc nu este suficient să intre doar instituţiile de la care se așteaptă modernizarea. Chiar și cetăţeanul simplu își poate asuma rolul de actor într-o piesă care trebuie nu doar asumată, ci și interpretată cât mai aproape de valoarea ei reală.

DISTRIBUIE: